2016-12-02 22:08

MONDEN


Mircea Diaconu: „N-aş juca niciodată în telenovele, nici dacă n-aş mai avea bani de pâine!”. Se teme că şi-ar dezamăgi spectatorii

 |  19:20
Mircea Diaconu: „N-aş juca niciodată în telenovele, nici dacă n-aş mai avea bani de pâine!”. Se teme că şi-ar dezamăgi spectatorii

Dacă sunteţi consumatoride telenovele şi visaţi să-l vedeţi pe Mircea Diaconu în vreun rol de soţînşelat care se răzbună isteric, luaţi-vă gândul. Actorul, care a făcutsenzaţie în „Asphalt Tango” sau „Filantropica” şi care conduce astăzi TeatrulNottara, spune că nu ar accepta să apară într-un serial „romance” nici dacăasta ar fi ultima soluţie pentru supravieţuire. Nici în reclame la zahăr saudetergenţi nu-l vom vedea vreodată pe Mircea Diaconu, căci este preaîndrăgostit de profesia lui, de starea de chatarsis şi de „praful de teatru”,despre care mi-a vorbit în interviul de mai jos.

-DomnuleDiaconu, cum îi vedeţi dvs. pe marii actoricare joacă în seriale tv şi în telenovele alături de amatori şi de fete care sedezbracă prin ziare?

-Nu suntun judecător, deci nu mă aşez în postura de a certa pe nimeni. Nu emitpercepte, dar îmi spun părerea prin modul meu de a trăi sau de a existaprofesional. Eu n-am jucat şi n-am să joc niciodată în telenovele, chiar dacăn-aş mai primi nici un ban sau n-aş avea bani nici să-mi iau pâine! N-aş facelucrul ăsta. E ca şi cum mi-aş distruge, ca şi cum mi-aş arunca la coş toatămunca mea de-o viaţă, toată imaginea mea de actor de-o viaţă, intrată deja înconştiinţa publică. Aceea se alterează. Nu vreau să-mi dezamăgesc spectatoriipe care îi am de zeci de ani. Mi s-a propus de multe ori, dar nu am spus „da” pentrucă este un gen minor, probabil necesar, şi dacă tu nu te respecţi pe tine, nute respectă nimeni. Nici o motivaţie nu mi se pare suficientă pentru un astfelde gest. Repet, fără să cert pe nimeni, fără să judec pe nimeni.

-Dar cumde marilor actori nu li se pare nefirească alăturarea cu personaje dinrevistele colorate, aşa cum vi se pare dvs.?

-Nuştiu, vă rog din suflet întrebaţi-i pe ei. Eu mai mult decât să comunic, prinmodul meu de viaţă profesională, aceste lucruri, nu pot să fac. Aşa cum nu potsă fac şi nu voi face niciodată publicitate. Pentru că nu pot să cred că într-oseară joc, să zicem, „Hamlet“ pe scena de teatru, după care spectatorul meu,care a fost cu mine la „Hamlet“, mă vede vânzând detergenţi! În mintea lui cese întâmplă? Trebuie să te respecţi pe tine. Actorul e mai mult decât unprestator, nu e exhibiţie ceea ce face el pe scenă. E o comunicare emoţională,de aceea, până la urmă, ţinta profesiei noastre sau finalitatea fericită senumeşte „chatarsis”. Este o trăire comună cu ceilalţi, care nu trebuiedistrusă, trebuie lăsată aşa cum este în mintea omului. El nu trebuie să afledespre tine nici că te dor măselele, nici că n-ai bani şi de aia faci un lucrusau altul. Dacă n-ai bani ca actor, e preferabil să spargi lemne, să deschiziun butic pe undeva sau nu ştiu ce naiba să faci în ţara asta, dar nu să-ţistrici propria ta meserie pentru că nu ai bani. Este treaba ta că nu ai bani,nu a lor.

-Dar baniinu v-au tentat niciodată în astfel de proiecte?

-Pentrupublicitate, de exemplu, în jumătate de oră, trebuiau să curgă 10.000 sau cevade genul ăsta... Nu mă atinge lucrul ăsta. Absolut deloc.

-Ştiu căactorii renumiţi sunt bine plătiţi în telenovele sau pentru reclame...

-Raportareala astfel de valori te defineşte. Nu mă interesează. Eu nu sunt special saualtfel. Dar aşa am fost educat, aşa i-am văzut pe părinţii mei. Tatăl meu afost învăţător, bunicul meu a fost preot, m-am uitat la ei cum făceau. Ultimullucru care îi interesa era ăsta.

-Cumarată, prin ochii dvs., peisajul artistic de azi?

-E unzgomot de fond imens din care îi e foarte greu spectatorului, cititorului,consumatorului de artă să aleagă, pentru că e bombardat prea zgomotos şiisteric cu informaţii care se amestecă. Asta mă şi sperie, că se amestecăbinele cu urâtul, sublimul cu grotescul, e o varză de care omul nu se poateapăra. Când eram noi tineri, nu era aşa, chiar dacă trăiam în comunism. Darjucam şi atunci Shakespeare. La fel şi cu zona tabloidelor. E o piaţă istericăîn care lumea ţipă, vânzând, cumpărând întruna. În ‘79 amajuns pentru prima dată în Statele Unite. În camera de hotel mergea teleizorul.Ţipa încontinuu. Televizorul ţipa, nu comunica nimic, doar ţipa. Şi la noi e lafel azi. Totul e un strigăt, o isterie care agresează.

-Actoriitineri cum vi se par? E promiţătoare generaţia aceasta?

-Suntfoarte mulţi talentaţi, dar e greu să-i vezi în nenorocirea generală, înamestecul ăsta, e foarte greu să-i observi. În micul meu laborator de aici, dela teatru, sunt foarte mulţumit de apoape toţi. Sunt convins că o parte dintreei vor fi marii actori de mâine.

-Ceproiecte sunt în derulare toamna aceasta la Nottara?

-Tottimpul se lucrează, mereu avem premiere. Între 24 şi 28 noiembrie avem „ZileleTeatrului Nottara”, pentru că împlinim 50 de ani de când se numeşte aşa, iaraceastă sărbătoare va rămâne, an de an, ca o săptămână în care îmbinămspectacole, premiere... Este un pachet cultural, nişte seri plăcute pe care leoferim publicului.

-Dar cemai visaţi să faceţi aici, în teatrul acesta?

-Iaca facce fac de mult! (zâmbeşte) Teatrul are o singură datorie, să rămână vechi.Pentru că ce e vechi e bun, iar teatrul zgomotos şi nou şi formulele modernistenu mă interesează. Noi suntem Biedermeier. Vreau să fim vechi şi de calitate. Aşacum scriam cu nişte ani în urmă, praful de teatru are un alt miros decât prafulîn general, e altul. Sunt generaţii, sunt vise, sunt morţi, sunt iubiri, totule acolo, în praful de teatru, lasă-l aşa cum e.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638949-01-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image