2016-12-06 20:01

MONDEN


Lucian Mândruţă, şomer: Nu mai am bani nici pentru septembrie!

 |  17:26
Lucian Mândruţă, şomer: Nu mai am bani nici pentru septembrie!

Emisiunea “Nimic important”, realizată şi prezentată de Lucian Mândruţă la Antena 2, nu se mai regăseşte în grila de toamnă a postului, iar zvonuri despre eliminarea emisiunii din programul Antenei 2, ca urmare a audiențelor slabe, au apărut încă din vara acestui an. Se pare că, pentru moment, vedeta tv are alte proiecte. “Nu ştiu ce voi face de acum înainte. Depinde unde o să fiu invitat… Ca emisiune de televiziune, nu am niciun plan. “Nimic important” s-a încheiat, pentru că s-a terminat contractul, am decis împreună cu cei de la Antena 2 să nu îl mai prelungim şi am rămas în relaţii bune cu trustul. Nu mă plângeţi, pur şi simplu vine un moment în viaţa unui om când îşi reconstruieşte priorităţile. Asta e tot. Şi nu e un slogan, sau un loc comun, ci chiar aşa este, în momentul acesta mă gândesc la ce am de făcut mai departe. În primul rând, sunt foarte ocupat cu compania mea de relaţii publice. Am multă treabă, îmi ia foarte mult timp, acesta e principalul meu proiect. În momentul de faţă nu am un proiect concret pentru televiziune. Şi nici nu am de gând să fac”, a declarat acesta pentru paginademedia.ro. Internaut înfocat, Mândruţă face haz de necaz şi pe Facebook: Grecia mai are bani doar până în octombrie. Ia să nu se mai vaite! Eu nu mai am nici pentru septembrie!”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-06-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image