2016-12-08 22:16

MONDEN


Nadia Comăneci, la 50 de ani. Poveştile din spatele sălii de sport. VIDEO!

 |  14:30
Nadia Comăneci, la 50 de ani. Poveştile din spatele sălii de sport. VIDEO!

Nadia Comăneci, care sâmbătă împlineşte 50 de ani, a fost prima gimnastă din lume care a primit nota 10 într-un concurs olimpic de gimnastică şi este câştigătoarea a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile. „Zeiţa de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Cu ocazia aniversării de anul acesta, de pe 12 noiembrie, a marei campioane, „Adevărul“ a prezentat zece episoade din viaţa şi cariera Nadiei Comăneci.

Nu trecuse nici măcar un an de când Nadia începuse gimnastica şi, alături de colegele ei, a participat la primul concurs important al carierei sale. S-a întâmplat în iunie 1970, la Sibiu. În primii ani în care a făcut sport de performanţă, Nadia şi-a uluit antrenorii nu numai prin curajul ei, ci şi prin isteţime. După Naţionalele de la Sibiu din 1970, Bela Karolyi le-a spus elevelor sale ce punctaj au obţinut la individual compus. Nadia era pe 13, cu 34,65 puncte. Întrebată dacă are ceva de spus în legătură cu căzăturile ei de la bârnă, micuţa a dat un răspuns care l-a uimit pe Bela Karolyi, informează adevărul.ro. Pe vremea comunismului, condiţiile de care beneficiau sportivii români nu se comparau cu cele de acum. În micuţa, dar cocheta sală din oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, în care gimnastele se pregăteau, mercurul termometrului oscila vara, adeseori, în jurul a 30 de grade Celsius... De aparatele de climatizare nici nu se ştia. Drumul la concursuri, în ţară, se făcea cu trenul şi nu o dată Nadia a adormit cuibărită în spaţiul rezervat bagajelor din compartiment... Pentru ea nu contau toate acestea. Trăia momente inedite, iar vara lui 1972 i-a adus şi prima ieşire peste hotare, la un concurs în Bulgaria. În 1975, Comăneci a devenit campioană europeană absolută la Skien, deşi iniţial clubul din Ştefan cel Mare trăsese sforile ca ea să nu fie inclusă în lotul României. Nadia devenea din ce în ce mai bună. Europenele de la Skien au fost la picioarele Nadiei. Locul 1 la individual compus, sărituri, paralele şi bârnă şi locul 2 la sol! Acesta a fost bilanţul copilei din Oneşti. Până la ea, nici o altă gimnastă atât de neexperimentată nu mai reuşise aşa ceva. Nadia avea să explice în cartea lui Ioan Chirilă secretul succesului: „N-am avut emoţii. Antrenorul nostru ne-a spus de multe ori că între un concurs judeţean şi Jocurile Olimpice nu trebuie să fie nici o diferenţă. Şi mi-a mai zis că e imposibil să pierd pentru că arbitrelor şi publicului le plac întotdeauna lucrurile noi. Iar în exerciţiile mele erau lucruri inedite”.

A dat audograf pe poza cu Ilie Năstase

Un alt episod interesant din viaţa campioanei se petrecuse chiar în capitala Angliei. La ieşirea din „Empire Poll”, mai mulţi copii i-au cerut autografe Nadiei. Un adolescent a rugat-o să semneze pe o fotografie. Era poza lui Ilie Năstase, la acea vreme cel mai bun sportiv al României şi, totodată, unul dintre eroii turneului de tenis de la Wimbledon. Nadia a ezitat un pic, gândind: „Cum să stric o fotografie?”. Englezul a insistat, aproape conducându-i mâna, iar Nadia a semnat, „cu o anume strângere de inimă, pe pieptul celui mai mare sportiv al vremii”, după cum a povestit Ioan Chirilă.

Afectată de divorţul părinţilor

În perioada în care a cunoscut gloria sportivă, Nadia nu a dus o viaţă în sensul adevărat al cuvântului. Prinsă în antrenamente, implicată în competiţii, ea şi-a petrecut copilăria prin sălile de sport, în trenuri sau avioane. Mai mult decât atât, după Olimpiada din 1976, ea a resimţit şi şocul divorţului părinţilor ei. „Rătăcirea” Nadiei de după JO de la Montreal a fost cauzată şi de faptul că, fiind încă o copilă, era uşor influenţabilă - şi oare cine n-ar fi încercat să scape de stilul de viaţă rigid impus de Bela Karolyi? Părinţii Nadiei nu s-au mai recăsătorit, relaţiile dintre ei rămânând reci până astăzi. Mama ei, Ştefania, s-a mutat mai apoi în Bucureşti, în timp ce tatăl, Gheorghe, a rămas în Oneşti. Abia la Europenele din 1979, de la Copenhaga, Nadia şi-a recăpătat siguranţa şi eleganţa de altădată. Ea s-a apropiat de evoluţiile de la Skien, câştigând medalia de aur la individual compus, sărituri şi sol, şi pe cea de bronz la bârnă. După retragerea din activitate, Nadia Comăneci a ajuns în dizgraţia nomenclaturii.

