2016-12-05 21:01

MONDEN


Mircea Badea, dat în judecată

 |  18:32
Mircea Badea, dat în judecată

Realizatorul tv Mircea Badea a declarat în cadrul emisiunii sale că a fost dat în judecată de către un deţinut. Surprinderea prezentatorului a fost cu atât mai mare cu cât nu numai că nu-l cunoaştea pe respectivul, dar se pare că declaraţiile lui fuseseră făcute în cadrul unei emisiuni difuzate în luna ianuarie 2008.

“În urmă cu zece zile am aflat că mi s-a făcut o plângere penală de către un deţinut. Am primit o înştiinţare de la parchetul de pe lângă judecătoria Brăila pentru declaraţii calomnioase la adresa lui Surdu Ionel, deţinut al Penitenciarului din Brăila", a spus Badea, conform Antena 1. Nu înţeleg distanţa în timp. De ce i-au luat 3 ani până să-şi dea seama că a fost calomnniat. Sincer nu-mi amintesc ce am spus despre el în 2008, dar trebuie să fie fost ceva complet nejurnalistic", a mai precizat Badea.

Cu toate astea, demersul deţinutului nu va avea însă nici o finalitate, deoarece, conform noului Cod Penal nu se poate face o plângere penală în baza unui articol care nu mai există. "Deci am mai scăpat de o altă posibilitate de a înfunda puşcăria. Nu-i nimic! Poate data viitoare voi fi mai productiv", a mai adăugat el.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-06-18

TAGURI: Mircea_Badea, detinut, penitenciar, cod Penal, calomniat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Anchetă. Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi s-a spânzurat O anchetă a fost deschisă la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, după ce un deţinut de... 19 Noi 2016 | (0)
Nicuşor Constantinescu, adus din penitenciar la DNA Constanţa Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost adus,... 17 Noi 2016 | (0)