2016-12-06 16:16

MONDEN


Investigaţii. Ion Besoiu a ajuns de urgenţă la Floreasca, dar nu s-a internat

 |  17:41
Investigaţii. Ion Besoiu a ajuns de urgenţă la Floreasca, dar nu s-a internat

Actorul Ion Besoiu a fost supus unor investigaţiimedicale la Spitalul Floreasca, după ce i s-a făcut rău în timpul repetiţiilorla un spectacol şi a plecat din unitatea sanitară miercuri noapte, după câtevaore, nefiind necesară internarea lui, a declarat pentru Mediafax medicul BogdanOpriţa.Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca dinCapitală, Bogdan Opriţa, a precizat că actorul Ion Besoiu a ajuns la unitatea sanitarăîn jurul orei 20.30, fiind supus mai multor investigaţii medicale, care audurat aproape trei ore. Rezultatele investigaţiilor nu au impus internarea actorului IonBesoiu, acesta părăsind spitalul miercuri noapte, în jurul orei 23.30, a maispus Opriţa.

, laSpitalul Floreasca din Capitală, după ce i s-a făcut rău în timpul unorrepetiţii la spectacolul “Din însemnările unui necunoscut”, la TeatrulBulandra, declara Alexandru Darie, directorul instituţiei. Regizorul AlexandruDarie a spus că nu este nimic grav, actorul având, “probabil, o lipotimie”.Totodată, acesta a spus că Besoiu a fost internat pentru a i se face o serie deanalize medicale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639246-10-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image