2016-12-10 12:56

MONDEN


Nicu Alifantis: Erorile umane dau farmecul unui live

 |  20:06
Nicu Alifantis: Erorile umane dau farmecul unui live

L-am întâlnit pe NicuAlifantis într-o zi de iarnă blândă, la Teatrul Metropolis, acolo unde repetăcu zel pentru un nou spectacol a cărui muzică originală a compus-o. Într-o pauzăde cafea, care s-a prelungit incantator de mult, l-am întrebat despre muzică, despre scenă, desprefemei, despre viaţă şi artă. Iar el mi-a răspuns, cu răbdare, ba chiar cu chefde vorbă, la toate. Ce-a ieşit? Descoperiţi mai jos: un interviu de şemineu, caşi cum am fi ascultat, în timpul ăsta, cântecele de pe ultimul album al„Elefantului”.

Ultimeledăţi când am vorbit, eraţi tot plecat, la spectacole, prin ţară. Înţeleg că nuduceţi lipsă de solicitări, deşi vremurile astea nu sunt tocmai prielnice…

Vremurile nu mai suntprielnice de mult, dar solicitări sunt. Anul ăsta a fost unul mai slab dinacest punct de vedere, dar nu groaznic. Sunt perioade şi perioade, dar unapeste alta, e de muncă, ceea ce e foarte bine. Pe 23 decembrie am aici, laMetropolis, spectacolul “Nevestele vesele din Windsor”, iar apoi mă liniştescpână pe 5 ianuarie. Pentru anul viitor, am deja spectacole contractate până înoctombrie.

Ştiu că aţiavut peste 4.500 de concerte până acum. După atâta experienţă, cum văgestionaţi emoţiile?

Emoţia e binevenită înmomentul în care este constructivă, pentru că se creează o empatie între artistşi public. Sigur că, de fiecare dată, publicul este altul, nu ştii cu cine aide-a face, aşa că ai măcar un semn de întrebare. Sunt întâmplări mai deosebite,când poţi avea ceva mai multe emoţii, la un spectacol cu o miză foarte mare. Deexemplu, când am cântat în deschidere la Bob Dylan, am avut emoţii foarte mari.Lumea în clipa aia te judecă altfel, pentru că nivelul de comparaţie este cutotul altul. Eu, datorită experienţei acumulate în vreo 37 de ani de când cânt,reuşesc să-mi controlez emoţiile, să le aduc de partea mea şi să le transformîntr-o armă care să stea bine în mâna mea.

Vi s-auîntâmplat şi lucruri mai puţin plăcute din cauza emoţiilor?

Da, sigur. Mi se întâmplă săuit, câteodată, textul, pentru că s-au adunat foarte multe cântece. Şi atunci,ori improvizez atât cât îmi permite bunul-simţ de a colabora cu poetulrespectiv, ori, pur şi simplu, scurtez povestea sau o iau de la capăt. În rest,gafe nu mai fac de multă vreme, pentru că experienţa, vrând-nevrând, îşi spunecuvântul. Că se întâmplă să dai o bâlbă pe chitară, pentru că e mâna transpiratăşi a alunecat, sau e un moment de entuziasm mai mare şi te ia apa şi poţi greşi…astea sunt acele erori umane care dau foarte bine într-un live.

Poate cănici nu sunt observate de multe ori, nu?

Nu, astea sunt treburi debucătărie internă. Asta le ştim eu şi băieţii mei, cu lumea care e implicatăstrict în partea profesională. Mai departe, în public, lucrurile astea nutranspiră. Sigur, dacă sunt în public nişte muzicieni cunoscători, le sesizează.Repet: ele sunt erori umane, care dau farmecul unui live. Dacă pui un artist săcânte live un cântec de 10 ori, el îl cântă diferit. Nu are cum să-l cânte lafel. La starea emoţională contribuie mulţi factori: sunetul, instrumentiştii,tu, ca artist, publicul, luminile, tipul de sală, toate astea construiesc acelspectacol. Îşi dau mâna foarte multe elemente şi e firesc să fie aşa.

