2016-12-05 23:01

MONDEN


“Regele moare”, de Silviu Purcărete, la Festivalul Naţional de Teatru

 |  17:25
“Regele moare”, de Silviu Purcărete, la Festivalul Naţional de Teatru

Producţiainternaţională "Regele moare", de Silviu Purcărete, va fi prezentatăîn cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se desfăşoară laBucureşti, între 30 octombrie şi 7 noiembrie, informează organizatorii.

Spectacolulsemnat de Silviu Purcărete va avea premiera pe 15 septembrie, în cadrulFestivalului Ex Ponto din Slovenia, şi va fi prezentat apoi în cadrul FNT,înainte de a susţine turnee în Franţa, Italia, Muntenegru, Macedonia şiCroaţia. Totodată, cu această nouă producţie va fi inaugurată, în ianuarie2011, noua clădire a Teatrului Esch din Luxemburg.

Personalitatemarcantă a teatrului european, Silviu Purcărete alege să monteze în 2010"Regele moare", de Eugen Ionescu, alături de o echipă internaţională,după ce, în 2007, a pus în scenă cu succes piesa "Macbett", aaceluiaşi autor, la Royal Shakespeare Company. Coproducţia internaţională este,aşadar, pentru Purcărete un prilej de a se reîntâlni cu Ionescu, dar şi cucompozitorul Vasile Şirli, colaborator apropiat al regizorului, şi cu artiştidin Franţa, Slovenia şi Luxemburg.

Profitândde prezenţa lui Silviu Purcărete la Bucureşti, organizatorii l-au invitat şi lao întâlnire cu publicul. Astfel, regizorul este prezent în noiembrie şi încadrul modulului "Dezbateri, Conferinţe, Întâlniri", la UniversitateaNaţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), unde va avea un dialogcu teoreticianul Octavian Saiu pornind de la spectacolul "Fedra" dupăRacine şi Euripide, unul dintre succesele Teatrului Naţional din Craiova din1994.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-10-17



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image