2016-12-03 02:37

MONDEN


INTERVIU. Andreei Marin nu îi pasă că stiliştii o consideră „prost îmbrăcată”

 |  19:21
INTERVIU. Andreei Marin nu îi pasă că stiliştii o consideră „prost îmbrăcată”

Cei carerăsfoiesc de câţiva ani revistele mondene au observat deja că Andreea Marin areaproape întotdeauna un loc rezervat la rubrica “prost îmbrăcaţi”. Fie că părereastiliştilor e îndreptăţită, fie ca altele sunt criteriile după care eistabilesc cine e bine sau prost îmbrăcat, prezentatoarea tv spune că nu îi pasăde aceste evaluări. Mai mult, fosta “Zâna” a “Surprizelor” de la TVR seconcentrează pe cu totul alte lucruri: noua sa carieră de mediator, proiectelesociale în care se implică şi creşterea fetiţei sale şi a lui Ştefan Bănică.

După ceai primit diploma de mediator, am înţeles că urma să-ţi deschizi un cabinet.L-ai deschis?

Tocmai amfost anunţată că în câteva zile vor fi gata actele şi autorizaţia pentrudeschiderea biroului meu de mediere, aşa că în curând mă apuc de treabă şi peaceastă direcţie. E un domeniu foarte incitant şi potrivit structurii mele,practic mediatorul ajută cele două părţi aflate în conflict să ajungă la o soluţiecomună, iar eu sunt tipul de om care preferă să evite polemica şi să rezolveorice divergenţă pe cale amiabilă. Am astfel ocazia să mediez, şi de minedepinde să o fac cu succes, situaţii care par fără ieşire, dar care cu siguranţăpot găsi o soluţionare mai eficientă, mai puţin neplăcută şi cu cheltuieli multsub cele impuse de un proces în justiţie. Astăzi, din păcate, există mult preapuţini români care ştiu că, înainte să dea în judecată pe cineva cu care auajuns în impas, pot merge la mediator, posibilitate mult mai ieftină, mai rapidăşi mai eficientă de a ajunge la o înţelegere decât instanţa.

În ce măsurăcrezi că va fi importantă celebritatea ta, în momentul în care oamenii voralege să apeleze la serviciile tale de mediator?

Nu suntomul care se bazează pe spoiala aşa-numitei “celebrităţi” (pentru minecelebritatea înseamnă mult mai mult decât felul în care e înţeles termenul lanoi) pentru a realiza ceva în viaţă. Faptul că sunt cunoscută prin prismamuncii mele din televiziune nu este neapărat un avantaj întotdeauna şi în oricedomeniu în care mă implic. Există arii de interes pentru mine unde discreţia şiprofesionalismul sunt priorităţi, iar apariţiile televizate nu au nici o relevanţă.Nu sunt omul care să trăiască o viaţă din amintiri sau de pe urma unei notorietăţicare a venit ca urmare a ceea ce am întreprins în televiziune cu ani în urmă.Singurul punct unde cred că ar putea folosi această notorietate este ajutorulpe care mi-l oferă în ideea de a promova medierea, care e un avantaj laîndemâna oricui în România, dar prea puţin cunoscut de către români.

Aideclarat că nu te regăseşti în televiziunea de azi şi că tocmai de aceea nicinu te gândeşti să revii pe "sticlă". I-am mai auzit pe câţiva oamenide televiziune buni spunând la fel. Dar, dacă procedaţi toţi la fel, nu e unfel de abandon în faţa tabloidizării?

Nu amspus că nici nu mă gândesc să mai apar la tv, ci că nici nu mă gândesc să o facîn condiţii de compromis, de calitate îndoielnică a produsului de televiziuneîn care aş putea fi implicată. Nu mă interesează decât să merg înainte, nu săfac paşi înapoi, să-mi respect munca şi lucrurile bune făcute în urmă, precum şipe cei care îşi amintesc cu plăcere de munca mea şi pe care nu-mi doresc să-idezamăgesc. Nici nu am motive să o fac, întrucât nu am pus niciodată toate ouăleîntr-un singur coş, adică am lucrat în paralel pe mai multe direcţii de anibuni şi asta m-a ajutat să nu am temeri de natură financiară, să nu depind deteleviziune, să mă descurc bine şi cu ea, dar şi fără ea. Aşadar, pentru mineteleviziunea a fost şi rămâne pasiune, o fac din plăcere dacă am motive sauprefer să rămână amintire în cazul în care nu există condiţiile de a-mi pune înpractică ideile în mod decent, civilizat, performant.

Ce ofertăar fi de nerefuzat, care să te facă să te întorci în televiziune?

Habarn-am. Nu-mi mai ocup gândurile cu asta, sincer, de 3 ani de când m-am dezvoltatpe alte direcţii. Televiziunea mai poate fi pentru mine doar o surpriză plăcută,nu un scop în sine.

Carecrezi că este cel mai grav lucru care se întâmplă azi în televiziune?

Faptul cănu există limită de jos până la care unii “realizatori”, dacă pot fi numiţiastfel, se afundă. Te poţi aştepta la orice. Odinioară, standardul nostru era săurcăm cât mai mult ştacheta după care să surprindem plăcut telespectatorul. Astăzi,lucrurile par a sta tocmai invers: cu cât mai neplăcută şi şocantă surprizăpentru privitori, cu atât mai mare “izbânda”.Sigur că există şi excepţii, dar mult prea puţine.

Care esteprimul lucru care îţi vine în minte atunci când te gândeşti la Guvernul actual?

