REMEDII NATURISTE. Cum poţi trata sinuzita acasă fără antibiotice
2018-08-22 07:02


REMEDII NATURISTE. Cum poţi trata sinuzita acasă fără antibiotice

 |  19:31
REMEDII NATURISTE. Cum poţi trata sinuzita acasă fără antibiotice
Gabriela Dumba

O durere groaznică de cap, în zona frunţii şi în spatele ochilor, nasul înfundat şi febra pot fi simptome clare ale sinuzitei, afecţiunea fiind, pe nedrept, considerată minoră. În unele cazuri, când tratamentul medicamentos nu dă rezultate, este nevoie de o intervenţie chirurgicală prin intermediul căreia să fie deschise sinusurile (cavităţile localizate în jurul ochilor, obrajilor şi nasului) şi extirpate tumorile membranei mucoase. Hreanul, usturoiul şi băile de aburi sunt doar câteva dintre remediile naturiste care pot înlocui tratamentul cu antibiotice în cazul sinuzitei.

Sinuzita, adică infecţia membranei mucoase care căptuşeşte interiorul foselor nazale şi sinusurile, are cauze multiple: persoanele care se confruntă cu rinită alergică pot dezvolta, în majoritatea cazurilor, şi sinuzita cronică; polipii nazali, afecţiunile structurale ale nasului, precum deviaţia de sept, pot obstrua pasajul nazal, mărind riscul apariţiei sinuzitelor. De asemenea, infecţiile fungice care apar la persoanele cu un sistem imunitar slăbit pot cauza sinuzita. Respiraţia urât mirositoare, durerea de cap, durerea în spatele ochilor şi în zona frunţii, febră, durerile dentare, secreţii gălbui-verzui care se scurg din nas dinspre partea posterioară a gâtului, tusea productivă sunt câteva dintre simptomele sinuzitei care ar trebui să vă trimită la medic. Factorii care cresc riscul apariţiei sinuzitelor sunt fumatul, poluarea, folosirea în exces a spray-urilor decongestionante, schimbarea bruscă de presiune, înotul în apă contaminată sau apă foarte rece.

Tratament ambulatoriu

• Cataplasme cu hrean: hreanul dat pe razătoare poate fi folosit şi în combinaţie cu rădăcină de Untul Pământului. Se pun într-un tifon şi se aşază aproape de rădăcina nasului, 15 minute, hreanul producând un acces de lăcrimare şi de eliminare pe cale nazală a secreţiilor care blochează sinusurile. Se repetă procedura minim cinci zile.

• Perna cu sare încălzită: într-un săculeţ de bumbac se pune sare care se încălzeşte în cuptor după aceea şi se aşază pe frunte până se răceşte, iar apoi se reîncălzeşte şi se repetă procedeul până când se observă o ameliorare.

• Inhalări cu sare: în doi litri de apă clocotită se pun patru linguri cu sare şi se fac inhalări cu aceşti aburi, timp de zece minute.

• Usturoiul este foarte eficient pentru că are efect antibacterian: peste un căţel de usturoi zdrobit se pun patru linguriţe de apă şi cu ajutorul unei pipete se pun câte zece picături din acest amestec în fiecare nară.

• Se stimulează imunitatea cu tinctură de Echinaceea sau/şi se beau zilnic două căni cu ceai de Echinaceea în care se adaugă ulei volatil de cimbru şi busuioc. Tinctura de arnică se administrează câte 50 de picături, diluate într-o jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi, pentru creşterea imunităţii faţă de infecţiile respiratorii şi urinare.

• Ardeiul iute este eficient în cazul rinitelor şi sinuzitelor şi se recomandă consumarea lui timp de două săptămâni. Se poate face şi cataplasma pe frunte cu tinctura de ardei iute diluată cu puţină apă.

• Se iau câte 3-5 picături din amestecul de ulei esenţial de mentă şi de busuioc de patru ori pe zi. (14 zile). Acest remediu decongestionează sinusurile şi combate infecţiile bacteriene.

• Se pot face aspirări nazale cu următorul amestec: 4 linguri de salvie, 4 linguri frunze şi fructe de afin, 4 linguri de frunze de mentă, 2 linguri de coada-şoricelului şi 2 linguri frunze de soc. Se pun 2 linguri din acest amestec în 250 ml de apă clocotită şi se lăsă la fiert încă 10 minute. Se strecoară şi se fac aspirări de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara.

• Băile de aburi cu ulei esenţial de brad, mentă sau eucalipt sunt foarte eficiente! În timpul băilor de aburi puteţi stimula circulaţia la nivelul sinusurilor, prin apăsări repetate cu degetele arătătoare, în partea de jos a nărilor, la rădăcina nasului, sub sprâncene şi la baza pomeţilor.

• Pe sinusurile afectate, se aplică terci de tătăneasă, de coada-calului sau cartofi cruzi, daţi pe răzătoare. Dacă sunt afectate sinusurile frontale sau maxilare, se pot aplica frunze de varză strivite. Ziua se lasă 2-3 ore, iar noaptea se pot lăsa şi mai mult. Sunt foarte eficiente şi cataplasmele cu mălai sau cu nisip cald.

• Respirarea de aer cald, umed de la un duş cu aburi, baie fierbinte sau dintr-o chiuvetă umplută cu apă.

• Foarte important este să se evite aerul foarte rece şi uscat, fiind luată în considerare folosirea unui umidificator pentru a creşte umezeala aerului din interiorul casei.

• Consumul de cantităţi mari de fluide este necesar pentru a dilua mucusul ce blochează sinusurile.

