2017-11-23 13:24


Scăderea apetitului sexual în societatea modernă: explicaţii şi soluţii

 |  19:01
Scăderea apetitului sexual în societatea modernă: explicaţii şi soluţii

Paradoxal, deşi trăim într-o societate în care sexualitatea este exploatata la cote maxime, imaginile şi informaţiile identificate cu trei “x” sunt cât se poate de explicite şi la vedere, cu acces general, ne confruntăm cu o mare problemă: apetitul sexual este în continuă scădere, iar problemele de ordin sexual încă sunt un subiect tabu. Psihoterapeutul Maria Verdi a identificat ca, în acest caz, factorii psihologici sunt mai frecvenți decât afecțiunile fizice, stilul de viață stresant pe care îl ducem, distanțarea emoțională față de parteneri sau oboseala cronică fiind principalii factori declanșatori ai unui apetit sexual anormal.

“Majoritatea relațiilor încep printr-o mare atracție erotică, iar după ce nevoile sexuale sunt satisfăcute, acele sentimente “explozive” se transformă în unele mai pașnice, mai profunde, însă acestea sunt de multe ori greșit înțelese de cei doi parteneri. După o perioadă de timp, ceea ce rămâne în relație este dragostea, după ce facem dragoste.

Acesta este marele test al tuturor cuplurilor, cât de profundă rămâne relaţia când atracţia erotică se diminuează. Chimia sexuală este cea care formează cuplurile, dar ea este doar o parte din relaţia de lungă durată”, consideră psihologul Maria Verdi. De cealaltă parte, emoțiile negative ucid intimitatea și pasiunea din viața cuplului, iar conflictele nerezolvate reduc dorința sexuală a partenerilor. “Ruşinea, sentimentul de vinovăţie cu privire la sexualitate provenite din copilărie sau relaţii anterioare nefericite, resentimentele, mânia, dispreţul faţă de partener ridică bariere majore în viaţa intimă a celor doi. Fiinţa umană care îşi displace trupul şi nu se acceptă aşa cum este îşi generează bocaje şi la nivel sexual”, continuă psihologul.

În același timp, și vinovăția generează blocaje sexuale, deoarece este bazată pe teama de a nu răni, de a nu împovăra sau a nu dezamăgi partenerul. “Studii recente arată că doar 60% dintre femei se simt satisfăcute sexual, comparativ cu 80% dintre bărbaţi. Prea multe femei se simt vinovate dacă spun că nu sunt satisfăcute, sau dacă cer preludiul, de altfel necesar relaţiei intime. La fel, mulţi bărbaţi se simt vinovaţi sau ruşinaţi să ceară soţiei satisfacerea fanteziilor erotice. Ca urmare, își blochează nevoile sexuale, se focusează pe alte activități, apelează la autosatisfacere sau îşi găsesc satisfacţia în extraconjugal”, afirmă specialistul. Bolile, unele medicamente, stresul de lungă durată, depresiile, anxietățile, nesiguranța zilei de mâine sau implicarea în muncă foarte multe ore scad libidoul și afectează relația cuplului, inclusiv  în zona sexuală.

Cum pot fi rezolvate problemele

- “Dacă vă confruntaţi cu o imagine negativă legată de fizicul vostru, precum dismorfia corporală, care este o problemă psihologică, înseamnă că indicatorul stimei de sine este jos și aveți nevoie să vă recăpătați încrederea în voi și în propriul corp. Dacă există probleme în a fi satisfăcut erotic de către partener, deschideți-vă afectiv şi împărtășiți-vă dorinţele care vă ajută să scăpați de ruşinea şi vinovăţia sexuală. Dacă aveţi tendinţa de a colecţiona nemulţumiri zilnice la adresa partenerului, practicați zilnic iertarea, aducându-vă aminte că suntem fiinţe umane supuse greşelilor”, este sfatul psihologului Maria Verdi.

- Terapia individuală sau de cuplu începe cu o întrebare foarte importantă: dacă cei doi îşi doresc să mai rămână în acea relaţie. Abia dacă răspunsul este afirmativ se începe terapia care poate ridica barierele emoţionale dintre cei doi şi relaţia are toate premisele pentru a fi refăcută. În cazul terapiei de cuplu, practicarea comunicării, compromisului şi a cooperării este cea mai eficientă metodă de lucru. “Se începe cu îmbunătăţirea comunicării în cuplu.

- În relaţia în care un partener transmite un mesaj, iar celălalt înţelege altceva, apar tensiuni doar prin simplul fapt că nu se face înţeles. Este nevoie să îmbunătăţim compatibilităţile celor doi pe toate palierele, nu doar în sfera eroticului. Cuplurile cu niveluri diferite de nevoi şi dorinţe, trebuie să-şi clarifice nevoile, să facă compromisuri şi să coopereze. Respingerea sau sacrificarea nevoilor unui partener de dragul celuilalt duce la resentimente, şi în cele din urmă la destrămarea relaţiei. În momentul în care relaţia se armonizează, pasul următor este îmbunătăţirea vieţii sexuale”, consideră psihologul.

- Dacă doar unul rămâne, iar celălalt părăseşte cuplul, terapia se va centra pe vindecarea individuală, astfel încât, într-o viitoare relaţie să se depăşească modelul patologic.

 - Starea generală de sănătate are un rol important în cazul unei vieţi sexuale satisfăcătoare pentru ca libidoul depinde foarte mult de starea corpului. În acest sens, sfatul psihologul este să ne hrănim adecvat, să ne odihnim suficient şi să activăm energiile sexuale prin mişcare şi exerciţii specifice. “Reducerea greutăţii corporale este corelată cu o creştere semnificativă a libidoului, mai ales la femei. Diminuaţi timpul petrecut pe internet, relaxaţi-vă şi revigoraţi-vă, comunicaţi cu partenerul. Apreciaţi-i calităţile, admiraţi tot ce face bun, fiţi atent la tot ce aduce bun în viaţa voastră, fiţi deschişi, surprindeţi-vă reciproc, daţi-vă voie să simţiţi, deblocaţi-vă, bucuraţi-vă de lucruri mărunte, fiţi mai generoşi, pentru a fi mai fericiţi. Oamenii fericiţi sunt oamenii cu activitate sexuală împlinitoare”, conchide psihoterapeutul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-12

TAGURI: scadere, apetit sexual, cauze, solutii, psihoterapeut, Maria Verdi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


HAZNAUA EUROPENA
12 Ian 2016

VA ADUCE ANGELICA ARABOI CIRCUMSCRISI SI CU BILE , IN DORMITOR . DEPRAVATILOR , DEGRADATILOR , DECAZUTILOR , HOMOSEXUALILOR , LESBI , AVANSATI OCCIDENTALI .
Random image



Ultimele stiri




Apa Nova