A vrut să se retragă în glorie

După succesul de la Universiada din 1981, Nadia a ajuns la concluzia că e mai bine să renunţe în plină glorie. Ea s-a dedicat studiilor, terminând Institutul de Educaţie Fizică şi Sport (IEFS) şi a început să antreneze, la lotul naţional. În paralel era şi arbitru, după ce a obţinut brevetul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică. Regimul ceauşist continua însă să se folosească de numele ei, obligând-o să preaslăvească partidul şi pe conducătorul iubit al poporului.

Poveşti despre viaţa personală

La câţiva ani după căderea comunismului, o serie întreagă de alte poveşti despre viaţa personală a Nadiei au apărut prin presă. S-a scris, de pildă, că Ion Dolănescu a vrut să o ia de nevastă, prin anii 1980, regretatul cântăreţ fiind un apropiat al ei în acea vreme. Apoi a existat legătura cu Geolgău. Fostul jucător al Craiovei Maxima n-a fost iubitul Nadiei, dar între ei a existat o relaţie. Se plăceau şi ieşeau împreună. Peste ani, cântăreaţa Elena Cârstea a confirmat la o emisiune tv că Nadia a fost şi cu Ştefan Bănică jr. „Veneau des la mine acasă”, a dezvăluit ea, după care, dându-şi seama ce „porumbel” a scăpat a îngropat definitiv subiectul. Dacă ar fi să ne luăm după gura lumii, Nadia ar fi făcut o întrerupere de sarcină la 26 de ani, cam în acelaşi timp în care era văzută cu Ştefan. La sosirea ei în America, Nadia a fost agasată de ziarişti cu tot felul de întrebări legate de viaţa ei intimă. „Eu doream să mă plimb, să mă bucur că sunt liberă, iar ei mă întrebau tot timpul cât de viril era X sau Y, de ce nu m-am măritat cu Nicu sau cu un fotbalist craiovean pe care ei nu ştiau cum îl cheamă (n.r. - Gheorghiţă Geolgău)”, a declarat atunci „Zeiţa de la Montreal”. Mai apoi, într-un interviu acordat cotidianului spaniol „El Pais”, Nadia a mărturisit că nu vrea să-şi mai amintească de anii petrecuţi la Bucureşti şi de Nicu Ceauşescu.

Căsătoria cu Bart Conner

Fosta mare gimnastă s-a căsătorit în 1996 cu Bart Conner, iar 10 ani mai târziu l-a născut pe Paul Dylan, singurul copil al unui cuplu de gimnaşti celebri. În toamna lui 1990, la aproape un an după ce fugise din România, Nadia şi-a revăzut mama. Reîntâlnirea nu s-a produs în ţară, ci la Paris. Fratele campioanei, Adrian, a primit un telefon de la Televiziunea Franceză, care l-a invitat, alături de mama lui, Ştefania Comăneci, la un show dat de „Zeiţa de la Montreal”. Producătorul emisiunii a pus o condiţie, şi anume aceea ca nimeni să nu afle de motivul acelei deplasări.

Un milion de dolari pentru primele poze cu Dylan

În urmă cu 5 ani, la 3 iunie 2006, Nadia a devenit mamă. Ea l-a adus pe lume, prin cezariană, cu trei săptămâni mai devreme decât se anticipa, pe Dylan Paul. Numele băiatului n-a fost ales întâmplător. Bart Conner a fost dintotdeauna un admirator al lui Bob Dylan, iar Paul era prenumele antrenorului şi apoi al impresarului gimnastului american, Paul Ziert. Botezul micuţului a avut loc la o biserică ortodoxă din Los Angeles, pe lista invitaţilor la acel eveniment figurând numeroase celebrităţi din lumea sportului, dar şi a artei - Arnold Schwarzenegger şi George Clooney. Naşi au fost Paul Ziert şi Anastasia Soare, iar petrecerea s-a ţinut în Beverly Hills. Naşterea lui Dylan Paul a fost considerată un eveniment în America, „People Magazine” oferind un milion de dolari pentru a publica în exclusivitate fotografiile cu acesta.

S-a implicat în numeroase activităţi caritabile

În 1996, anul primei călătorii a Nadiei în România după „evadarea” din noiembrie 1989, Nadia a fost aleasă preşedinte de onoare al Federaţiei de Gimnastică. Şase ani după aceea, ea a primit aceeaşi funcţie onorifică la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Încă de pe atunci, aşa cum promisese, s-a implicat în sprijinirea performerilor români. A fost alături de ei la ediţiile Jocurilor Olimpice care s-au organizat din 1992 încoace, încurajându-le în permanenţă pe gimnastele noastre. Alături de Bart, a continuat să lucreze la Academia de Gimnastică pe care acesta o avea la Oklahoma City. De asemenea, cei doi şi-au dezvoltat afacerile, fiind proprietari ai Companiei Perfect 10 Production şi ai unui lanţ de magazine de echipament sportiv.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-10-09

TAGURI: nadia comaneci, gimnastica, nota 10, montreal, 50 de ani



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” – parteneriat de 30 de milioane de euro Fără să aibă măcar acordul “de principiu” al consilierilor generali, Gabriela Firea... 23 Noi 2016 | (1)