2016-12-03 17:50

MONDEN


Răduleasca, drăgăstoasa cu Dani de ziua lui

 |  21:00
Răduleasca, drăgăstoasa cu Dani de ziua lui

Dacă la început se afişau foarte des împreună, de parcă voiau ca toată lumea să ştie că nu mai sunt disponibili pe piaţa celibatarilor, în ultimul timp s-a instalat secretomania în relaţia dintre Mihaela şi Dani. Totuşi, de ziua iubitului ei, Răduleasca s-a lăsat pozată sărutându-l cu foc, iar mândru de acest cadou, Oţil a arătat fotografia şi celor 70.000 de prieteni virtuali.

Pe 24 august, Dani a împlinit 31 de ani, zi despre care spune că a fost cea mai frumoasă din viaţa lui. Nu a dat petrecere şi nici nu a primit în dar maşini sau dansuri din buric, ci a petrecut o zi alături de cei mai apropiaţi prieteni şi de iubita lui. “A fost ziua mea. Am făcut 31… merg în continuare pe 32… Fără petrecere. Fără zarvă. Am stat toată ziua pe apă. Am încercat să ne îmbunătăţim mersul pe placă. Am început să şi sărim. La un moment dat a apărut şi un tort. Una din cele mai frumoase zile din viaţa mea”, a scris Dani pe Facebook şi a postat fotografii din ziua evenimentului, inclusiv una cu Mihaela care îl îmbrăţişează cu foc, spre deliciul celor 70.000 de fani virtuali. Mihaela Rădulescu a declarat recent că nu mai vrea să vorbească despre relaţia pe care o are cu Dani pentru că “am fost atât de răstălmăciţi şi atât de greşit înţeleşi, încât am decis că mai bine tăcem amândoi”, însă acceptă să-şi ţină fanii la curent cu ajutorul fotografiilor postate pe blog sau pe site-uri de socializare. Şi pentru că nu preferă petrecerile în cluburi de fiţe şi nici notele de plată de câteva mii de euro, aşa cum procedează lumea bună, Dani şi Mihaela au petrecut ziua de 24 august în Turcia, făcând ce le place cel mai mult: sporturile pe apă care le ridică nivelul de adrenalină. “Am plecat cu mâinile în buzunare. Regiunea Cesme-Alacati e una de turism intern, adică acolo merg turcii să facă sport în general sau să mănânce peşte cu familia. Asta înseamnă că poate trece o săptămână şi nu auzi româneşte, cluburi sau discoteci ca în Antalya sau la Bodrum nu există”, a clarificat Dani pe blogul personal. Vedeta Antenei 1 se poate considera un bărbat fericit pentru că femeia de lângă el îi împărtăşeşte pasiunile. Mihaela îl însoţeşte atât în concursurile de enduro, acolo unde are grijă ca el să mănânce bine, să aibă haine curate şi să se relaxeze după cursele extenuante, cât şi în sporturile pe apă de care Dani s-a îndrăgostit de ceva timp. Unde mai pui că şi băieţelul Mihaelei calcă pe urmele mamei şi ale iubitului ei şi practică şi el schi nautic, deşi are doar 7 ani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-09-06

Mai multe imagini:
Răduleasca, drăgăstoasa cu Dani de ziua lui
zoom
Răduleasca, drăgăstoasa cu Dani de ziua lui
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image