Faptul căaţi devenit artist v-a adus mai multe admiratoare decât aţi fi avut altfel?

Nu ştiu, habar n-am. Ce potsă spun este că publicul meu este cu predilecţie feminin. La mine vin gagici(zâmbeşte). E muzica mai de inimă, mai melancolică. Cum mă văd ele pe mine, nu ştiuşi nu m-a interesat niciodată lucrul ăsta. Cert e că numărul admiratoareloreste mai mare decât cel al admiratorilor. Primesc mailuri…

Şi acum,când sunteţi căsătorit?

Da, sigur că da. Probabil cămă văd frumos, înalt, cu plete şi foarte talentat (râde).

Şi soţiadvs. ce părere are despre asta?

Soţia mea e un om normal,doar n-o să-şi facă o problemă din asta, ar fi caraghios. Dar datorită muziciipe care o fac, publicul meu nu a fost unul care să se manifeste agresiv. Nuerau fani care să-ţi smulgă tricoul de pe tine ca să-l aibă amintire. Primeambileţele, scrisori, răspundeam la toate, că aşa e civilizat… am primit mulţumirică s-au născut copii pe cântecele mele…

Asta efoarte frumos!

Da, ce să zic. E frumos. Măbucură că modul de manifestare al fanilor mei este mai civilizat, mai aşezat,mai plăcut, aproape prietenesc. Se creează o mare masă de prieteni. Apar pe pestetot, îţi ştiu multe spectacole… Părerile lor sunt foarte importante, eu ţincont de ele mereu.

Maria,fiica dvs., este ziaristă pe domeniul politic.

Problema ei! (râde)

Pe dvs. înce măsură vă interesează politica?

Eu sunt profund dezamăgitdin punct de vedere politic. Am avut o perioadă în care urmăream totul latelevizor… după care mi-a trecut, când am constatat că nu am de ce să mai pierdvremea cu aceşti oameni care se numesc politicieni. Pentru mine, partea politică,de câţiva ani buni încoace, s-a transformat într-o chestie strict personală, pecare o consum eu cu mine, eventual cu nevastă-mea şi poate - dar nuîntotdeauna, pentru că nu mai merită - în faţa buletinului de vot. Cât desprefaptul că Maria a ales asta, mă bucur pentru ea şi dacă va dovedi că va aveaceva de spus pe domeniul ăsta, o să fiu şi mândru de ea, dar pe mine politicanu mă mai interesează, sunt profund dezgustat.

Lumeamondenă de la noi ce vă spune? Fetele care apar prin ziare cu iubiţii lor, băieţicare se laudă cu maşinile pe care le au….

Eu cred că ei au o problemă,dar nu am ce să le reproşez, fiecare îşi face drumul cum doreşte în viaţă.Marea lor problema este că se concentrează mai mult pe apariţii de presă, pecancanuri şi pe treburi mondene stupide decât pe partea profesională.

Dar, ştiţi,de multe ori partea profesională nu există la ei…

Nu există, din păcate, şiatunci trebuie să inventăm vedete. Nu cred în astfel de oameni, de asta măbucur de fiecare dată când, dintr-o mare masă de oameni, mai ţâşneşte câte unreprezentant al unui gen muzical sau câte un actor bun şi mai apar şi oamenicare chiar au ceva de spus. În rest, nu citesc presa asta.

Deci nusunteţi la curent cu ce face Bianca lui Bote, Adelina Pestriţu, Simona Sensual…

Nu, nu ştiu cine sunt şinici nu cred că voi afla foarte curând.

Sunt niştefete foarte operate şi foarte dornice să apară în tabloide.

E problema lor, la fel cumcred că e marea lor inconştienţă ca isi bat joc de organismul lor cu operaţiileastea. Mai târziu, sigur îşi vor da cu pumnii în cap. E ca în natură. Cineva, să-ispunem Dumnezeu, dacă te face într-un anumit fel, ştie El ce face.

