2018-10-23 19:46


Gabriel Cotabiță a suferit o traheostomie

 |  00:48
Gabriel Cotabiță a suferit o traheostomie

După mai bine de o săptămănă, de când se află pe patul de spital, Gabriel Cotabiță a trecut, ieri, printr-o intervenție chirurgicală. Artistul a fost supus traheostomiei, aceasta fiind o procedură de rutină, care se aplică pacienților, ce se află în comă mai mult de șapte zile. Cântărețul rămâne în continuare sub strictă supraveghere a medicilor, fiind internat în Secţia de Terapie Intensivă.

Starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță este una gravă, dar stabilă. Ieri, medicii de la Spitalul Floreasca au decis să-l opereze. Acestuia i-a fost montat un trub în trahee, care este conectat la aparatul de ventilaţie mecanică, asigurând o mai bună oxigenare a plămânilor.

Traheostomia se face pacientului aflat în stare critică, ventilat mecanic mai mult de o săptămână, iar în cazul lui Gabriel Cotabiţă, intervenţia la care a fost supus îi va proteja şi coardele vocale, au explicat specialiştii.

Intervenţia este trecută în protocoalele terapeutice şi se foloseşte în orice caz în care pacientul urmează să stea o perioadă mai îndelungată conectat la aparate.

Gabriel Cotabiţă este internat din 8 mai în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca, fiind ventilat mecanic, după ce a fost găsit în stop cardio-respirator. Cântăreţul este supravegheat îndeaproape de o echipă de specialiști, iar în funcţie de starea acestuia sunt luate în discuţie alte posibile investigaţii şi intervenţii. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-20

TAGURI: gabriel, cotabita, traheostomie, spital, terapie, intensiva
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...