2016-12-04 12:27

MONDEN


Regizorul Peter Jackson, operat de ulcer perforat

 |  16:01
Regizorul Peter Jackson, operat de ulcer perforat

Filmărilepentru proiectul "The Hobbit" ar putea fi amânate, deoarece regizorulPeter Jackson a fost operat de ulcer perforat, miercuri, la o clinică dinWellington (Noua Zeelandă), informează Reuters.

PeterJackson, în vârstă de 49 de ani, care a regizat cele trei lungmetraje din seria"Stăpânul inelelor" în ţara sa natală, Noua Zeelandă, a fostinternat, miercuri seară, într-o clinică din Wellington, acuzând dureri acuteîn zona stomacului. "Peter Jackson se odihneşte, iar medicii se aşteaptăla o vindecare completă", a declarat Melissa Booth, agentul de presă alrenumitului cineast. "Această intervenţie chirurgicală nu va avea niciunimpact asupra implicării sale în filmările pentru «The Hobbit», în afara uneiuşoare amânări a datei la care va începe lucrul", a adăugat aceeaşi sursă.

Filmărilepentru cele două pelicule din seria "The Hobbit", inspirate dinromanele scriitorului J.R.R. Tolkien, erau programate să înceapă la mijlocullunii februarie.

Primuldintre cele două filme din proiectul "The Hobbit" va fi lansat îndecembrie 2012, iar cel de-al doilea, un an mai târziu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-07-24



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image