• Cimbrul, ienupărul, mugurii de pin, salvia, coada-şoricelului, tătăneasa ori muşeţelul sunt plante care, folosite împreună, dau rezultate remarcabile în tratarea sinuzitei. Se face o infuzie obţinută dintr-o lingură de amestec de plante şi 250 ml apă clocotită. Se beau zilnic trei căni de ceai îndulcit cu miere de albine.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-15

TAGURI: remedii, naturiste, tratare, sinuzita, antibiotice, acasă, eficiente, usturoi, hrean, băi aburi, intervenţie chirurgicală





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


GABI
11 Mar 2014

Buna seara am Si eu o antrebare de vreo Luna jumate ma confront cu niste dureri dupa cap Si ddureri de ochi,Si am NASU anfundat.aceste dureri au aparut dupa ce mam spalat PE cap Si am stat cut prosopu an cap Fara sal usuc .am stat asa cam 2 ore Si apoi lam uscat Si am iesit afara. Iar acum ma doare dupa cap ma doare fruntea Si ochi rau.Si partea proasta e ca pana PE 20 nu pot merge la medic. Va Rog Frumos spunetim ce pot face SA amelioreze durerea?am facut niste inhalari de ceai de manta.VA multumesc.Si VA Rog din suflet daca ami puteti spune ce am?
OANA
22 Mar 2014

Gabi Eu am o sinuzita cred ca tot din cauza spalari pe cap, din ce inteleg aveti imunitate putin slabita, poate fi o raceala deasemenea poate fi si o sinuzita daca durerile persist, sunt buneantiflamatoare sa folositi si incercati metode naturiste, dar daca durerile persista mai mult de 6 7 zile este bine sa incetcati sa mergeti la un medic!
MARIANA
29 Mar 2014

Bunà eu de cìti va ani in coace am devenit dependenta de spray nazal pt.decongestione nazalà in fiiecare seara trebe sa-l folosesc m-i se infundà nasul seara si treabaà sa dau cite un puf in fiecare searà. Acum de 2 sàptàmìni ma-m racit si am dureri foarte mari de cap in zona frunti ,ciafà si ochi ,cind i-mi suflu nasul escretiile sunt de culoare verde si sunt foarte dense si de asemenea am si tusa productiva fumez nu stiu ce sa fac ca sa im-i treacà si sa nu mai folosesc sprayul nazal pt ,cà acum il folosesc si de 6 ori pe zi pt ca nu pot sa respir .Nasul e asa infundat cà nici macar aerosolul sau apa cu sare nu il desfunda va rog dati-m un consiliu ce treabà sa fac.
MARY COSERU
06 Mai 2014

Buna ziua,am o PROBLEMA... de vreo cateva luni de zile am tot timpul nasul infundat,trebuie sa-mi suflu nasul tot timpul,stranut,de multe ori pe zi,si noaptea daca merg la baie,stiu ca voi stranuta si atunti raman in baie sa nu-mi trezesc sotul,este groaznic...deci ce sa fac...VA ROG AJUTATI-MA.multumesc
MARIANA
08 Mai 2014

buna ziua de 2 luni ma doare capul fruntea nu stiu ce sa mai fac cesa fac in cazul asta ce medicament sa mai iau va multumesc
FLAVIU C
10 Iul 2014

Mergeti la medic domnilor , daca tratamentele naturiste esueaza consultati un medic Orl si el va va spune ce sa faceti! Nu le lasati asa ca puteti face complicatii mari! Aceste complicatii va pot afecta ochii si in timp prin tromboza unor vene cauzate de infectia sinusului chiar si creierul poate fi lezat
DENISA
02 Sep 2014

Buna ziua!va rog ajutatima si pe mine cu un sfat nu sunt in Romania ca sa merg la doctor sunt in Londra la parintii mei pana pe 13 nu am cum sa plec in Romania ,ma doare foarte tare in zona sprancenei,ochiului, si la ceafa este o durere de nesuportat am doar 15 ani si credeti-ma ca nu mai pot de durere.
GEORGE
27 Sep 2014

Oameni buni, pe voi va doare capul de la prostiile pe care le intindeti pe hartie! Va bate limba romana rau de tot! Nu mai incercati sa ganditi sau sa scrieti corect....de la asta va doare capul! Doamne fereste sa faceti copii ( cu 2 de i), pentru ca va trebui sa-i tinem si pe aia in spate...
NICOLE
30 Sep 2014

usor de aruncat cu piatra George... oameni scriu corect sau incorect gramatical sau nu pt. ca gradina lui Dumnezeu e mare ...si pt. ca multi dintre noi in loc sa mergem sa facem carte am avut de ingrijit frati si surori si stuatia financiara nu ne-a permis sa terminam ce am inceput ..omul scrie aici cum poate necazul cel are....,vi tu ca un dom.profesor sa faci pe invatatul...nu contest poate ai avut sansa sa inveti mai mult ... accepta pe fiecare cum e si cata carte are ...si nu da cu piatra in toti ...daca doresti pune.te cu cei de teapa ta si lasa-ne pe noi astia amarati sa ne cautam de sanatate asa cum stim ...pe cine pui mei tii tu in spate invatatule cati copii fie si ei analfabeti??? ...asta chiar ca ai scuipat-o si rau de tot...da jos din jegul ala infect de superioritate si daca esti demn si invatat cum pretinzi coboara-te la ivelul fiecaruia ...daca nu fa pasi ...ca de astia ca tine e plina lumea moncher ....asi de claro ....
NICOLE
30 Sep 2014

usturoi un catel dimineata unul seara ,apa de mare gasiti in farmacii ...aici in Spania se numeste rinomer in Romania cred ca se gaseste chiar si sub alta denumire ,ser fiziologic in fiecare nara pt. curtire ...nu ajuta antibiotice pt .ca nu ajung in sinusuri cel ptin asa mi-a spus un medic de aici ...daca nu trece ramane operatia ... ce sa zic doamne ajuta sa va treaca urata boals ma confrunt de ceva vreme cu ea ...eu am incercat cu biter suedez intr-o sticluta de farmacie pt. pufuri in nas ...dupa ce am golit-o am pus apa si biter suedez ...imi pun cateva pufuri in nas si ajuta credeti-ma am inceput sa elimin toata infectia de la sinuzita ,rau nu are ce sa faca doar e extract de plante bafta la toti si sa va vindecati ...
LILIANA
02 Oct 2014