Imaginea ministruluisănătăţii care mi-a făcut promisiunea schimbării unei legi pentru sănătateanoastră, schimbare care depinde direct de Domnia Sa, pentru care a primitsprijinul meu şi al Asociaţiei Salvează Vieţi, şi pe care încă mai aştept să orespecte. Eu când promit ceva, mă ţin de cuvânt, iar dacă am motive de amânare,sunt clară în privinţa lor, nu amân răspunsurile care ştiu că depind de mine şisunt aşteptate de atâţia oameni.

Ce părereai despre faptul că, în revistele mondene, tu apari mai tot timpul la rubrica"prost îmbrăcaţi", în timp ce Mihaela Rădulescu se află la polulopus?

Eu cred că,de atâta vreme, v-aţi dat seama că, pur şi simplu, nu îmi pasă. Ei tot scriu,eu îmi văd de drum, realizările mele sunt singurele care contează şi care lasăo urmă pentru cei care vor veni după mine, iar ceea ce construiesc eu e durabilfără să depindă de etichetele hainelor pe care le port. Valoarea e în noi, nuîn snobismul care ne face să părem mai preţioşi decât suntem. Fiecare însă ştiece vrea de la viaţă şi ce speră să lase în urma sa.

Care suntproiectele care îţi ocupă acum cea mai mare parte a timpului?

Proiectulpentru care fundaţia mea, Preţuieşte Viata, a obţinut cofinanţare europeană şicare e dedicat mamelor: “Mom-Up - Centre de Consiliere pentru Mame aflate îndificultate”, care va deveni o forţă în anul 2011. Proiectul-pilot are şi odenumire scurtă, Şcoala Mamelor, şi dezvoltă pentru început 3 centre de asistenţăşi consiliere la Bucureşti, Ploieşti şi la Cluj, unde mamele aflate îndificultate au deja la dispoziţia lor, gratuit, sfătuitorii de care au atâtanevoie: psihologi, psihiatri bine antrenaţi. Pe lângă consilierea gratuităpermanentă, organizăm dezbateri gratuite cu experţi în drepturile femeilor, sănătate,legislaţie, formare profesională, antreprenoriat, comunicare sau femei care aufost în situaţia lor dificilă, au reuşit să o depăşească şi au cunoscutulterior succesul. De asemenea, vom organiza cursuri gratuite de formareprofesională atestate CNFPA, pentru a da o nouă şansă femeilor care vor să facăun pas înainte profesional.

Înparalel cu centrele se va dezvolta şi o platformă web, cea mai complexăComunitate Virtuala a Mamelor, un site cu informaţii diverse necesare mamelor,cu specialişti angajaţi să răspundă întrebărilor lor pe diverse domenii, cuposibilitatea ca ele să dialogheze între ele, cu conexiuni în direcţii-cheie cele sunt necesare, practic pe scoalamamelor.ro vor găsi aproape tot ce au nevoieşi sprijin concret din partea experţilor etc.

O altăcomponentă importantă va fi Telefonul Mamelor, un număr scurt unic la nivel naţional,gratuit, la care mamele pot suna 7 zile din 7, 16 ore pe zi, le vor răspundespecialişti în toate domeniile menţionate mai sus care le vor ascultaproblemele, le vor da informaţii utile, direcţii de urmat sau vor duce problemalor mai departe către instituţii ale statului abilitate să o rezolve (pedomeniul juridic). Alte informaţii despre proiect, despre Fundaţia mea, PreţuieşteViaţa, care e iniţiatorul, precum şi video şi foto, găsiţi pe www.pretuieste.viata.org,dar şi pe blogul meu, www.andreeamarinbanica.acasa.ro .

Ştiu căVioleta e încă mică, dar ai întrezărit, până acum, la ea vreo înclinaţie spreun domeniu anume?

Poate căevaluările mele, ca părinte, sunt subiective, dar am primit primele evaluări dela grădiniţa la care merge şi se pare că are o structură raţională, logică, darasimilează foarte uşor limba engleză şi nuanţele limbii române, iar pe parteaartistică e atrasă de pictură, muzică, dans. E o combinaţie de înclinaţii moştenitedin familie. În rest, e un copil energic, normal, cu un simţ dezvoltat alumorului şi tot ce ne dorim este să fie sănătoasă şi să aibă în viaţă noroc.

Cum crezică ar fi fost căsnicia ta cu Ştefan dacă nu aţi fi avut-o pe Violeta?

Nu ştiucum ar fi fost, dar văd cum e, şi cât de mult contează copiii noştri, legăturape care o creează ei într-o familie nu poate fi înlocuită cu nimic.

ANDREEAMARIN, PE SCURT

Cânteculpreferat... “Te iubesc, femeie”

Carteapreferată... Greu de ales... acum citesc“Timpul fractal” de Gregg Braden şi mi-e greu să o las din mână.

Filmul... “ Pianul”(nu “Pianistul!”), film de Oscar

Actriţă şi actorul... Audrey Hepburn, Robert Redford

Mâncarea... Cozonacul de Crăciun cu nucă şi stafide.

Designerul... nu pot alege, cunosc însă şi designeri tineriromâni care lucrează nemaipomenit şi au idei inedite ce merită a fi promovate.

Modelulmeu în televiziune este... nu am un model pe care să-l fi urmat, mi-am creat propriul drum.

Cel maimult îmi place să... mă joc cu Violeta.

Îmidisplace profund... polemică.

Locul celmai frumos din lume este... acasă.

Dacă aşmerge la un carnaval, m-aş costuma în... Clopoţica, personajul animat preferat de Violetaîn acest moment.

Cel maifericită am fost când... am născut.

Cel mainefericită am fost când... nu vreau să-mi amintesc clipele grele, sunt o fire optimistă.

Cea maibună prietenă îmi este... fiica mea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-06-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image