2016-12-06 08:03

MONDEN


Pavel Bartoş prezintă “Vocea României”, la PRO TV

 |  20:38
Pavel Bartoş prezintă “Vocea României”, la PRO TV

Pavel Bartoş va prezenta în această toamnă supershow-ul “Vocea României” de la PRO TV. Actorul are rolul de a-i intervieva pe concurenţii ce urmează să intre în scenă, le va afla povestea şi va sta de vorbă cu susţinătorii aflaţi în culise. Pavel este deja obişnuit cu românii talentaţi, iar acum îi va prezenta telespectatorilor PRO TV şi pe cei care doresc să fie desemnaţi “Vocea României”.

Decizia de a face parte din acest proiect a fost pentru Pavel una extrem de simplă: “Am spus un DA hotărât! Mi s-a părut un format foarte bun, dinamic, antrenant şi imprevizibil. În plus, transformările care au loc aici sunt nemaipomenite. Odată ajunşi pe mâna unor antrenori ca Loredana, Smiley, Marius Moga sau Horia Brenciu, concurenţii vor fi cu totul altfel după terminarea acestui concurs”. Acestea nu au fost singurele motive pentru care actorul a acceptat să prezinte show-ul. “«Românii au talent» mi-a făcut poftă de oameni talentaţi, îmi place să le urmăresc evoluţia, să văd cum în ţara asta li se întâmplă lucruri bune”, a mai povestit el. Lui Pavel nu îi va fi deloc greu să ia în primire şi acest rol. “La «Vocea României» voi fi şi mai aproape de concurenţi şi, mai ales, de susţinătorii acestora, cel puţin în prima fază, cea a blind auditions/audiţiilor pe nevăzute. Odată cu trecerea etapelor, voi susţine tot mai mult cauza fiecărui concurent”, a mai povestit el.

                


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639253-07-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image