George, tind sa-i dau dreptate Nicolei dar pana la un punct. Tantalaii care stau prost cu gramatica limbii romane voteaza si sunt multi, foarte multi. Deci, puneti mana pe carte si acceptati-va postura de inculti. Boala e una iar prostia e altceva.
ALINA
08 Oct 2014

oamenii sunt bolnavi si vai de ei v-ati gasit voi desteptii lu peste sa le cautati greselile,stati dracului in banca voastra de docenti ce sunteti
MARIN
09 Oct 2014

eu am sinuzita cronica matratez acasa cu infuzie ,2 litri de apa 2 linguri de sare 100 grame de otet de mere 6 pliculete ceai de musetel sau ceai din punga TREI FRATI PATATI DIN FARMACIEse fierb pina da apa in clocot apoi se pune pliculetelede ceai ,se pune un prosop pe cap si inhalati aburul timp de15 20 minute seara si dimineata daca nu esiti in aer rece celputin 2 ore
CRISTI
26 Oct 2014

Eu am sinuzita cronica si ma ajuta foarte mult NASONEX (cate doua pufuri in fiecare nara dimineata si seara) pana se termina flaconul.Decongestionantele nazale nu trateaza cauza si provoaca dependenta.Aerosolii cu hidrocortizon sunt fosrte eficienti dar astia se fac doar cu sfatul medicului.Sanatate.
ADA MARINESCU
06 Noi 2014

Eu folosesc,mai ales in sezonul rece,Immunity Flu Forte,combinatie de echinaceea,vitamina C,vitaminele B si racelile,inclusiv sinuzitele s-au rarit(macar 3 luni consecutiv).Anul trecut,cand am inceput sa iau prima data acest produs(2 pe zi,dimineata si seara)la o saptamana au inceput sa-mi curga niste secretii din nas,ceva de speriat.Trebuie sa avem grija de imunitate,s-o urcam putin.Sunt atatea produse naturiste!
CARLA
18 Noi 2014

...o sinuzita cronica ,cu migrene, ce m-a tintuiau la pat am avut-o cu ani multi in urma, pina ce a aparut ptr prima data in romania(1996)...am consumat cite o sticla(aveau 0,500ml)rind pe rind pina am constatat ca aproape dupa 4-5 luni,chinul durerilor a disparut si tine si pina astazi...deci dragilor, apelati la natura, la plante, caci nu n.i le-a lasat degeaba bunul D-ZEU ...
CARLA
18 Noi 2014

...DE BITTER-UL SUEDEZ ERA VB ...:))
NICOLE
22 Noi 2014

Cand eram mai mic am avut sinuzita si am facut diverse tratamente care au fost ineficiente, pana la urma mi-a trecut cu infuzii cu ulei de arbore de infuzii cu ulei de arbore de ceai cu argila(se aplica pe fata un strat subtire si se lasa pana se usuca, zonele afectate se vad clar, acolo se usuca mult mai greu argila, tratamentul asta il stiu de la un doctor suedez)sper sa va fie de ajutor asta am gasit cautand o sa incerc si eu ...
NICOLE
22 Noi 2014

picaturi de tinctura de propolis in nas, dimineata si seara(atentie sa nu fiti alergici), compresa cu bitter suedez pe frunte, dupa ce te ungi cu alifie de galbenele, se tine locul acoperit cu palma stanga, veti simti o caldura placuta si, masaj facial in fiecare seara cu tinctura de untul pamantului.....urmeaza sa incerc si acest remediu ...
NICOLE
22 Noi 2014

un produs numit Sinol, din America spray nazal care se pare functioneza foarte bine ?¿?¿
NICOLE
22 Noi 2014

o bunica scria :; se pun 3-4 picaturi de nasomer cu echinaceea in fiecare seara.apoi dupa 15 min puneti in fiecare nara cate o picatura de ulei de catina.vreo luna,dar eu dupa o saptamana i-am facut abureala cu musetel,un pumn de sare si cimbru .in a 3 seara tot puroiul ce-l avea in nas sa eliminat
OVIDIU
11 Ian 2015

eu de 2 ani ma lupt cu sinuzita ma si operat la nas am facu atacuri de panica tahicardie ma distrus coplet nu stiu ce sa mai fac rit accelerat de batai de inima probleme cu tensiunea la 27 ani depresie
VASILE
17 Ian 2015

buna ma numesc vasile am 18 ani si am sinuzita mi sa unflat fruntea in partea stanga si ochiu stang mi sa facut punctii acasa ce pot face ca sa nu mai fac infectia asta urata?
PEDRO
06 Feb 2015

cauta tratament la VALERIU POPA,JEAN VALNET,MARIA TRBEN
PEDRO
06 Feb 2015

Hreanul trateaza sinuzita.
GABRIEL
15 Mar 2015

IMăi dragă. George şi dragă Liliana, încă n-aţi aflat că prostia e mult, mult diferită de lipsa de cunoştinte gramaticale? Cu fals regret constat că adjectivele alea ( prost, tăntălău) sunt de fapt parantezele intre care vă încadrați perfect voi. Am terminat şi eu psihologia. Şi nu oriunde, nu oricum. Dar departe de mine gândul de a mă umfla şi a face afirmaţii pe un site unde oamenii cer sfaturi, bolnavi fiind.Hmm... Modestia e principala calitate care probează inteligenţa. Q.e.d.
TACTU MARE
24 Mar 2015