Dvs. cevicii aveţi?

Fumez, deşi nu am voie.Beau cafea, dar fără cofeină, pentru că îmi place doar gustul. Mai am momentecând trag de mine foarte tare. N-am învăţat pe deplin să spun “nu”. Îmi încarcde multe ori programul.

Decimunca e un viciu?

Nu, mai degrabă organizareaei poate deveni un viciu. Aici, eu cu mine trebuie să ajung la o înţelegere şiprobabil că voi ajunge, pentru că, de la un punct încolo, e foarte important cucine îţi petreci timpul liber. După o anumită vârstă, începe o numărătoareinversă, şi e bine să stai lângă cine îţi face plăcere. Pe de altă parte, ebine să spui “nu”, e bine să munceşti la un lucru care merită, în care crezi,decât să te disipezi într-o mie de direcţii.

Cândcompuneţi, aveţi vreun ritual?

Nu. Nu ascult muzica atuncicând lucrez. Nu am o reţetă. Nu mi-am propus niciodată: “Mă culc astă-seară,iar mâine dimineaţă mă voi trezi la ora 8 şi voi fi genial!”. Nu poţi să facitreaba asta, poţi să ai o zi în care să-ţi iasă ceva din prima sau te poţichinui câte o săptămână să faci un lucru şi nu-ţi iese. Nu cred în reţete, nucred că dacă te duci într-o poiană mirifică, vei face un mare hit. Asta ţine deatâtea lucruri, de o anume stare sufletească, de o acumulare de stări care setot adună şi trebuie să le dai afară, iar atunci, unii scriu, alţii fac muzică,pictează.

Darmarile dvs. hituri cum au venit?

S-au născut, pur şi simplu.Nu mi-am propus. Eu cred foarte tare că există o anumită întrepătrundereenergetică între ceva ce-ţi poate oferi o poezie şi ceea ce poţi tu, la rândultău, să-i oferi, ca să iasă un tot unitar plăcut şi bine aşezat din punct devedere artistic. Nu cred că meritul artistului e de sută la sută. Nu, merituleste şi al poeziei. Poetul, când a scris o poezie, i-a dat un ritm, ea are dejaun ritm al ei, o muzicalitate. Dacă vrei, meritul tău, ca muzician, este să i-odescoperi şi să-i impui personalitatea ta. Asta aşa, ca să mă dau eu mare, să-ţidau reţete. Eu cred că e o anumită escrocherie, la urma urmei. Cântecul existadeja în poezie. Important este să-l descoperi şi să-l faci să se audă. Îl mai şlefuieşti,îl îmbraci într-o orchestraţie, îl pui în gura cuiva care poate să-l cânte bineşi asta e.

Extravaganţede artist aveţi?

Nu, n-am fost un boemniciodată.

Dar artadvs. lasă de bănuit o anume boemie…

Cred că e o explicaţie, nu ştiudacă cea mai nimerită: eu, ca zodie, sunt Gemeni, şi atunci există un balansîntre artistul din mine şi civilul din mine. Eu am spus întotdeauna despre minecă sunt prea pământean pentru un artist şi prea artist pentru un pământean.Atunci când nu muncesc ca artist, sunt om. Sunt civil, ca tine, ca oricare, amprobleme sociale, pentru că viaţa artistului român nu este cea a artistuluiinternaţional. Ei au un anumti stil de viaţă, noi nu-l avem. Şi atunci trebuiesă-mi plătesc facturile…

Mergeţipersonal şi le plătiţi?

Nu, nu mai merg de mult săle plătesc, pentru că s-a inventat internet bankingul.

Folosiţiasta?

Da, e mult mai bine. Lacafeaua de dimineaţă îmi fac toate treburile astea, şi după aia îmi rămâne ziualiberă. Sunt nişte mari facilităţi pe care ţi le oferă internetul, şi eu le-amacceptat. Am învăţat însă că omul nu trebuie să devină sclavul aparatului, citrebuie să-l coordoneze aşa cum doreşte el.

