2018-07-17 16:47


Tot ce trebuie să ştii dacă te pregăteşti pentru o vacanţă în Grecia

 |  17:24
Tot ce trebuie să ştii dacă te pregăteşti pentru o vacanţă în Grecia

Grecia, atât cea continentală, cât şi insulele ei, este una dintre destinaţiile de vară favorite ale românilor. Capital.ro a contabilizat numeroase păreri şi impresii ale turiştilor şi ale specialiştilor pentru a vă oferi un ghid de călătorie, astfel încât cei care ajung aici să nu se simtă prea „străini”. Situată în Peninsula Balcanică, Grecia este căutată pentru încărcătura ei istorică, dar în special pentru vacanţele la mare.

Ţara are un litoral de 13.676 kilometri la Mările Egee, Ionică şi Mediterană. Limba oficială este limba greacă, iar moneda de circulaţie este euro.

E bine de ştiut că în Grecia este interzisă codeina, iar comportamentele indecente nu sunt tolerate. De asemenea, orice persoană care scoate sau încearcă să scoată din Grecia obiecte antice riscă să primească o pedeapsă între o lună şi 5 ani de închisoare.

În plin sezon este bine să aveţi excursia deja programată pentru că, deşi de curând autorităţile elene au dat publicităţii nişte cifre nu prea îmbucurătoare cu privire la numărul de turişti, Grecia este o plină-ochi de vizitatori pe timpul verii. De aceea, este posibil ca pe ultima sută de metri să fie foarte greu de găsit bilete de avion, cazare ori locuri pentru croazierele cu feribotul.

Amenzi usturătoare pentru anti-radare

Dacă plecaţi cu maşina personală spre Grecia util ar fi să citiţi recomandările făcute de Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) legate de traficul auto de aici. De exemplu, detectoarele radar şi aparatura anti-radar sunt interzise prin lege în Grecia. Riscaţi o amendă de de până la 2.000 de euro, reţinerea permisului pentru 30 zile, precum şi reţinerea actelor şi a plăcuţelor de înmatriculare auto până la 60 de zile.

În cazul închiriaţi o maşină, vi se va cere paşaportul. MAE vă recomandă să nu lăsaţi paşaportul în original.

Împarţitul taxiului cu alţi clienţi

În principiu, grecii sunt un popor de oameni foarte oneşti şi ospitalieri, dar aceste caracteristici nu s-au transmis şi la taximetrişti. Experienţele trăite cam peste tot în lume unde sunt mulţi turişti, precum rutele ocolitoare, tarife preferenţiale şi aparate „defecte” sunt foarte probabile în Atena, capitala ţării. Pe lângă asta, puteţi avea „colegi de drum”, pentru că taximetriştii greci obişnuiesc să adune şi alţi clienţi care circulă în aceeaşi direcţie. 

Pentru greci, străin = oaspete

Totuşi, în Grecia, turiştii se simt foarte bine de obicei, pentru că locuitorii ei sunt oameni foarte primitori. Există posibilitatea să întrebi un grec de o stradă şi, din vorbă în vorbă, să te invite la cină. Viziunea lor pozitivă asupra vizitatorilor este evidentă şi prin cuvântul „xenos”, care are atât înţelesul de „străin”, cât şi de „oaspete”.

Pentru a face o bună impresie, ar fi indicat să învăţaţi câteva fraze uzuale în limba greacă. Sunt conştienţi că limba lor este una greu de învăţat pentru străini, şi, de aceea, vor aprecia efortul turiştilor de a „rupe” un pic în greceşte. Pentru ei, care sunt foarte prietenoşi, un zâmbet este întotdeauna bine primit.

Confuzia între da şi nu

Turiştii pot fi induşi în eroare de modul în care grecii spun da sau nu, mai ales ca „da” în greacă se spune „ne”, iar gestul aferent este doar înclinarea capului în jos. „Nu” se spune „Ohi”, iar pentru a exprima negaţia grecii folosesc atât gestul de a clătina capul stânga –dreapta, dar şi ridicarea lui în sus, însoţit câteodată şi de o sprânceană ridicată. Pentru a mulţumi, grecii duc mâna la inimă.

Un alt cuvânt confuz pentru turişti este „yasu”, care poate însemna şi „bună”, „pa”, dar şi „noroc” şi „sănătate”, atât la ciocnit, cât şi când strănută cineva.

Tinută obligatorie la mănăstiri

În timpul verii, vremea este foarte caldă, drept urmare ţinutele care se „califică” în bagaj ar trebui să fie cele cât mai lejere. În cazul în care vreţi să vizitaţi şi ceva mănăstiri, ţineţi cont că există un „dress-code” pentru lăcaşurile sfinte.

Femeile trebuie să poarte fuste lungi, iar bărbaţii nu pot intra fără pantaloni lungi ori fără ca braţele să fie acoperite. Gazdele au anticipat însă şi acestă posibilă problemă a turiştilor, drept pentru care, la intrare există garderoba necesară pentru cei care nu s-au gândit dinainte la ţinută.

