2016-12-09 17:29

MONDEN


“Mama” Zina, azil de lux cu 1.000 euro/lună

 |  21:00
“Mama” Zina, azil de lux cu 1.000 euro/lună

În urmă cu doi ani, Zina Dumitrescu a suferit o depresie puternică pe fondul morţii soţului ei şi chiar au apărut zvonuri atunci că a încercat să-şi ia viaţa, însă, la momentul acela, creatoarea de modă ne-a infirmat această ipoteză, deşi acea tristă experienţă a schimbat-o foarte mult. S-a retras din viaţa publică şi din lumea modei şi se pare că starea sa de sănătate s-a deteriorat între timp şi are nevoie de ajutor. Acesta a venit din partea personalului unui azil de lux unde “Mama” Zina ar fi fost internată de fiul său, contra sumei de 1.000 de euro pe lună.

În preajma Crăciunului au ieşit la iveală zvonuri îngrozitoarea care o aveau în prim-plan pe Zina Dumitrescu, internată cu forţa într-un azil de bătrâni, chiar de fiul ei. Apropiaţi şi vecini ai creatoarei de modă susţineau că aceasta trece printr-o perioadă groaznică şi că înainte să fie dusă de acasă i-ar fi implorat să o salveze. Se zvonea că fiul creatoarei de modă i-ar fi luat mamei telefoanele şi i-ar fi interzis să ia legătura cu cineva.

Era clar pentru toată lumea că “Mama” Zina a fost internată la un azil pentru bătrâni, împotriva voinţei sale şi tabloul celor întâmplate era greu de privit. La puţin timp după ce a izbucnit această bombă, creatoarea de modă a apărut în peisaj cu dorinţa de a lămuri situaţia, susţinând că este plecată de acasă cu treburi şi nu internată la un azil. Zina Dumitrescu s-a ferit să folosească termenul „azil” şi l-a înlocuit cu „pensiune”, iar „internarea” o reprezintă, de fapt, o serie de probleme stomatologice care nu mai suportă amânare. Justificând astfel dispariţia ei de acasă, creatoarea de modă în vârstă de 75 de ani a asigurat pe toată lumea că în două, trei săptămâni se întoarce acasă. În realitate, pensiunea la care face referire este un azil de lux unde serviciile se ridică la 1.000 de euro pe lună.

„Eu am avut-o internată acolo, anul trecut, pe o mătuşă şi am plătit în jur de 850 de euro, însă serviciile au lăsat de dorit. Ne-am interesat şi anul acesta pentru că am plecat din ţară în luna decembrie şi o puteam lua cu noi, însă ne-au spus că au majorat pachetul de servicii la 1.000 de euro şi am preferat să-i angajăm mai degrabă o infirmieră şi o bucătăreasă de banii aceştia. Din câte ştiu eu, pentru clienţii VIP ar fi şi mai scump!”, ne-a declarat o doamnă a cărei mătuşă a fost internată la azilul unde se află acum Zina Dumitrescu, încă din 12 noiembrie.

S-ar mai întoarce la azil, dar nu de sărbători

„Nu am vrut să plec de acasă, dar după ce am ajuns aici şi am început un tratament la stomatolog, am văzut că totul e ok aici. Fiul meu, Cătălin, avea dreptate. Termin lucrarea dentară cam peste trei săptămâni, după care vin acasă. Am petrecut sărbătorile aici, cu masa întinsă, cu toată lumea, sunt foarte bine tratată, a venit şi prietena mea de la Vâlcea să mă vadă. M-aş mai întoarce aici, dar nu de sărbători”, a explicat Zina Dumitrescu la postul B1 TV. În schimb, pentru postul România TV, Zina a dat o altă declaraţie: „Nu sunt la nici un azil. Sunt la o pensiune, eu am vrut să plec din București și am venit la pensiunea asta. Este o zonă de deal. Nu știu să vă spun mai multe”. Creatoarea de modă a mai precizat că mai stă la „pensiune“ încă o săptămână, că este prietenă cu „doamna directoare“ şi că mai sunt „două doamne“ cu care s-a împrietenit. Cătălin Botezatu, unul dintre cei mai buni prieteni ai creatoarei de modă, s-a arătat revoltat la auzul zvonurilor că aceasta a ajuns la azil. Bote i-a bătut obrazul fiului Zinei şi i-a transmis prin intermediul tabloidelor că ar fi trebuit să-i angajeze o asistentă medicală care să o îngrijească acasă şi nu să o interneze la azilul de bătrâni.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-09-09

Mai multe imagini:
“Mama” Zina, azil de lux cu 1.000 euro/lună
zoom

TAGURI: zina dumitrescu, azil, pensiune, internata, catalin botezatu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Incendiu la o mare pensiune din Arieșeni și anexele sale O pensiune de dimensiuni mari din staţiunea Arieşeni şi două anexe au ars în totalitate, în... 27 Noi 2016 | (0)
Caraş-Severin. Incendiu puternic la o pensiune din localitatea Sasca Montană Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la o pensiune situată în localitatea Sasca Montană, din... 03 Dec 2016 | (0)