Gabriele tata...tu crezi ca daca ai facut nu stiu ce facultate ,facuta nu stiu cum si nu orice facultate ,si nu oricum ,nu te lauzi deloc...nu te incadrezi si tu intre persoanele (cetateni roamani)care sa aiba obligatoa sa stie sa scrie corect???...bine ca strainii nu inteleg ce scriem ca ar rade si cu "spatele"de noi...si sfat pentru cei cu sinuzita...puneti-va tata fesul in cap cand e frig afara si lasa-ti fudulia la o parte ca sa nu ai nevoie de toate tratamentele astea
IULIANA
13 Aug 2015

Din copilarie ma confrunt cu o sinuzita cronica. O prietena mi-a recomandat spray cu argint coloidal DrJuice. Sper ca va functiona. Va voi tine la curent.
NICOLE
11 Oct 2015

Cativa plictisiti de ani de studii sau inghesuit pe aici sa ne corecteze greselile gramaticale .....votam e adevarat daca in Romania ar vota doar cei culti oare pe cine ar alege cred ca tot pe aceiasi,culti sau inculti detinem aceleasi drepturi ..si nimeni nu poate sa interzica acest lucru ca va place ca nu...santeti" neica nimeni" sa judecati datorita" mintilor luminate" care au ajuns sa conduca tara asta( sa o jecmanesca) sa dus de rapa ...in final Dumnezeu ne judeca pe toti ...de el depinde unde da cu parul ...sant indignata ...de faptul ca cei inteligenti nu aveti capacitatea de a intelege nici de a se cobora la nivelul uni amarat ca mine ,nu stiu unde am mai putea gasi intelegere ...continuati cu corectarea gramatici ,in timp ce eu o sa continui sa fac munca de jos inafara tari .depasind mut salariu unuia care a terminat o facultate( din pacate )am muncit si in tara si mult... exploatata de inteligenti ca voi asta pana m-am saturat si mi-am luat talpasita...remediile naturale le caut la mine acasa in speranta ca mai sant omeni de omenie dar...se vede ca putini au ramas ...pt. cei care doare sa vedeti gramatica limbi romane stalcite va sfatuiesc sa faceti voluntariat in cartierele unde o coja de paine coteaza sant copii care au nevoie de voi... nu adulti resemnati , carora viata inrtr-o zi le va da o noua sansa de a studia ...de moment cu ce avem difilam ...domne ajuta ...
LUCIAN
21 Oct 2015

Draga Nicole, nu am inteles nimic din comentariul tau.De-asta se cere sa se scrie corect,cu semne de punctuatie ,ca sa inteleaga tot omul ce vrei sa spui.Nu te supara , esti complet agramata.
LILA
21 Noi 2015

Dle Lucian, dupa ce ai luat-o cu "draga" pe Nicole, ai facut-o "complet agramata"! Cred ca tu, din prea mult studiu nu mai poti gandi corect sau nu ai gandit corect nicicand, ce zici? Oamenii cauta tratamente, se grabesc, sunt departe de tara unii, muncesc din greu pentru o existenta mai buna, probabil sau mai mult ca sigur si pentru o cunoastere mai buna; deci daca ii putem ajuta sa o facem daca nu sa ne vedem lungul nasului. Sa facem observatii de bun simt, cu ingaduinta necesara in raport cu fiecare, sa fim uniti sa ne ajutam, nu sa ne vindem unii pe altii pe nimic strainilor! Oare a disparut omenia din Romania?
CASSANDRA
27 Noi 2015

Bună ! Și eu am niște dureri de frunte, nas și pleoapele ochilor...cred că am sinzită. Dar până acum n-am făcut febră și nu mi s-a înfundat nasul. Tatăl meu spune că e doar o mică răceală pentru că am mers la liceu cu capu' gol când ploua și bătea vântul...eh, acum sper să-mi spuneți și mie dacă e sinuzită sau nu . Mulțumesc !
ANA
29 Noi 2015

De ce nu faceti un site sau blog in care sa va puneti gramatica in aplicare daca tot nu va intereseaza subiectul sinuzita.e regretabil intradevar ca avem o tara cu multi analfabeti ( statistic vorbind ) dar nu e locul in. care sa faceti astfel de comentarii.o zi faina va doresc tuturor si sanatate multa
GEORGIANA
16 Dec 2015

Oameni astia saraci usi spun durerea si cer sfaturi si alti cu durere in fund sta si critica ca au scris nustiu cum si ca au mancat nustiu cate litere dintr.un cuvant nesimntita lume deaia nu ne mai rabda Dumnezeu ca suntem facuti sa ne batem joc sa radem , sa batfim nu sa ne ajutam cu un sfat RUSINE pentru persoanele care se simnt!!!!!
ELENA
28 Dec 2015

Hrean
ARUAL
29 Dec 2015

Aceasta disputa:a scrierii incorecte d.p.d.v gramatical este prezenta pe majoritatea site urilor din Romania unde se pot aplica commentarii.M-am plictisit de asa zisi ''oameni culti'',trecuti prin bancile facultatilor.Daca vrei sa dai dovada de instruire si ca nu esti la un nivel mediocru al cunostintelor,iti recomand sa le dai sfaturi acestor oameni care au nevoie de ajutor,sa le impartasesti o experienta,asta e scopul comentariilor pe baza articolului.Si acum privitor pentru cei care au comentat la adresa celor care au scris incorect:credeti ca sunteti singurii care au facut efort de a descifra sunteti 1% ,acea parte cu nesimtire,care se cred superiori doar in preajma unor oameni mai inferiori ca voi.Spre deosebire de gramatica limbii romane,care se poate invata omenia nu o dobandesti din carti.
SIDONIA
02 Ian 2016

Bai cacareze de limba gramaticala, ce va mai umflati in pene pe nevazute. Uoa
ANONIM
03 Ian 2016

