2016-12-10 11:19

MONDEN


“Mr. Bean”, spitalizat după ce a vrut să fie pilot de Formula 1 pe uliţele satului

 |  17:11
“Mr. Bean”, spitalizat după ce a vrut să fie pilot de Formula 1 pe uliţele satului

Actorul britanic Rowan Atkinson, interpretul personajului Mr. Bean, a fost spitalizat joi seară, după ce a fost implicat într-un accident de automobil ce s-a produs într-o regiune rurală din Marea Britanie. Starul britanic a pierdut controlul asupra automobilului său de lux - un model McLaren echipat cu un motor utilizat în cursele de Formula 1 -, în comitatul Cambridgeshire, şi s-a izbit de un copac, iar apoi de un felinar, informează Mediafax. Ambulanţa a sosit în scurt timp la locul accidentului, iar Atkinson a fost transportat la un spital din apropiere. Actorul a suferit o accidentare la nivelul umărului, potrivit tabloidului The Sun. "Am fost solicitaţi pentru a merge la locul unde s-a produs un accident de automobil, la ora 19.30. Un pacient a fost transportat la Peterborough General Hospital, acuzând o accidentare la umăr. A fost o accidentare minoră. Şoferul era deja ieşit din automobil când am ajuns noi", a declarat purtătorul de cuvânt al East of England Ambulance Service. Rowan Atkinson este pasionat de automobilism, a scris numeroase articole pentru revista britanică Car şi deţine câteva maşini de curse.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-01-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image