2016-12-11 10:10

MONDEN


Stelian Tănase, noul director al postului de televiziune: „Am un proiect de reîmprospătare a Realităţii TV”

 |  18:13

Stelian Tănase, care vaocupa, începând cu 1 octombrie, funcţia de director general al Realitatea TV, înlocul lui Cătălin Popa, ne-a declarat că lucrează la punerea în practică a unuiproiect de împrospătare a postului de televiziune. „S-a încheiat un cicluelectoral, este nevoie de o schimbare, de o reînnoire, aşa că am un proiect dereîmprospătare a Realităţii TV. Acesta va consta mai ales în introducerea unoremisiuni noi şi în contractarea unor oameni noi din zona media şi culturală.Realitatea TV trebuie repoziţionată pe piaţa media, iar eu sunt omul desemnatsă ducă la capăt acest proiect”, a declarat, pentru „Puterea”, noul directorgeneral al televiziunii, care a adăugat că vineri va reveni în ţară dintr-oexcursie la Paris. „Încă de săptămâna trecută am avut o discuţie cu Vîntu (omulde afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, care controlează trustul Realitatea Caţavencu,n.r.). Aseară (marţi, n.r.) m-a sunat, am mai pus la punct câteva lucruri şi amcăzut de acord asupra schimbărilor care trebuie făcute”, ne-a mai spus Tănase. „Estenevoie de deschidere, iar regula de bază va fi cea a postului BBC, atât cât nevor permite resursele. Dacă nu voi reuşi să îndeplinesc acest proiect aşa cumîmi doresc, voi părăsi funcţia de director general”, ne-a asigurat realizatorultv.

În prezent, StelianTănase este moderator al emisiunii „3X3”, difuzată sâmbăta, dar şi altalk-show-ului „Tănase şi Dinescu”, difuzat în fiecare vineri seara, al căruiinvitat permanent este Mircea Dinescu. Noul director al postului ne-a maideclarat că nu ştie încă dacă cele două emisiuni ale sale vor mai rămâne îngrilă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-02-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image