Nu v-ati gândit ca aici fiecare dintre noi cautam o salvare a problemelor de sanatate,si nu putem sti și în ce situație cat de complicata ne aflam,sau în ce stare ne aflam în acel moment!! Dacă se fac greșeli de ortografie credeți ca aceasta este problema?....sau dragostea dintre noi oamenii,sa ne ajutam unii pe altii..... !iertati-ma!
FLORICEL
11 Ian 2016

Ptr.rino sinuzita alergica irigati nasul cu apa sarata prin absortie nazala astfel:un paharel cu apa calduta puneti o lingurita de sare ,mestecati bine,apoi astupati cu degetul o nara,iar cu cealalta nara absorbiti usor din apa pana o simtiti in gura.Repetati de 2-3 ori cu pauze de 10-15 minute,Fac acest tratament de 10 ani,de doua ori pe sapiamana fara sa mai am dureri.
GLODEANU RAZVANA
11 Ian 2016

am o sinuzita maxilara si dureri de cap rau ce sa fac
GLODEANU RAZVANA
11 Ian 2016

am o sinuzita maxilara si dureri de cap rau ce sa fac
GLODEANU RAZVANA
11 Ian 2016

am o sinuzita maxilara si dureri de cap rau ce sa fac
GLODEANU RAZVANA
11 Ian 2016

am o sinuzita maxilara si dureri de cap rau ce sa fac
GLODEANU RAZVANA
11 Ian 2016

am o sinuzita maxilara si dureri de cap rau ce sa fac
GLODEANU RAZVANA
11 Ian 2016

am o sinuzita maxilara si dureri de cap rau ce sa fac
JANE EYRE
15 Ian 2016

Dragi colegi, invatati naibii sa scrieti in limba romana! Analfabetismul nu trece cu comprese si medicamente, din pacate!, ci cu ceva scoala!Nu trebuie studii universitare, ci doar manualele de clasele 1-4 deoarece cam prin aceste clase se invata scrierea corecta dpdv gramatical. Cit despre sinuzite, mergeti naibii la un doctor specialist, adica orl ist, si nu va mai dati cu parerea aiurea, scriind mult si prost
JANE EYRE
15 Ian 2016

!!!!!!!!!!!!!
MYRYAM
17 Ian 2016

RUSINE !!! PACAT !!! de anii si de studiile pe care le aveti , chiar tind sa cred ca nu ati invatat " NIMIC ". Degeaba va laudati si comentati . A fi om e lucru mare . Ce inseamna OMENIA pentru voi ? Asta a-ti invatat " sa judecati , sa criticati ? Se vede ca sunte-ti foarte egoisti , laudarosi ,care nu stiti sa oferiti ajutor celor care au nevoie . Ce cautati pe acest site daca va deranjeaza analfabetii , incultii sau cum vreti voi sa-i mai numiti ? Probabil ca va simtiti foarte bine si foarte superiori . Daca va uitati mai bine la ce ati scris chiar si voi aveti cel putin o greseala si un vocabular , care cred eu ... nu ar trebui sa existe . In cazul acesta cum va criticati ? Cat despre DOCTORI SPECIALISTI ... sunt la fel ca ... . Se uita mai mult dupa bani si inteligenta decat dupa boala . Oricum nu fac altceva decat experiente pe oameni cu tot felul de medicamente care apar in fiecare zi . Cam asa se traduce cuvantul SCOALA aici ? . Si ca sa inchei , un intelectual ar trebui sa stie , sa inteleaga , sa descifreze si sa ajute un astfel de om , daca poate ( pentru ca doar de asta a invatat atat de mult ... daca chiar a invatat ) . Incercati sa va schimbati mentalitatea asta , pentru ca ,... daca cumva ... candva , veti reusi sa ajungeti prin alte tari, ( cu un nivel de cultura mai ridicat ) acolo veti vedea ca sunteti la un nivel foarte coborat fata de ei .
MARCEL
19 Ian 2016

Bai George, lumea intra aici sa caute un sfat, un ajutor pt problemele lor de sănătate nu sa-i futi tu la cap cu gramatica ta !
ADI
02 Feb 2016

bravo Marcel. bine spus.
ROBERTO
09 Feb 2016

Pentru sinuzita frontala e de vreun ajutor serul fiziologic ? Menionez ca acum 10 ani am facut o operatie de sinuzita . Sub pleoapa stanga si in zona maxilarelor
EVA
09 Feb 2016

Am facut punctii cu 10 ani in urma, insa a recidivat. In prezent iau Parasinus si fac inhalant cu ulei de eucalipt.
NICOLETA
10 Feb 2016

DIN TOT CE-AM INCERCAT LA MINE NU FUNCTIONEAZA DECAT ANTIBIOTICUL - AMOXIKLAV si inhalantul cu mentol pt drenarea secretiilor . Este foarte important sa va feriti de frig si sa nu face-ti baie pe cap decat seara .
MARIAN
20 Feb 2016

Pentru mine a functionat un tratament cu antibiotice claritromicina(klacid500)si infuzii cu aburi de menta,plus un steroid care va tine caile nazale dilatate.(amoxacilina nu a functionat la mine )sper sa va fie de ajutor
MORAR
22 Feb 2016

La mine nu prea functioneaza vreun medicament, am imunitate prea slsbita si daca ma las de dulciuri, ma lasa si durerile de sinuzita. Port caciula, nu e de la frig. Mai imputinati tot zaharul pe care il bagati in gura, si o sa vedeti rezultate. ( in categoria zahar se include si mierea, chiar daca e zahar natural, se absoarbe rapid in sange, in cantitate mai mare se produce inflamatie si pe urma dureri, la fel ca zaharul) . Ghimbirul crud ma mai ajuta putin in caz ca nu rezist fara dulce, aerosol cu ulei de cimbru e bun si arbore de ceai. Puneti picaturile acestea si in cada cu apa fierbinte, aburii ajuta.
DONCIU MARIANA
22 Feb 2016

sinoyita tratament consecinte tratament naturist care e va rog am de 5 ani 2 3 ori pe an.
EVA
24 Feb 2016

