2016-12-06 05:05

MONDEN


Portretul Mădălinei Manole, făcut de Lucian Avramescu

 |  15:18
Portretul Mădălinei Manole, făcut de Lucian Avramescu

Moartea ei a stârnit reacţii  în întreaga ţară, luni în şir televiziunile au dezbătut cazul “Mădălina Manole”, iar cearta dintre părinţii artistei şi soţul ei, Petru Mircea naşte şi acum discuţii aprinse. Duminică, la “Doamne de poveste”, Olivia Steer le aduce celor de ACASĂ portetrul artistei Mădalina Manole, al celei supranumită “fata cu părul de foc”, al cîntăreţei care a făcut celebre şlagăre precum “Fată dragă, nu fi tristă”, “Vreau să te uit” sau “Jucătorul de iubiri”. Într-o emisiune emoţionantă, persoane apropiate Mădălinei vor vorbi despre cântăreaţa care a marcat o generaţie întreagă. Telespectatorii îi vor cunoaşte pe cei care au inspirat-o şi o cunoşteau aşa cum publicul nu reuşea mereu să o vadă. Întrebarea de pe buzele tututror; “Să-şi fi regizat Mădălina Manole moartea, ca la Hollywood?” va încerca să-şi  afle răspunsul la “Doamne de poveste”, , într-o ediţie-documentar în care artista este prezentată prin ochii poetului Lucian Avramescu, părintele ei spiritual şi ai dirijorului Ionel Tudor, cel care a fost mentorul ei, alături de Mihaela Runceanu. "Mădălina îmi zicea că sunt al doilea tată al ei, tatăl spiritual. Eu am preluat-o de la taica'su care mi-a dat -o de mână de la Sala Sporturilor din Ploieştila 15 ani, era eleva de liceu şi cânta împreună cu Ştefania Ghiţă, o fată blondă din Bacău". Înainte de moartea ei, Mădălina căuta motive ca să-şi poată explica de ce nu mai are succesul de altădată: “Odată mi-a dat un telefon, nu era mult înainte de necazul acesta şi a zis: "Nu vi se pare că eu m-am urâţit? Că sunt urâtă?"...Apoi i-am zis:"Măi Mădalina, tu eşti nebună? Cum Dumnezeu poţi să spui aşa ceva, tu ai fost frumoasă şi vei muri frumoasa chiar daca vei fi de 80 de ani, o sa fii o babă frumoasă, cum poţi să fii tu urâta?"... Povestea asta indică nişte căderi sufleteşti legate tot de scenă şi i se părea că nu o mai cheamă, ca nu mai e în vogă pentru că nu mai e atăt de frumoasa”, spune Lucian Avramescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-09-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image