Dar înmuzică în ce măsură aţi folosit calcultorul?

Am făcut două albume pecare le-am lucrat numai cu computerul. “Piaţa Romana Nr. 9” şi “Risipitorul deiubire”. Am traversat perioada asta, o ştiu, albumele astea două sunt copiiimei în continuare, dar parcă îi iubesc mai mult pe ceilalţi, care erau maiumani. Ăştia sunt prea perfecţi, lucru care mă deranjează. Nu-mi place perfecţiuneaunui om, iar în artă este extrem de importantă eroarea umană. Noile generaţiide programe muzicale pe calculator au perfecţionat eroarea umană. Poţi să-ţifaci o programare a unui instrument prin care poţi să-i dai eroare umană câtăvrei. Niciodată o orchestră simfonică vie, adevărată, de oameni, nu o poţicompara cu una făcută pe calculator. E adevărat, cea de pe calculator nu greşeşteniciodată, dar e atât de matematică şi de rigidă, şi de enervant de corectă,încât nu mai are acel feeling pe care ţi-l dă omul ăla care cântă live.

Ce v-aatras, ce v-a plăcut la femei, în viaţă?

Feminitatea, în primulrând. Mie îmi place femeia să fie frumoasă, sigur, nu păpuşă, pentru că frumuseţeanu e neapărat aia fizică, vine din interior, din spiritul, din educaţia uneifemei. Poate sunt un pic mai de modă veche, dar îmi plac lucrurile frumoase. Înpictură, de exemplu. Sau în teatru şi cinema, mi-e dor să mai văd actriţefrumoase, pentru că m-am săturat de femei interesante. Mai nou asta esteteoria, să avem feţe interesante. Mie mi-e dor de perioada anilor '30-'40, încare totul era frumos. Se căuta frumosul, ne luptam să descoperim frumosul, iaracum îl îngropăm. Acum aducem feţe interesante, ciudăţenii, urâţenie, violenţă,mizerie.

Dar suntactriţe frumoase şi astăzi!

Da, dar noi discutămteoretic acum, la nivel general, fără să dăm exemple. În clipa în care te uiţila o femeie, încerci să descoperi ce are în creier, care e frumuseţea eiinterioară, cum e educată, cum se poartă. Felul de a se îmbrăca o femeie îţispune foarte multe lucruri, felul în care se piaptănă, în care şi-a ales otunsoare, în care îşi face machiajul… Toate astea îşi dau mâna şi fac un tabloucare ar trebui să fie plăcut. Mă amuză să văd o femeie care este foarte bărbătoasăşi foarte “gavroche”, dinamică, masculinizată. Mă amuză, pentru că,vrând-nevrând, tot femeie este, nu se dezminte. Dar mă amuză să văd cât de tarefuge de feminitatea ei. Fuge de ea, de fapt.

Am auzitcă vă bate gândul să scrieţi o serie de piese inspirate din editorialele devineri ale lui Alecu Racoviceanu.

Da, aşa este. E un joc maivechi al meu, pe care îl practicam în tinereţe. În primul rând, îmi plac foartetare editorialele astea de vineri ale lui Alecu, le citesc cu mare plăcere. Înexerciţiul pe care îl practicam în tinereţe, cântam articolul de fond de la “Scânteia”,tot felul de texte imbecile… era un exerciţiu al meu de a compune. Tot unexerciţiu ar fi şi azi să iau un editorial care e frumos scris şi spune ceva,are o poveste, o întâmplare şi să-l transform într-un cântec. Examenul de fapt ştiicare este? Că e o proză, iar tu trebuie să-l faci vers, să dai o linie muzicalăunui text care e alb, alb de tot. Aşa, sigur că mai am multe lucruri în cap…

Ce anume?Ce vă mai bântuie?

Vreau să cânt “O scrisoarepierdută” a lui Caragiale, cap-coadă.

Într-unsingur cântec?

