2016-12-10 14:57

MONDEN


Gabi Luncă, despre dramele care i-au marcat copilăria

 |  12:27
Gabi Luncă, despre dramele care i-au marcat copilăria

Gabi Luncă, o persoană care şi-a găsit consolarea şi împlinirea în muzică, este “doamna de poveste” care intră în casele telespectatorilor, duminica, 20 noiembrie, de la 16.30, ACASĂ,  în emisiunea “Doamne de poveste” prezentată de Olivia Steer. Gabi Luncă şi-a pierdut mama pe cand avea numai trei ani şi jumătate, a avut parte de o copilărie sărăcăcioasă şi lipsită de iubirea maternă, iar viaţa alături de mama vitregă nu a fost una uşoară. Însă dramele şi suferinţele care i-au marcat copilăria i-au fost sursa de inspiraţie în cântecele pe care le-a scris mai târziu: “Când am vazut-o pe mama mea în sicriu a fost groaznic, trăgeam de ea de ce nu se scoală, de ce doarme, cum poate să doarmă mama şi plângeau toţi în jurul meu”, spune Gabi Lunca. Cu toate că a terminat  numai şapte clase pentru că mama sa vitregă nu a lasat-o să-şi continue studiile, Gabi Luncă nu s-a lâsat învinsă de greutăţi, astfel că la numai 18 ani a reuşit să-şi împlinească visul de-o viaţă, acela de a cânta la radio. În aceeasi zi destinul i-a adus în cale doua persoane speciale, doua nume sonore în lumea muzicii, pe Maria Tănase şi Maria Lătăreţu: “Îmi tremurau picioarele, curgeau apele pe mine în primul rând pentru că am intrat unde era dorinţa mea de o viaţă întreagă. Acolo am vazut o doamnă cu o rochiţă roz de stambă, cu dantelă pe la volane. Şedea greceşte aşa cu picioarele sub rochie, dar nu am ştiut cine e până când am întrebat. “Cum nu o cunoşti? Pai e dna Maria Tănase!”. Am început cu un leagăn, un cântec de Maria Lătăreţu. De unde sş ştiu eu că şi doamna Maria Lătăreţu era acolo la radio? Eram în studio şi dansa era unde era audienţă”, povesteşte emoţionată Gabi Luncă. Într-o zi, Gabi Luncă a mers acasă la Romica Puceanu, care era deja o celebritate în muzică, şi i-a cerut sprijinul să cânte la nunţi, unde se castigă foarte bine. Mai târziu a aflat că sunt rivale în dragoste întrucat iubeau acelaşi bărbat. Romica trăise o idila cu instrumentistul Ion Onoriu care se îndrăgostise de Gabi Luncă, şi alături de care a rămas toată viaţa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-12-06

TAGURI: gabi lunca



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

UN OM
17 Noi 2011

Cei din VARBILAU-PH. ( mahalaua din partea de V.a primariei) ,luati aminte si urmati sfaturile concetatenii voastre.Nu in aceasta localitate este nascuta?

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

A fost redeschis Arcul de Trumf Primarul general, Gabriela Firea, care a inaugurat luni Arcul de Triumf, monument istoric... 28 Noi 2016 | (3)