2016-12-05 12:32

MONDEN


Sanda Ladoşi: M-ar tenta să-mi operez sânii! Cântăreaţa spune că nu ar intra în cercul vicios al operaţiilor estetice, cu o singură excepţie

 |  18:05
Sanda Ladoşi: M-ar tenta să-mi operez sânii! Cântăreaţa spune că nu ar intra în cercul vicios al operaţiilor estetice, cu o singură excepţie

În curând va împlini 41 de ani, dar este în formă ca la 20, cele douăsarcini nereuşind să-şi pună amprenta asupra siluetei sale şi asta pentru căSanda Ladoşi nu a ales calea cea mai scurtă. Suspectată că a apelat la liposucţieşi bisturiu, cântăreaţa neagă vehement aceste zvonuri şi spune că sportul şidieta i-au modelat trupul, mai ales că a adus pe lume doi copii, iar munca dedupă nu a fost deloc uşoară. Sanda ne-a spus că nu ar accepta nici o intervenţiechirurgicală, însă, dacă ar depăşi teama, ar alege un lifting al sânilor.

În urmă cu câţiva ani, când medicii o descurajaseră că va reuşi să devinăvreodată mamă, şi toată atenţia se îndrepta doar asupra ei, Sanda Ladoşi s-amobilizat şi a reuşit să slăbească aproape 25 de kilograme. Cântăreaţa spuneaatunci că “nici la 20 de ani nu am reuşit să arăt atât de bine”, însă mulţi auprivit cu scepticism reuşita sa şi erau convinşi că în spatele miracolului seafla cu siguranţă un bisturiu al unui medic priceput. Sanda a negat vehement căformele sale ar fi fost obţinute în urma unor intervenţii chirurgicale,demonstrând că după câteva luni bune de dietă şi sport poţi obţine formele pecare le admiri în reviste, la manechinele de top. Cântăreaţa ne asigura că prinsport îţi poţi lua adio de la vergeturi, celulită şi sâni lăsaţi, ceea ce nu seîntâmplă în cazul unei operaţii estetice. “Bisturiul face minuni, însă doarpentru moment. Efortul susţinut şi de lungă durată este cea mai bună calepentru a avea un corp frumos şi forme bine lucrate. Dacă accepţi o operaţieestetică, inevitabil intri într-un cerc vicios din care îţi va fi foarte greusau chiar imposibil să mai ieşi. Vei vedea că rezultatele se obţin uşor, fărănici un efort, doar cu ceva bani şi dureri, şi nu vei mai avea nici o tragerede inimă să transpiri la sală, să te ţii de diete sau să pierzi mult timpalergând prin parc. Însă, bucuria este una de scurtă durată. Scapi pe moment deproblemele din creieraşul tău, însă fără sport, masaj, dietă, toate cumulate petermen lung, nu vei reuşi niciodată să arăţi aşa cum visezi. Efectele operaţieise duc la un moment dat şi trebuie să mai faci încă una şi încă una şi tot aşa,până nu vei mai fi tu. Vei arăta total diferit şi nu puţine sunt exemplelecelor care au devenit dependenţi de bisturiu şi arată ca nişte monştri pentru cănu au ştiut când să se oprească. Eu nu aş face niciodată o operaţie estetică,poate doar o intervenţie la sâni. Am adus pe lume doi copii şi m-ar tenta unlifting în zona bustului, dar mi-e teamă. Nu ştiu dacă voi apela vreodată laacest gen de ajutor, însă dacă ar fi să accept vreo operaţie estetică, la sâniar fi. Consider că, în rest, mă pot descurca, dar la sâni chiar nu ai ceface!”, ne-a declarat Sanda.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638952-03-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image