2018-05-27 06:20


Neti Sandu, sejur plin de surprize în Turcia

 |  14:53
Neti Sandu, sejur plin de surprize în Turcia
Livia Lixandru

Neti Sandu a avut parte de un sejur plin de surprize, în Turcia. Prezentatoarea Horoscopului din fiecare dimineaţă de la Pro Tv, Neti Sandu, a petrecut vacanţa de vară alături de nepoţi şi prieteni, pe meleaguri turceşti. Pe toată perioada vacanţei în Turcia, Neti Sandu s-a distrat mai ceva ca în adolescenţă şi a sărbătorit logodna nepoatei sale.

“Surpriza cea mare a concediului din Antalya a fost logodna nepoatei mele, Alice. Prietenul ei a cerut-o în căsătorie şi, cu toate că nimeni nu avea idee de planurile lui, totul a părut natural şi firesc. Se potrivesc foarte bine, sunt împreună de ceva vreme şi vin amandoi din lumea sportului.”, povesteşte realizatoarea Horoscopului. Adepta plăcerilor simple, Neti spune că cel mai tare s-a bucurat de... apă! “Când intri în mare sau chiar şi în piscină, parca ţi se duc toate greutăţile şi toată oboseala. M-am relaxat foarte mult, cred că apa m-a făcut atât de fericită”, spune Neti. Deşi recunoaşte că este mai mult genul turistului pasiv, căruia îi place să se relaxeze pe şezlong, Neti a avut parte în cele 10 zile de vacanţă atât de odihnă, cât şi de distracţie: “În fiecare seară era câte un spectacol interactiv, chiar şi eu am jucat un mic rol într-un show. Nepoţii mei au participat, în schimb, la toate jocurile şi întrecerile posibile. Într-o seara am avut party cu spumă, în alta, “garden party” pe un teren de fotbal, unde turiştii s-au jucat celebrul „rodeo” ”, îşi aminteşte aceasta.

 

Neti Sandu, sejur plin de surprize în Turcia
zoom
Şi-a făcut cadou un inel ametist

Cum în vacanţă până şi regulile dietei sunt mai flexibile, Neti s-a lăsat pradă bunătăţilor dulci din meniu: “Aveau nişte cornuri cu susan atât de fine, se desfăceau exact ca o dantelă. Mi-au plăcut şi plăcintele cu brânză, dar şi baclavalele lor, care nu erau deloc greţoase şi puteau fi mâncate chiar şi pe căldura aceea de 38 de grade”. Astrologul recunoaşte că nu mănâncă aşa ceva în mod normal, însă voleiul pe plajă şi mişcarea în apă au ajutat-o să nu depună niciun kilogram. La întoarcerea în Bucureşti, Neti a venit cu bateriile încărcate, dar şi cu doua suveniruri preţioase: “Mi-am cumpărat un inel cu ametist şi un ceas din aeroport,  roz – bonbon cu pietricele, seamănă cu un jeleu şi mi se potriveşte foarte bine”, a încheiat Neti Sandu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-30

TAGURI: Neti, sandu, sejur, turcia, surprize, vacanta, meleaguri, turcesti





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova