2016-12-04 05:58

MONDEN


Razy Gogonea, “Matrix de România”, invitat special la “China are talent”

 |  15:47
Razy Gogonea, “Matrix de România”, invitat special la “China are talent”

Joi a fost seara talentelor înplatoul emisiunii “Happy Hour” de la ProTV. Cătălin Măruţa l-a avut invitatspecial pe Razy Gogonea, “Matrix” de România, cel care a reuşit să-I cucereascăpe englezi cu mişcările sale şi să se claseze pe locul patru în finalaconcursului Britains Got Talent. Razy a povestit că la o lună după ce s-aînscris în competiţia din Anglia a aflat că va exista şi varianta românească,“Romanii au talent”, însă contractul nu îi mai permitea să participe şi în ţaradeşi şi-ar fi dorit asta. Acesta a mai povestit că a început să danseze lavârsta de 12 ani după ce a văzut filmul “Saturday Night Fever”. “L-am văzut peJohn Travolta cum dansează şi atunci mi-am dorit şi eu să devin celebru, săintru într-un club, să încep să dansez, iar oamenii să se strângă în jurul meu.Am început cu nişte mişcări simple, făceam pe robotul, iar asta le plăceafoarte mult prietenilor mei, care au început să mă încurajeze”, a mai povestitel. Viaţa lui Razy s-a schimbat radical după participarea de la Britains GotTalent. Contractele au început să vinădin toate părţile, iar fanii s-au adunat cu milioanele. Pe 7 iulie, Razy esteinvitat special alături de Susan Boyle, o altă senzaţie a show-ului britanic,la finala “China are talent”, care va avea loc pe un stadion din Beijing.

Alături de Razy Gogonea, în platoulde la Happy Hour s-au aflat şi câţiva dintre finaliştii de la “Romanii autalent” de la ProTV: Adrian Tutu, marele câştigător al primului sezon, Robo,Cosmin Agache, Valentin Dinu şi Narcis Iustin Ianau. Cu toţii au împărtăşitcâte ceva din experienţa acestui show şi felul în care le-a schimbat viaţa. Maimult, Razy îi cunoastea pe fiecare dintre ei fiind un fan al emisiunii “Romaniiau talent”. Acesta a declarat că va fiprimul care va cumpăra CD-ul pe care Adrian Tutu îl pregăteşte cu MediaProMusic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-09-30

Mai multe imagini:
Razy Gogonea, “Matrix de România”, invitat special la “China are talent”
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image