2016-12-05 16:47

MONDEN


Gioachino Rossini, omagiat de Google

 |  13:34

Rossini a fost un compozitor italian a cărui faimă a fost imensă încă de când se afla în viaţă, fiind considerat o adevărata vedetă europeană a muzicii, un soi de star rock al acelor vremuri, în care era un autor deosebit de indrăgit. Pe 29 februarie se împlinesc 220 de ani de la naşterea lui Gioachino Rossini, motiv pentru motorul de căutare Google sa-i dedice un nou doodle generic. Rossini a inspirat o veritabilă şcoală italiană în operă şi a lăsat după el multe cântece nepieritoare. Mulţi au fost cei care au dorit să compună în stilul rossinian. Gioachino compune cu o deosebită uşurintă lucrări dintre cele mai diverse.

Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menţinut în repertoriu. Aceeaşi uvertura va servi la „Aureliano în Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina Angliei” (1815), înainte de a ajunge la celebritatea universală cu „Il Barbiere di Siviglia” (Barbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire ascultarea a două personaje atât de diferite ca regina Elisabeta şi tânara Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeaşi cavatina („Una voce poco fa”, din Barbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut că descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini.

Gioacchino Rossini a fost unul dintre cei mai aclamaţi şi mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnita, în timpul vieţii sale. Aceasta se datoreaza frumuseţii melodiilor, stralucitoarelor şi optimistelor arii, pline de verva şi ironie, care se află din abundenţă în creaţia sa. Întrucât tatăl său cânta mereu în fanfara municipală, micul Gioacchino a fost antrenat de la o vârstă fragedă în aceasta.

Cât despre mama sa, el însuşi spunea mai târziu că nu cunoştea notele, ci se conducea numai dupa ureche. Întrucât parinţii lui erau mereu plecaţi în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici şi dat în ucenicie la un potcovar. În plus, doi canonici, fraţii Malerbi i-au dat primele lecţii de cânt şi de bucătărie. Însă, ceea ce este mult mai importat, în biblioteca acestora, la care copilul are acces neîngrădit, se găseau mai multe partituri de Haydn şi de Mozart, de care el a profitat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-09-06

TAGURI: Gioachino Rossini, compozitor, creatie, 220 de ani



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image