2016-12-09 21:45

MONDEN


Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole, depus la Sala Radio, la ora 14

 |  13:33
Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole, depus la Sala Radio, la ora 14

Trupulneînsufleţit al Mădălinei Manole va fi depus, joi după amiază, la Sala Radio,pentru circa o oră, după ce va fi redat familiei de Institutul de MedicinăLegală (INML), unde este efectuată necropsia, au declarat reprezentanţiiSocietăţii Române de Radiodifuziune.

La oratransmiterii acestei ştiri, autopsia nu era realizată, însă atât conţinutulstomacal, cât şi alte detalii confirmă faptul că artista a decedat în urmaingerării pesticidului, au declarat surse judiciare.

Potrivitacestora, după ora 14.00, trupul neînsufleţit al cântăreţei va fi ridicat de laINML.

CântăreaţaMădălina Manole a fost găsită moartă de soţul ei, miercuri dimineaţă, înlocuinţa lor din localitatea Otopeni.

PotrivitParchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în urma primelor cercetăriefectuate au rezultat indicii că Mădălina Manole a ingerat în mod voluntar osubstanţă toxică, justificându-şi gestul printr-un mesaj tip SMS. În cauză s-adispus efectuarea unei autopsii medico-legale şi a unor examene toxicologice,care urmează să stabilească în mod cert motivul şi mecanismul morţii. În opiniaprocurorului, artista a murit otrăvită, însă necropsia, care va fi efectuatăjoi, va clarifica acest aspect.

MădălinaManole a fost găsită căzută într-un holişor lângă baie, iar în cădere şi-aspart capul. Lângă ea a fost găsită sticla cu pesticid, Furadan. Era îmbrăcatăîntr-o pijama tip trening, iar investigaţiile nu au relevat o eventualătentativă de omor.

MădălinaManole ar fi împlinit miercuri 43 de ani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-04-21



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image