2016-12-10 05:22

MONDEN


Galliano: „Sunt dependent de alcool, somnifere şi valium”

 |  18:31
Galliano: „Sunt dependent de alcool, somnifere şi valium”

John Galliano, fostul designer al casei Dior, adeclarat, miercuri, că suferă de o triplă dependenţă - de alcool, somnifere şivalium - în faţa unui tribunal corecţional din Paris care îl judecă pentruproferarea unor injurii al căror caracter antisemit a fost evocat de câţivamartori. „Nu-miamintesc foarte bine ceea ce s-a întâmplat”, a declarat John Galliano, învârstă de 50 de ani, care a proferat injurii rasiale şi antisemite în timpul adouă altercaţii, în octombrie 2010 şi în februarie 2011, în cafeneaua parizianăLa Perle. Totuşi, stilistul a declarat că „a condamnat întotdeauna rasismulşi antisemitismul, care nu au loc în societatea noastră”, prezentându-şi „scuze”pentru comportamentul său care „a provocat atât de multă tristeţe”. „Sufăr de o triplă dependenţă - de alcool, desomnifere şi de valium”, a declarat stilistul britanic, care, de la acesteincidente, a petrecut două luni într-o clinică de dezintoxicare din statulamerican Arizona. Designerul, concediat de casa Dior pe 1martie, a descris felul în care a ajuns să fie copleşit de munca sa, fiecare zidevenind tot mai dificilă, fiind marcată de crearea de noi colecţii, parade demodă, discursuri, călătorii. „Era o presiune importantă”, a spus Galliano.

JohnGalliano riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare şi o amendă de 22.500 deeuro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-04-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image