2018-02-19 22:14


Mihaela Borcea, cele mai dificile momente

 |  15:00
Mihaela Borcea, cele mai dificile momente

Chiar dacă a lăsat întotdeauna impresia că e o femeie fericită, fosta doamnă Borcea a trăit o adevărată dramă în urmă cu câţiva ani. Mihaela a povestit  în cadrul unui eveniment, despre perioada dificilă prin care a trecut încercând să rămână însărcinată a doua oară.

Deşi Dumnezeu a binecuvântat-o cu un băieţel, ar fi vrut din toată inima ca primul copil să fie fetiţă şi ar fi făcut orice să-şi împlinească acest vis. Din cauza unei erori medicale, aceasta a pierdut o sarcină, iar apoi nu a reuşit să mai rămână gravidă. După multe tratamente şi vizite pe la toţi medicii din România, Mihaela a ajuns în cele din urmă, în Serbia, pentru un tratament revoluţionar. Cu toate eforturile pe care le făcea, problemele nu s-au oprit aici: “Am făcut ascită (acumulare de lichid în organism), iar ovarele s-au umflat „cât un cap de bebeluş”. Dacă îndepărtarea lichidului mai întârzia două ore, aş fi murit. Mi-am dorit foarte mult aceşti copii. Am mers până într-acolo încât mi-aş fi dat viaţa ca să-i am", a mărturisit fosta doamnă Borcea în timp ce-şi povestea experienţa în faţa celor prezenţi la evenimentul organizat de Clubul Tango.

Încă are probleme de sănătate

Când credea că lucrurile s-au rezolvat, Dumnezeu a mai supus-o unei încercări grele. „Aveam trei suflete în pântec, dar organismul meu nu a făcut faţă. Am avut parte de o supărare mare, atunci când mi-a murit câinele, şi stresul a oprit creşterea unuia dintre bebeluşi. Aşa a vrut Dumnezeu", a declarat fosta soţie a lui Cristi Borcea. Evenimentul la care a luat parte Mihaela Borcea a avut ca subiect tema "Copilul la momentul potrivit". Întâlnirea a fost susţinută de o fundaţia care susţine dreptul femeii de a se informa corect şi complet despre tot ceea ce înseamnă planificarea familială şi de a accesa servicii de sănătate de calitate. Problemele de sănătate de care Mihaela Borcea suferă de mai bine de un an, de când a descoperit că a fost intoxicată cu mercur, n-au luat sfârşit. Ultimele analize arată că n-a scăpat de tot de metalele grele din organism.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-02-29

Mai multe imagini:
Mihaela Borcea, cele mai dificile momente
zoom

TAGURI: Mihaela Borcea, momente dificile, sarcina, analize, metale grele





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova