2016-12-04 04:10

MONDEN


„Planeta Maimuţelor” revine în forţă

 |  21:00
„Planeta Maimuţelor” revine în forţă

      După ce a făcut senzaţie în anii ’70, franciza S.F. „Planeta Maimuţelor” revine pe marile ecrane, de data aceasta ajutată şi de tehnologia avansată a efectelor speciale. Rezultatul noii pelicule „Rise of the Planet of the Apes” este un thriller care încearcă să spună povestea evoluţiei uneia dintre cele mai avansate specii de animale: cimpanzeii. Deşi apar reacţii adverse la animalele cărora li se administrează medicamentul, cercetătorul Will Rodman devine obsedat de idee şi continuă experimentul. Analizând cu atenţie comportamentul ciudat al unui cimpanzeu, care pare tot mai dornic să îşi primească pastila, cercetătorul descoperă că medicamentul creşte inexplicabil nivelul de inteligenţă al primatelor. Chiar dacă una dintre cercetători, Caroline (Freida Pinto), este îngrijorată de situaţie şi de direcţia înspre care merge experimentul, ea nu va reuşi să îl convingă pe Will să renunţe. Maimuţele pe care au fost făcute experimentele vor deveni tot mai inteligente şi puternice, astfel încât declaşează un război între rasa umană şi primate. Filmul rulează în Bucureşti la Băneasa Drive-in Cinema, Cinema City Cotroceni, Sun Plaza, Multiplex, Cityplex, Movieplex şi The Light Cinema.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-04-30



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image