Atenţie la felurile din afara meniului!

Chelnerii greci obişnuiesc să fie foarte insistenţi cu turiştii pentru a-i atrage în restaurante, mulţi îi bagă aproape cu forţa în local. Este bine să cercetaţi zona, pentru că preţurile diferă foarte mult şi vă puteţi trezi într-un restaurant mult mai scump decât cel de alături.

Mai mult, se recurge şi la practica în care se prezintă un fel de mâncare (în special peşte) care nu este în meniu, fapt care se va simţi semnificativ la notă, drept pentru care trebuie să vă interesaţi foarte bine de preţ înainte să comandaţi.

Bacşişul, opţional

Servirea este inclusă în preţ, dar dacă rămâi impresionat de felul în care ai fost tratat la restaurant, îţi poţi arăta gratitudinea printr-un bacşiş, de până în 10% ar fi cel mai indicat.

Există posibilitatea, ca, dacă un client este neînsoţit la masă, să fie nevoit să aştepte destul de mult până să fie servit, deoarece, pentru că grecii nu concep să ia masa singuri în oraş, ospătarii vor crede că acesta mai aşteaptă pe cineva. Astfel, să ceară comanda înainte ca ceilalţi meseni să ajungă li se va părea nepoliticos. Totuşi, în zonele cu mulţi turişti, riscul să ţi se lungească urechile aşteptând să ţi se ia comanda este destul de mic.

Grecii iubesc copiii şi de multe ori îi lasă să facă ce vor, de aceea s-ar putea să-i auziţi ţipând în restaurant fără ca părinţii să-i certe. Ei obişnuiesc să ia mici gustări în timpul zilei şi să mănânce o masă substanţială seara destul de târziu, dupa ora 21.00.

Siesta închide magazinele

În Grecia, trebuie să ţineţi cont de „siesta mediteraneană”, care se întinde de la 14.00 la 17.00. În acest interval, magazinele şi instituţiile sunt de regulă închise, deoarece pe timpul verii temperaturile sunt foarte ridicate la mijlocul zilei. Cu toate acestea, localurile rămân deschise în acest timp.

La cumpărături, în bazaruri, preţurile nu sunt mereu aceleaşi pentru turişti. Odată ce aud „Cât costă?” în altă limbă, comercianţii cresc preţul instantaneu. În afara zonelor turistice, vânzătorii nu vorbesc foarte bine engleza şi se poate întâmpla să încurce preţurile. Vă puteţi asigura că vorbiţi despre acelaşi preţ punându-i să-l noteze pe hârtie.

Ritualul băutului cafelei

Grecii sunt foarte sociabili, în special bărbaţii. Îi veţi vedea împânzind cafenelele în fiecare oraş, mai ales că băutul cafelei este un adevărat ritual. Petrec ore în şir în localuri unde vorbesc pe diverse teme, multe foarte intime, conversaţiile lor fiind mereu directe, pentru că nu sunt adepţii discuţiilor de complezenţă. Nu veţi vedea niciodată un grec care să bea o cafea în grabă, un „expresso” îşi pierde cu totul sensul în această ţară. De asemenea, în mai toate localurile găseşti un joc de table, pentru greci fiind ca un „sport naţional”.

Tot bărbaţii au obiceiul de a purta după ei nişte mărgele ce seamănă cu nişte mătănii, cu care îşi ţin mâinile ocupate. Le învârt în mâini nu din considerente religioase, ci pe post de eliberatoare de stres.

Grecia este locul unde poţi bea uzo. Este un produs 100% grecesc şi este băutura naţională în acestă ţară.

Credinţe şi superstiţii

Aproximativ 97% din populaţia Greciei se identifică drept ortodocşi. Cea mai importantă sărbătoare din an este Paştele, pe care îl sărbătoresc asemănător ca în România.

Mulţi dintre greci sunt şi supersiţioşi. Ca şi românii, cred în deochi, pe care îl vindecă tot cu culoarea roşie. Dacă îi ceri unui grec cuţitul la masă, nu ţi-l va da în mână, îl va pune în dreptul tău pentru că superstiţia spune că se va certa cu tine. Nici banii nu sunt daţi direct în mână, pentru că acest gest este aducător de ghinion pentru cel care înmânează banii.

În cazul în care în vacanţă veţi lega prietenii cu unii dintre localnici, trebuie să ştiţi că, atunci când mergeţi în vizită la o familie de greci, întotdeauna trebuie să aduceţi ceva, florile şi ciocolata sunt cele mai uzuale. Când este vorba de o aniversare, trebuie neapărat să luaţi un cadou. Sărbătoritul nu va deschide cadourile până nu pleacă toţi invitaţii, pentru a nu fi nevoit să mimeze bucuria în cazul în care nu-i place.

La ieşirile în oraş, atunci când un grec vă invită în oraş, niciodată nu vă oferiţi să plătiţi sau să faceţi nota jumătate, pentru că se va simţi ofensat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-10-26





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova