2016-12-10 17:00

MONDEN


Stela Popescu: „Amintirea mea de 8 martie este cutremurul din ‘77”. Artista era pe scenă, într-un spectacol aniversar, când s-a întâmplat nenoricirea

 |  18:42
Stela Popescu: „Amintirea mea de 8 martie este cutremurul din ‘77”. Artista era pe scenă, într-un spectacol aniversar, când s-a întâmplat nenoricirea
Îi place să primeascăflori şi se bucură de sărbătoarea de 8 martie, dar Stela Popescu trăieşte şi unsentiment de amărăciune când se gândeşte la Ziua femeii. Actriţa ne-a povestitcă amintirea sa cea mai pregnantă legată de 8 martie este cutremurul din 1977.Pentru că pe atunci, spectacolele aniversare în cinstea reprezentantelorsexului frumos se organizau mai devreme, Stela se afla pe scenă atunci când auînceput zguduiturile la Teatrul de Comedie „Constantin Tănase”. După cutremur,actriţa s-a întors în cabina sa şi a găsit, printre altele, florile pe care leprimise înainte de spectacol, împrăştiate pe jos.

Cutremurul din 1977 i-amarcat pe toţi cei care s-au aflat în mijlocul nenorocirii, iar Stela Popescunu face excepţie. „Nu am primit niciodată vreun cadou special de 8 martie. Celmai mult mă bucur că primesc foarte multe flori, iar asta e minunat, căciîncepe să se crape de primăvară şi toată lumea se bucură. Ce-mi aduc eu aminteînsă când mă gândesc la ziua de 8 martie, este cutremurul din ’77. Peatunci, multe spectacole se făceau în avans, aşa că pe 4 martie, când a fostcutremurul, eram pe scenă la Teatrul de Comedie «Constantin Tănase». Îmi vedeam de treabă, iar dintr-odată, la finalul actului întâi, am auzit un zgomot puternic, ca un huruitîngrozitor. Iniţial, şi eu şi alţii am crezut că fusese e explozie undeva înzonă, la metrou, dar actorul Cornel Vulpe şi-a dat seama că era vorba de uncutremur. El a fost cel care a reuşit, cât de cât, să mai tempereze oamenii,pentru că lumea se speriase foarte tare, toţi au început să fugă care încotro,de spaimă. Cornel a reuşit să-i calmeze puţin şi să-i aranjeze în aşa fel încâtsă iasă afară pe rând. A fost o nenorocire de nedescris, iar apoi, zileleurmătoare au fost şi mai groaznice…”, ne-a povestit Stela Popescu. “Mi-aducaminte că primisem, înainte de spectacol, un buchet superb de cale, pe care learanjasem frumos într-o vază, pe masa de la mine din cabină. După cutremur,când am putut să mă duc în cabină, am găsit vaza răsturnată şi toate caleleîmprăştiate pe jos…E o amintire încă vie în mintea mea şi la fiecare 8 martiemă gândesc la asta”, a adăugat actriţa.

Plină de energie, la75 de ani: “Viaţa noastră este pe drumuri”

Deşi a împlinit, îndecembrie 2010, 75 de ani de viaţă şi se află pe scenă de o jumătate de secol,Stela Popescu este atât de plină de energie de parcă acum şi-ar face debutul înteatru. “De 8 martie, am avut două spectacole cu piesa «Revista revistelor», amfost la Urziceni, la Casa de Cultură şi în localitatea 1 Decembrie. În publicau fost majoritate femei, aşa că sper că am reuşit să le facem un cadou frumos!Iar acum (n.r., ieri după-amiază) mă aflu în drum spre Călăraşi, unde mergem lainaugurarea unei Case de Cultură nou-nouţe. Va fi un eveniment de amploare,sunt mulţi invitaţi de la primăriile din zonă şi le-am pregătit o reprezentaţiepe cinste. Ce să facem? Muncim, viaţa noastră este pe drumuri! Noroc căpasiunea nu lipseşte din meseria noastră şi tocmai de aceea eu una, am încontinuare chef de muncă şi poftă de jucat!”, a încheiat Stela Popescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-04-30



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image