Am inceput sa simt dureri dupa ce mi s-a desfundat nasul. Nu inteleg. Nu m-a durut cand eram racita, aveam nasul infundat etc si ma doare acum??? Voua vi s-a intamplat?
MARIAN
28 Feb 2016

Hreanul ras si pus in tifon apoi pus la baza nasului si respirat din el ajuta mult ,apoi hrean ras si tinut in gura cat se poate ,dar si de inhalat aburii de apa fiarta cu uleiuri volatile de menta ,eucalipt ...ajuta mult si e la indemana oricui .Repetati tratamentul cel putin 10 zile ...efecte miraculoase
DANA
03 Mar 2016

Imi puteti spune tomograful este bun bun de facut in cazul sinozitei? Multumesc
CIMPEANU IOAN
03 Mar 2016

Buna seara (scriu aceste ganduri azi, joi, 3-3-2016 la ora 11:34 PM). Sunt unul dintre cei ce urmaresc astfel de intrebari pe teme medicale. Deoarece am citit foare multe carti in care se mentionau efectele binefacatoare ale plantelor medicinale, va rog sa-mi permiteti sa scriu un tratament naturist, asociat cu cel mai binefacator medicament din produsele stupului, propolisul, pentru tratarea sinuzitei. Faceti infuzie din coada soricelului si busuioc din care puteti bea, o saptamana sau mai mult, un sfert de litru, cu o jumatate de ora inainte de masa. In aceasta infuzie puneti 10(zece) - 15(cincisprezece) picaturi de propolis macerat in alcool dublu rafinat . Puneti intro sticluta de 50 - 100 de ml din aceeasi infuzie si adaugati 3 - 4 picaturi din marele benefic numit propolis, (puteti asocia cu rinofug). Luati cu o pipeta si aplicati 3 - 4 pi- caturi in fiecare nara, de trei ori pe zi. Va doresc insanatosire grabnica
CIMPEANU IOAN
03 Mar 2016

Buna seara (scriu aceste ganduri azi, joi, 3-3-2016 la ora 11:34 PM). Sunt unul dintre cei ce urmaresc astfel de intrebari pe teme medicale. Deoarece am citit foare multe carti in care se mentionau efectele binefacatoare ale plantelor medicinale, va rog sa-mi permiteti sa scriu un tratament naturist, asociat cu cel mai binefacator medicament din produsele stupului, propolisul, pentru tratarea sinuzitei. Faceti infuzie din coada soricelului si busuioc din care puteti bea, o saptamana sau mai mult, un sfert de litru, cu o jumatate de ora inainte de masa. In aceasta infuzie puneti 10(zece) - 15(cincisprezece) picaturi de propolis macerat in alcool dublu rafinat . Puneti intro sticluta de 50 - 100 de ml din aceeasi infuzie si adaugati 3 - 4 picaturi din marele benefic numit propolis, (puteti asocia cu rinofug). Luati cu o pipeta si aplicati 3 - 4 picaturi in fiecare nara, de trei ori pe zi. Va doresc insanatosire grabnica!
CIMPEANU IOAN
03 Mar 2016

Buna seara (scriu aceste ganduri azi, joi, 3-3-2016 la ora 11:34 PM). Sunt unul dintre cei ce urmaresc astfel de intrebari pe teme medicale. Deoarece am citit foare multe carti in care se mentionau efectele binefacatoare ale plantelor medicinale, va rog sa-mi permiteti sa scriu un tratament naturist, asociat cu cel mai binefacator medicament din produsele stupului, propolisul, pentru tratarea sinuzitei. Faceti infuzie din coada soricelului si busuioc din care puteti bea, o saptamana sau mai mult, un sfert de litru, cu o jumatate de ora inainte de masa. In aceasta infuzie puneti 10(zece) - 15(cincisprezece) picaturi de propolis macerat in alcool dublu rafinat . Puneti intro sticluta de 50 - 100 de ml din aceeasi infuzie si adaugati 3 - 4 picaturi din marele benefic numit propolis, (puteti asocia cu rinofug). Luati cu o pipeta si aplicati 3 - 4 picaturi in fiecare nara, de trei ori pe zi. Va doresc insanatosire grabnica! Ma scuzati ca tot fac adaugiri. Acelasi tratatmet, intern dar cu 5 - 6 picaturi de propolis la un litru de infuzie poate fi folosit si pentru pruncutii care sufera de diarie, vedeti cei din judetul Arges la primele semne de discomfort si nu vor mai avea nevoie de alte tratament. Este foarte bine daca mamicile, in loc de apa le-ar da sa bea cate putin ceai din acesta ziua si chiar noaptea.
DANA
29 Mar 2016

Alooo ati inebunit cu gramatica Asta este un site de suferinte nu de critici Fiecare scrie cum vrea Cer si ei un sfat atit E greu sa raspundeti????? Mai sunt si oameni amariti care poate se grabesc sa scrie sau poate nu au facultati Voi astia scoliti care faceti observatii daca nu sunteti in stare sa dati un sfat mai bine mutati canalul la Postul intelectualilor!!!!
ALINA
02 Apr 2016

Am facut azi rengen aparat si m-i s-a pus verdict sa tratez sinusita in stationar. Ca adica in conditii casnice nu rezolv e prea avansat! Poate totusi m-a" salvavez" fara spitalizare?
SONIA
04 Apr 2016

Pentru sinuzita maxilara cunoaste cineva un remediu naturist eficient? La medicii specialisti la care am apelat pina acum m-au indopat cu tot felul de antibiotice fara nici un rezultat. Daca indraznesti sa le ceri un tratament naturist sunt in stare sa iti dea cu ceva in cap sau sa te faca prost pentru ca ai asemenea ideie ca niste ierburi te pot vindeca.
SONIA
04 Apr 2016