O operă. O lucrare cântatăîn totalitate, fără să scot un cuvinţel, nimic. Dar probabil că n-o să apuc săfac chestia asta. Sunt multe lucruri care îţi trec prin cap… Acum, ştiu sigur căla anul voi face două albume.

Ultimadată, aţi lansat “Cântece de şemineu”.

Da, în ianuarie, iar laanul nu ştiu dacă voi scoate ambele albume pe piaţă, dar de înregistrat, vreausă le înregistrez. Mai am două lucruri de dus la bun sfârşit, DVD-ul de la“Cântece de şemineu” şi un DVD cu trupa mea, ZAN, căci la anul împlinim 15 ani şiaş vrea să fac un produs muzical care să rămână pentru noi şi fanii noştri.Vreau să văd ieşit cu bine acest spectacol de la Metropolis, mai vreau să… camatât! Eu zic că ajunge.

Alifantis,pe scurt

Cel maifrumos loc din lume… locul în care trăieşti, acasă.

Picturapreferată… acea imagine pe care o vezi dimineaţa, când ai norocul să deschiziochii şi să vezi ceva viu.

Poeziapreferată… hai să zicem că ultima poezie pe care o scrii, întotdeauna e poeziapreferată.

Filmulpreferat… “Once Upon A Time in America”, deşi toată lumea spune asta.

Cartea preferată…acum sunt fascinat de o carte care se cheamă “Din psihologia poporului român” alui Drăghicescu.

Cânteculpreferat… ultimul, întotdeauna.

Accesoriulde care nu vă despărţiţi niciodată… verigheta.

Mâncareacea mai bună… aia bine gătită.

Animalultotem… elefantul, e blazonul meu.

“Noi nuavem vedete”

Ştii care e marea greşeală?Că oamenii ne creează o aureolă pe care noi nu o avem. Una e să respecţi operaunui artist, să-ţi placă foarte tare, dar a crea un mit al unei vedete e falspentru România. Noi nu avem vedete. Statutul de vedetă în România nu înseamnănimic. Avem persoane publice, mai mult sau mai puţin agreate. Dar vedete nuavem. Deci, oamenii nu ar trebui să se intimideze în faţa unui artist, pentru căşi el e tot om. Care e faza? Că el poate să facă ceva ce tu nu poţi. Dar niciel nu poate să facă ce faci tu!

DespreNichita Stănescu

Era foarte uman, extrem deuman, dar om de om, nu aşa! E adevărat că transpira poezia prin el. Avea cevaaparte, dar era extraordinar de uman ca relaţie, nu era “marele Nichita”. El ştiaclar că e foarte talentat, era perfect conştient, iar asta am învăţat-o de lael şi o am şi eu despre mine. E bine să ştii ce poţi şi atâta tot, fără să saricalul, desigur, dar falsele modestii nu sunt bune.

Dacă arfi cântat rock

Eu, în sinea mea, am o undăde exhibiţionism. Dacă aveam păr, mi-ar fi plăcut să fiu foarte ciudat tuns,sigur aş fi avut şi creastă! Ştiu că nu se pupă cu muzica mea, dar mi-ar fi plăcut.Dacă aş fi cântat rock, eram tare de tot! (zâmbeşte)

Chitara eca vinul

Orice instrument acustic,cu cât îl cânţi mai mult şi cu cât îmbătrâneşte, cu atât sună mai bine. E cavinul, se învecheşte şi e mai bun, iar lemnul, uscându-se, capătă altă rezonanţă.Eu am o chitară care e aproape nouă, are un an şi sună foarte bine. De şaseluni am luat-o la purtat să încep să o cânt, ca să-şi dea drumul. Şi am ochitară de 13, 14 ani al cărei lemn a început să se usuce, iar asta i-aschinbat sunetul în bine.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-02-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

NS1511
16 Dec 2010

Dintr-un suflet special, pentru multe alte suflete flamande dupa ceva special!

Adauga un comentariu

Random image