2016-12-11 00:24

MONDEN


''Sunt român, deci pot!'' Andra şi Adrian Ţuţu cântă pentru Lucian Bute

 |  17:55
''Sunt român, deci pot!'' Andra şi Adrian Ţuţu cântă pentru Lucian Bute

Pe 9 iulie, o ţară întreagă va fi alături de Lucian Bute, boxerul românluptând pentru al nouălea titlu mondial. Gala “Campion pentru România” este,fără doar şi poate, unul dintre cele mai importante evenimente ale anului,lista participanţilor numărând personalităţi de renume din toate domeniile.Invitaţi la acest super eveniment vor fi Andra, care va cânta Imnul Românieipentru marele campion, şi Adrian Ţuţu, câştigătorul concursului “Românii autalent”. “Este o onoare pentru mine faptul că am fost invitat la acesteveniment. Înseamnă enorm să pot cânta pentru unul din marii campioni aiRomâniei. M-am pregătit intens pentru asta, voi cânta o combinaţie între «Eevident, românii au talent» şi «Sunt român, deci pot!», iar la final am compuscâteva strofe special pentru Lucian Bute”, a declarat Adrian Ţuţu. Gala“Campion pentru România“, primul meci al lui Lucian Bute în ţară, va fi difuzată sâmbătă 9 iulie, de la ora 20.30 în direct laPRO TV. De la Ilie Năstase, Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi, România nu a maiavut un campion pe măsură de care să se mândrească în toată lumea. Cei treiambasadori ai României se pregătesc să devină patru! Boxerul Lucian Bute,singurul român campion de opt ori consecutiv, se aproapie de al nouălea titlude cel mai bun pugilist al lumii. Invincibilul Bute (28 de victorii din totatâtea meciuri la profesionişti) se bate cu francezul Jean Paul Mendy, şi elinvincibil, pentru centura mondială la categoria supermijlocie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-12-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image