2016-12-03 11:56

MONDEN


Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol au petrecut concediul în Bucovina

 |  19:22
Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol au petrecut concediul în Bucovina
Ori ne-a obişnuit noi ca vedetele săse laude cu vacanţele lor exotice, în fiecare vară, ori Ioana Ginghină şi soţulei, Alexandru Papadopol, au câştigat mai puţin în ultima perioadă. Cei doiparteneri de viaţă şi de filmări s-au întors de curând dintr-un concediupetrecut în Bucovina, destinaţie deloc de ocolit chiar şi pentru fiţoşiiabonaţi pe insule exotice. Ioana şi Papi şi-au dorit foarte mult ca fiica lor să vadăfrumuseţea locurilor şi să se obişnuiască cu atmosfera de la curte. “Am fostîntr-o scurtă vacanţă, de o săptămână, în Bucovina, la nişte prieteni, unde nesimţim foarte bine şi unde ne antrenăm pentru locuitul la casă. Mai avem puţinşi ne vom muta şi noi la casă şi vrem ca Ruxandra să fie pregătită să-şipetreacă timpul în aer liber, să se joace în grădină”, spune Ioana.

Se mută în casă nouă

Familia Papadopol şi-apetrecut restul vacanţei în Bucureşti, pentru că Alexandru a fost ocupat cuterminarea lucrărilor la noua casă. “După ce ne-am întors din Bucovina, am statîn Bucureşti. Însă nu ne putem plânge de lipsă de odihnă şi distracţie, am fostaproape în fiecare weekend la un grătar cu fratele lui Alexandru şi familialui, unde şi noi, şi copiii ne-am simţit foarte bine. În plus, în luna mai amfost în Turcia, la filmări, iar Ruxandra şi Alexandru au avut parte de ominivacanţă acolo”, mărturiseşte actriţa care va interpreta, în telenovela “Iubire şi onoare”, rolul uneifemei de origine arabă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-06-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image