2018-09-25 22:44


ȘOC la Paris: Actorul Gerard Depardieu, CERCETAT pentru VIOL și agresiune sexuală

 |  23:58
ȘOC la Paris: Actorul Gerard Depardieu, CERCETAT pentru VIOL și agresiune sexuală

Parchetul din Paris a deschis o anchetă preliminară ce îl vizează pe Gerard Depardieu, în care renumitul actor francez este cercetat pentru comiterea unor "violuri şi agresiuni sexuale", în urma unei plângeri ce a fost depusă luni într-o instanţă din sudul Franţei, a dezvăluit joi o sursă judiciară, citată de AFP.

"Gerard Depardieu contestă absolut orice acuzaţie de agresiune şi de viol", a declarat avocatul starului francez, Herve Temime.Plângerea care îl vizează pe celebrul actor francez, în vârstă de 69 de ani, a fost depusă luni la Brigada de Jandarmerie din Lambesc, potrivit unei surse. Parchetul din Aix-en-Provence a deschis imediat o anchetă preliminară, dar s-a recuzat apoi miercuri în favoarea Parchetului din Paris, a precizat aceeaşi sursă judiciară."Regret caracterul public al acestei proceduri care îi aduce un prejudiciu major lui Gerard Depardieu, însă eu sunt convins că nevinovăţia lui va fi recunoscută", a declarat avocatul Herve Temime.Avocatul starului de cinema a cerut presei şi societăţii civile "un maximum de reţinere şi de moderaţie, pentru a asigura respectarea drepturilor tuturor părţilor".Potrivit cotidianului Le Parisien, autoarea plângerii este "o tânără actriţă şi dansatoare, care a depăşit cu puţin vârsta de 20 de ani".Ea afirmă că a fost "abuzată sexual de două ori" de actorul Gerard Depardieu, "în marja unei repetiţii informale pentru un spectacol de teatru", a precizat acelaşi cotidian francez.Faptele s-ar fi derulat în reşedinţa pariziană a lui Gerard Depardieu, între 7 şi 13 august, precizează Le Parisien.Această plângere formulată împotriva starului francez a fost făcută în contextul unui val de acuzaţii similare ce vizează celebrităţi din mai mai multe domenii, dar mai ales din cinematografie, în urma dezvăluirilor din octombrie 2017 al căror protagonist a fost producătorul american de film Harvey Weinstein.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-30

TAGURI: parius, gerard depardieu, cercetat, viol, agresiune sexuala
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...