Am incercat cu usturoiul pisat, am pus in fiecare nara 10 picaturi ,e teribil dar, nu stiu de cite ori pe zi sa fac asta si cite zile. Daca stie cineva il rog sa imi spuna.
MARIAN
18 Apr 2016

Buna ziua am 34 si am sinuzita nazala de la 19 anii nu ma doare capul dar am secretii nazale in fiecare zi.stie cineva ce remedii naturale as putea sa mai incerc pentru ca antibioticele nu dau rezultat multumesc.
ANA
21 Apr 2016

Am sinuzită cronica de vreo 20 de ani, de când mi-am spălat părul și am ieșit cu el ud intr-o zi de septembrie.niciun medicament nu a mers până nu am pus picături colargol 7 zile în nas, începe să se curețe, sufli nasul si ies toate mucozitatile alea purulente, în plus, începe să se desfunda și să reînceput să simți mirosurile, nu stiu daca este un remediu de moment, dar este importantă igiena nasului, spălături frecvente cu ser fiziologic si desfundarea lui cu spray-uri nazale, Beti ceai mult, de oricare ar fi, faceți fumigatii, evitați frigul, faceți aromoterapie si încercați să vă ridicați imunitatea și să vă alcalinizati corpul, căutați pe google , în rest, multă gândire pozitivă și sănătate va doresc
OANA MARCU
24 Apr 2016

Hello,astia ce tot corecteaza,v-ati ratat cariera sigur ❕Aici se dau sfaturi,nu se tin ore de gramatica ‼‼
ROMEO V
06 Mai 2016

JANE EYRESI GABRIEL APRINDETI O LUMANARE! VAD CA INCA VA TINE PAMINTUL!!!
ROMEO V
06 Mai 2016

Si tineti parerile despre gramatica ptr MATA SI FAMILIA LU MATA.ASA O SA AJUTI SI TU !! (JANE EYRE SI GABRIEL)
ROMEO V
06 Mai 2016

Si ultimul lucru !! Am la dispozitie IP vostru ( Jane Eyre si Gabriel)) Va avertizez!!!
ANDREEA
22 Mai 2016

Buna de o luna am dureri de cap si. Ochii cred ca e sinuzita ce asi putea recimada
CC
05 Iun 2016

Cei care dau sfaturi de gramatica sunt suparati pe cei care dau sfaturi si invata lumea de spre cum sa se trateze . cred ca sunt si ceva doctorii printre ei care nu mai au pacienti .
MARIANA
16 Iun 2016

Am sinuzita maxilara dreapta .am dureri de cap zilnice ,ce tratament sa iau?
MARIBELL BARAN
10 Aug 2016

Sunteți praf ,mai lăsați-ne cu gramatica voastră an pace k nu gramatica ne salvează din situația asta de groaza,nou cautam un tratament pt sinuzita și voi corectați felul fiecăruia de scriere.....uaaaaaa
RADUCANU MARIAN
24 Aug 2016

BUNA SEARA.VA ROG AJUTATI-MA CU O INFORMATIE,;DE DOI TREI ANI I-MI PIUE URECHILE INGROZITOR SI AM NASUL INFUNDAT TOT TIMPUL,CU OCAZIA UNUI RMN AU OBSERVAT MEDICII CA AM SINUSUL DIN OBRAZUL STING PLÎN DE SECRETII.AM INCERCAT CURA CU ANTIBIOTIC SI DEGEABA,CE SFAT MI-ATI PUTEA DA? SI INCA CEVA :NU AM TENSIUNE ARTERIALA.MULTUMESC ANTICIPAT
MARK
01 Oct 2016

O zi buna,       Numele meu este Mark Williams, eu sunt directorul general al Richardson Clifford împrumut companie. Aș dori să vă informez că în prezent, oferindu-împrumuturi la o rată de 2% la prețuri accesibile. Trimiteți aplicațiile dumneavoastră acum. Termeni și condiții se aplică Nume Firma: Richardson Clifford împrumut de companie. Compania Email: richardsoncliffordloaninvestment@hotmail.co.uk Numărul Whatsapp managerul companiei: +2348054422651 E-mail managerul companiei: managingdirectorrclc@gmail.com
MARK
01 Oct 2016

O zi buna,       Numele meu este Mark Williams, eu sunt directorul general al Richardson Clifford împrumut companie. Aș dori să vă informez că în prezent, oferindu-împrumuturi la o rată de 2% la prețuri accesibile. Trimiteți aplicațiile dumneavoastră acum. Termeni și condiții se aplică Nume Firma: Richardson Clifford împrumut de companie. Compania Email: richardsoncliffordloaninvestment@hotmail.co.uk Numărul Whatsapp managerul companiei: +2348054422651 E-mail managerul companiei: managingdirectorrclc@gmail.com
DORIN
09 Oct 2016

D-na Liliana care in postările anterioare se arată foarte preocupata de gramatica limbii Romane foarte bine , ma bucura grija ta dar modul cum te manifești denota ca ești o inculta a acestei societăți lipsită de educație comportamentala , fără 7 ani de acasă si fără pic de respect pentru prostii care muncesc , sunt suferinzi si care pot fi părinții tai ! Țara este plină de moraliști dar din toți ăștia nu știm ce alte calități mai au
JANE EYRE
20 Oct 2016

