2016-12-06 08:10

MONDEN


Salată caldă de conopidă, reţetă pentru toate gusturile

 |  10:00
Salată caldă de conopidă, reţetă pentru toate gusturile

Această salată e din ciclul mâncăruri rapide, pentru oamenii mereu pe fugă, dar care totuşi vor să mănânce sănătos. Singurul amendament e ca frumoasa conopidă să fie tăiată în bucheţele de către altcineva, dacă nu aveți răbdare. Aşadar, pentru reţetă avem nevoie de următoarele ingrediente: o conopidă, ulei de măsline, floarea-soarelui (câteva linguri), usturoi, sare, piper, pătrunjel sau mărar şi cam atât. Cine doreşte mai poate folosi spanac, mărar, rondele de ceapă, în funcţie de gusturi. Modul de preparare e foarte rapid. Se pune o oală cu apă la fiert, iar, între timp, bucheţelele de conopidă se pun la înmuiat într-un vas cu apă şi o linguriţă de oţet. Când apa clocoteşte, se toarnă în oală bucheţelele de conopidă şi se lasă câteva minute la fiert. Dacă dorim o salată mai crocantă, vom lăsa conopida mai puţin, doar un minut-două. Cât timp conopida e pe foc, ne ocupăm de usturoi, pe care-l vom tăia fin. Pentru a-l curăţa mai uşor, îl vom înmuia şi pe el într-o cană cu apă caldă. După toate acestea, urmează ultimul pas în prepararea salatei: conopida scursă o punem într-un bol, să se răcească un pic. Apoi, adăugăm sarea, piperul, uleiul şi zeama de lămâie şi amestecăm. La sfârşit, punem usturoiul şi pătrunjelul. Şi gata! Nimic complicat, dar foarte sofisticat. Putem servi salata noastră atât ca garnitură, la o friptură, cât şi ca fel principal, alături de o salată.

 Poftă mare!  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-04-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

OVIDIU ALEXANDRU
09 Sep 2011

poza arata bucatele de brocoli si conopida care par prajite ( cu pesmet, eventual) nu stiu ca dupa fierbere conopida sa fie crocanta

Adauga un comentariu

Random image