2016-12-03 15:51

MONDEN


Teatrul Bulandra prezintă „Ivanov”

 |  16:11
Teatrul Bulandra prezintă „Ivanov”

Sala Toma Caragiu, marţi 22 martie, ora 18.30

Este primul text dramatic al lui Cehovmontat pe o scenă, în 1887. Deşi piesa "a contrariat publicul, critica şicenzura", fiind nemulţumit şi autorul (mai ales pentru faptul că actoriinu prea au înţeles ce au de făcut, crezând că li se dă posibilitatea să facăgesturi de un comic grotesc), acesta a schimbat textul, din comedie în dramă.Regizorul a respectat indicaţiile dramaturgului şi s-a pus pe sine în transastilistică a lui Cehov: "Trebuie să fim atenţi la detaliu: dintr-o secundăîn alta, ceva se schimbă, ca în viaţă. Un moment e trist, altul ridicol, altulmisterios". "Montarea are meritul deloc neimportant de a-i aduce împreună atât pe ceicare se apropie de marea dramaturgie rusă cu admiraţie şi având în minte marilespectacole ale ultimilor decenii (unele din ele chiar pe scena de la Bulandra),cât şi pe cei din generaţia pop corn sau cei care îl ştiu pe Vlad Ivanov doardin filme şi consideră că Cehov e un autor pasabil, deci trendy" (RăzvanaNiţă).

În această piesă îi veţiputea revedea pe Vlad Ivanov, Mirela Oprişor, Victor Rebengiuc, Marius Manolesau Maria Obretin. Adaptarea scenică este semnată de Felix Alexa.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-09-04



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image