2016-12-11 02:18

MONDEN


Pocorschi: Artiştii trebuie să fie apolitici

 |  21:00
Pocorschi: Artiştii trebuie să fie apolitici

În urmă cu ceva timp, artistul Mihai Pocorschi a primit propunerea de a participa la alegerile parlamentare din partea PNL. Propunerea a venit din partea liberalilor tulceni, în condiţiile în care acesta este născut în localitatea Jurilovca. Spre deosebire de alţi artişti care au fost încântaţi de propunerea de a intra în politică, Mihai Pocorschi a spus pas acestui proiect. Dacă până în prezent a evitat să vorbească despre acest subiect,  acesta ne-a declarat într-un interviu adevăratele motive pentru care a stat departe de această zbuciumată lume a politicii.

“A fost un mic accident. Era o modă la un moment dat, ca în politică să fie puşi artiştii. Eu sunt ca formaţie şi ca diplomă inginer şi după ce am evaluat lucrurile în teren, m-am retras în glorie, pentru că nu cred că aş fi avut mari şanse în regimul uninominal, dar nu asta era important, ci faptul că era nevoie de fonduri mult mai mari decât alea pe care le deţin eu cu propria companie. Pe de altă parte, Delta este o regiune destul de dificil de manevrat, iar eu nu sunt o persoană care să fie pusă la punct şi să stea la locul ei. Cred că un artist trebuie să fie şi să rămână apolitic. Pe de altă parte, cred că politica din România are nevoie de un colac de salvare, care nu ştiu de unde poate veni. Lucrurile în ţara în care trăim sunt cu un mare semn de întrebare, ca evoluţie, oportunităţi. Trăim într-o ţară care nu-şi respectă tinerii şi nu are suficientă grijă de ei. Asta regret. Lucrurile în momentul de faţă sunt uşor scăpate de sub control”, ne-a declarat artistul.

“Situaţia muzicii româneşti este dramatică”

Întrebat ce părere are despre situaţia muzicii din prezent, dar şi despre proiectele sale, Mihai zâmbeşte. “Primul meu proiect important este  să am grijă  să-l fac înotător pe nepotul meu, care creşte şi cu care trebuie să merg la bazin. Al doilea proiect pot să spun că este deja  încheiat, pentru că după cinci ani a apărut discul de la VH2, «2», şi care se pare că are succes.  În momentul acesta sunt două  sau trei piese care se dau la radio. De asemenea,  avem concerte cu VH2 surprinzător de multe pentru perioada aceasta de criză. Am nişte proiecte pe care deocamdată nu le dezvălui,  ca autor, şi pe care o să le pun în lumină în toamnă. În momentul de faţă, mă  interesează  tot ce e nou de produs, mă interesează  să văd tineri noi, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care am fost în juriu la Festivalul Mamaia de anul acesta. Am fost surprins că acest eveniment nu a fost preluat de nişte televiziuni majore. Oricum, în prezent situaţia muzicii româneşti este uşor dramatică. Într-un business muzical, unde nu se mişcă nimic, şi aici vorbim de finanţe, este absolut evident că nu pot să apară nici vârfuri. În momentul de faţă, producţia cere bani. Deşi se spune că poporul român este creativ şi talentat, creativitatea nu este suficientă, pentru că aceasta ar trebui dublată şi de fonduri pentru marile producţii. În momentul de faţă, foarte puţină lume ştie că interesează produsul finit. Nimeni din producţie  nu se gândeşte să ajusteze un produs. Toată lumea ia un produs finit pe care îl cumpărăşi care mai departe şi vinde. Suntem campioni la muzică dance. În domeniul acesta, toată lumea este cu ochii pe România. Mi-ar fi plăcut ca lucrurile să fie puţin mai echilibrate şi pentru alte genuri muzicale, dar poate sunt mai greu de promovat”, a încheiat Mihai Pocorschi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-11-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image