2019-04-20 05:47


Membrii unei trupe britanice AU MURIT într-un accident în America, în drum spre concert. Ultimul mesaj al artiștilor

 |  10:52
Membrii unei trupe britanice AU MURIT într-un accident în America, în drum spre concert. Ultimul mesaj al artiștilor

Cei doi membri ai trupei Her's şi managerul lor din Liverpool au murit într-un accident de trafic în Statele Unite, potrivit BBC.

Stephen Fitzpatrick şi Audun Laading, precum şi managerul lor Trevor Engelbrektson, au murit în timp ce mergeau la un concert în California, miercuri, a anunţat casa de discuri Heist or Hit.

Compania i-a descris drept "una dintre cele mai iubite trupe din Marea Britanie". 

Duo-ul îşi lansase recent albumul de debut şi fusese prezentat de BBC Introducing.

Heist Or Hit a transmis că au murit "într-un accident de trafic la primele ore, miercuri, în timp ce se îndreptau către un spectacol în Santa Ana, California", citeaza News.ro.

Muzicienii au cântat, marţi, în Phoenix, Arizona, şi se îndreptau cu maşina către Santa Ana în California când s-a produs accidentul.  

Trupa a scris, luni, pe contul de Facebook: "Este aproape timpul să ne întoarcem acasă, turneul american s-a desfăşurat cu bine până acum. Am avut, în această seară, o întâlnire cu apusul de la Grand Canyon". 

La sfârşitul lunii ianuarie, Her's s-au aflat în turneu în Marea Britanie. Muzicienii urmau să cânte la Mallorca Live Festival 2019, care are loc în perioada 10 - 11 mai.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-30

TAGURI: hers, trupa, murit, america, concert, accident
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG