2016-12-10 18:46

MONDEN


Valentin Uritescu e oficial scriitor: „Aşa sunt eu, prost”, lansată la Bookfest. La târgul de carte şi-au mai lansat volume Mircea Cărtărescu, dar şi Mihaela Rădulescu

 |  13:57
Valentin Uritescu e oficial scriitor: „Aşa sunt eu, prost”, lansată la Bookfest. La târgul de carte şi-au mai lansat volume Mircea Cărtărescu, dar şi Mihaela Rădulescu

Cunoscutul actor Valentin Uritescu a marcat, joi seara, debutul său înlumea literară, lansând, la târgul de carte Bookfest, primul său volum, „Aşasunt eu, prost”, publicat de editura Humanitas. Totodată, zilele trecute au maifost lansate volumele „Întreabă-mă orice”, de Mihaela Rădulescu şi „Zen”,jurnalul scriitorului Mircea Cărtărescu.

Vineri, în jurul orelor 19.00, Valentin Uritescu şi-a făcut apariţia lastandul Humanitas din cadrul târgului ce s-a desfăşurat săptămâna trecută înCapitală, alături de cocheta lui soţie, Valeria şi de câţiva prieteni. Obosit,pentru că avusese repetiţii şi filmări înainte de eveniment, emoţionat, însăplin de umor şi de poveşti, actorul a spart gheaţa printr-un discurs atipic,povestind cu sinceritatea-i deja consacrată despre începuturile sale într-alescrisului. „Mi-era teamă că nu mai apuc să termin de scris, am zis: , dar uite că azi o văd pehârtie”, a mărturisit Valentin Uritescu. Pe lângă autor, au mai ţinut câte undiscurs şi George Motoi, Alexandru Lazăr, Nae Cosmescu şi Dan C. Mihăilescu,iar la final, Uritescu s-a aşezat la masa de autografe, unde a scris câte unmesaj din suflet pentru fiecare cititor.

Volumul „Aşa sunt eu, prost. Fragmente autobiografice” conţine episoadedin viaţa de actor şi nu numai a lui Valentin Uritescu, povestite cu haz,savoare, dar mai ales, cu autoironie. „Eu scriu aceste rânduri fără să fac pescriitorul, fără să arăt cât sunt de cult şi de deştept... Nu! Eu vreau săvedeţi cât sunt de prost, adică aşa cum sunt de-adevăratelea. De aceea nuschimb nimic, nu ascund nimic, nu înfrumuseţez nimic...“, spune Uritescu. Ca unprolog la volumul său de memorii, cunoscutul actor publică pagini de jurnal dinturneele teatrale făcute de-a lungul timpului în străinătate, povesteștecrâmpeie din viața familiei lui, evocă oameni și întâmplări din satulardelenesc în care s-a născut. Uritescu scrie cu sinceritateși simplitate, cu umor și vigoare, este adeseori savuros și mereu autentic.

Răduleascaîndeamnă: „Întreabă-mă orice”

Aproximativ 200 depersoane au participat, sâmbătă, la lansarea în cadrul Târgului de CarteBookfest 2011 a celei mai recente cărţi semnate de Mihaela Rădulescu,"Întreabă-mă orice". La eveniment a fost prezentăşi vedeta, pentru o sesiune de autografe. Aceasta s-a declarat încântată deprezenţa numeroasă a fanilor ei, veniţi să o vadă şi să ia autografe. Cartea "Întreabă-mă orice" este lansată la editura Polirom şiconţine ilustraţii de Ana Ularu, Andreea Esca şi Dani Oţil. Potrivitreprezentanţilor standului Polirom, cartea Mihaelei Rădulescu este unul dintrecele mai vândute volume ale lor în cadrul Bookfest 2011. La editura Polirom, eaa mai publicat "Despre lucrurile simple" (2007) şi "Nişterăspunsuri" (2009), volume care au devenit bestselleruri încă de laapariţie. Vedeta este, de altfel, cea mai vândută autoare a editurii Polirom.Volumul său anterior, "Nişte răspunsuri" a fost vândut în 50.000 deexemplare, anul trecut.

Cărtărescu este “Zen”, de sâmbătă

Volumul "Zen.Jurnal 2004-2010", de Mircea Cărtărescu, a fost lansat sâmbătă seară, deeditura Humanitas, la Târgul de Carte Bookfest 2011, în prezenţa autorului. Laeveniment a participat şi Gabriel Liiceanu, director al editurii Humanitas,care a precizat că aceasta este "cea mai grea lansare" pe care afăcut-o vreodată. El a explicat de ce volumul conţine şi sintagma"zen", specificând că nu este o aluzie la budismul zen, ci este înlegătură cu motto-ul cărţii, în care un neofit îşi întreabă maestrul ce este"zen", iar acesta îi răspunde că "zen" este viaţa de toatezilele.

“Omuleste un mare fazan pe lume”, crede Herta Muller

Volumul "Omul este un mare fazan pe lume",de Herta Muller, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2009, a fostlansat, tot sâmbătă, la Bookfest, de editura Humanitas. La eveniment au fostprezenţi Denisa Comănescu, director editorial Humanitas, Simona Kessler,agentul literar al scriitoarei, şi Alexandru Al. Şahighian, traducătorul cărţii"Leagănul respiraţiei", de Herta Muller. Volumul "Omul este un mare fazan pe lume" este cel de-alpatrulea din seria de autor "Herta Muller" apărută la edituraHumanitas.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639247-05-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image