Dragi colegi, v au trecut, nu v au trecut sinuzitele, ati apelat in continuare la babisme in loc sa va programati la doctor, un lucru ramane cert si clar ca lumina zilei - tot analfabeti ati ramas! Nu stiti sa scrieti pentru ca nu stiti (ceea ce nu este deloc o rusine; rusine este ca cereti parerile la taica nimeni, ca va poate pacali oricine cu absolut orice si ca incercati sa va dati atotstiutori intr un mod agresiv), nu ca nu stiti pentru ca sunteti grabiti, suferinzi sau va dor sinusurile. Este foarte simplu - pentru sinuzite mergeti la doctor si urmati tratamentul prescris. Un mic mesaj pentru Romeo V. - scumpule, chiar asa te cheama, Romeo?! Esti agresiv, dragutule, agresiv cu accente usor fanatico-religioase! Nu este nevoie sa fii asa suparat, sa stii..... Tu de fapt nu ai nici o problema de sanatate, asa i?! Doar intri pe site-uri ca sa iti exersezi frustrarile..... Nu i nimic, noi intelegem orice.
JANE EYRE
20 Oct 2016

La modul serios acum - departe de a fi o catea ticaloasa care se da desteapta, dragi colegi, incercati sa fiti concisi, clari si sa scrieti corect. Daca va exprimati corect, atunci sunt sanse mari ca sa fiti intelesi bine de alti oameni si poate si ajutati. Daca nu amestecati in aceeasi fraza/paragraf/idee/respiratie lucruri care nu au legatura, adica sinuzita, Dumnezeu, lumanarea, Romeo, lumanarea, parerea voastra despre lume, umanitate si efectul razelor de luna asupra galosilor de guma, atunci veti avea o minte un pic mai clara. O minte mai clara va poate ajuta sa luati hotararile bune pentru a va trata problemele de sanatate. Pe verificate.
LARA
17 Dec 2016

Damn!
IOANA ACSURAM
22 Dec 2016

Aici toti suferim... :) unii de sinuzita,altii de gramatica !Frumos ar fi fost sa aflam remedii,babesti...important e sa ne faca bine !Si eu ..c-o sinuzita rebela! Despre gramatica ,numai de bine! :)
ANCA
18 Ian 2017

Buna asi vrea sa va cer s i eu un sfat ......am pro bleme cu sinozita de catv a ani am luat tot felu de medicamete si numi trece ....am o durere insuport abila ....daca stiti ceva mai bun spunetimi si mie va rog
ANCA
18 Ian 2017

Buna asi vrea sa va cer s i eu un sfat ......am pro bleme cu sinozita de catv a ani am luat tot felu de medicamete si numi trece ....am o durere insuport abila ....daca stiti ceva mai bun spunetimi si mie va rog
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ILEANABURCEA
19 Ian 2017

Am sinuzita maxila stanga , etmoidala, rog un sfat, mentionez ca sunt alergica la fam.peniciline si propolis ro un ajutor. Multumesc
ALINA
22 Ian 2017

Si eu sufar de sinuzita cronica,vreau sa va spun ca functioneaza si inhalatii cu bicarbonat,sunt f eficiente
CAT
01 Noi 2017

A o durere de cap insuportabila..am racit...ceva mai diferit decat acea raceala banala...trebuia sa mi curat nasul la 2 minute....in timp ce suflam fiecare nara pe rand...una cate una....imi iesea de pe nas ceva galben verzui....si mai moale dar si mai uscat plus sange si normal dar si cheaguri....la douo zile m au luat durerile de cap puternic...nu mi pot misca capul decat fff lent...am o presiune....parca as avea o greutate in cap...ceva fff mare greu...ma doare capul fff tare....mentionez ca acum cativa ani am avut dureri de cap asemanator sau cred ca ceva mult mai rau....am zacut o saptamana la pat.....dupa care mi a trecut....dar tin sa va spun ca dupa acea saptamana de durere si chin...am incercat sa mi curat nasul....sa l suflu in batista ..servetel....a inceput sa mi curga puroi...si mult....am crezut ca o sa vomit ficatul de scarba mirosului.....eu zic ca asta e sinuzita...voi ce credeti...ce sa iau...nu am la indemana prea multe ierburi sau hrean sau propolis...
TOTH LASZLO
05 Feb 2018

De 3 luni am nas infundat (nara stanga) si secretii nazale apoase si mai rar groase de culoare verzuie. Dureri nu am . As dori un sfat pt. a urma un tratament naturist.
MAMA
27 Mar 2018

vreti sa scapati de rinita? afara din oras! pa-pa oras, pa-pa rinita. factorul numarul 1 cauzator de rinita este POLUAREA! iar oras mai poluat ca Bucurestiul.... schimbati-va total viata, plecati din oras definitiv, cat mai departe. traiti o alta viata. lasati fricile in urma. si traiti! 1 din 4 bucuresteni sufera de rinita alergica. cand spun sufera, chiar asta inseamna. este o afectiune groaznica, care de la an la an se inrautateste, pana se ajunge la astm. fiecare avem puterea de a ne schimba viata. sau putem sa fim perpetuu bolnavi, noi si copiii nostru, pentru bani! pe care ii vom folosi, evident, ca sa ne plimbam pe la doctori, mereu! va doresc tuturor intelepciune si curaj!
ANDA
02 Iun 2018

MAMA Multumesc! Cel mai grozav raspuns. Dar nu e legat doar de Bucuresti, sunt din oras mic dar am aceleasi simtpome. Romania e poluata. Chiar ma intrebam de ce nu isi da nimeni seama de asta.
ANDA
02 Iun 2018

*simptome (desigur). Ma simt datoare sa corectez, pentru ca pe site-urile romanesti mereu se taxeaza greselile de tastare sau gramaticale, in timp ce se rateaza subiectul discutat.
ALINA
01 Iul 2018

Eu simt un miros ff urat in nas. Il mai simte cineva?
ALINA
01 Iul 2018

Evident ca ma refer la cei cu sinuzita cronica. Imi pulseaza infectia in sinusul maxilar, se scurge ceva in spatele gatului, iar mirosul e insuportabil.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...