2018-12-17 22:33


A doua zi a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări a început cu o sesiune plenară la Palatul Cotroceni

 |  11:31
A doua zi a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări a început cu o sesiune plenară la Palatul Cotroceni

A doua zi a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări - la care iau parte preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe - a început, marţi, la Palatul Cotroceni, unde preşedintele i-a primit pe participanţi, de la ora 11.00 având loc o sesiunea plenară pe domeniile energie, transporturi şi interconexiune digitală. De la ora 13.00, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă alături de preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi secretarul pentru Energie al SUA, Rick Perry.

La ora 10.40, preşedintele Iohannis i-a primit la Cotroceni pe participanţi, iar de la ora 11.00 are loc o sesiune plenară - ”An Initiative which delivers - key projects in energy, transport, digital interconnections. The 3SI as catalyst for the cohesion and convergence of the EU and for the strengthening of the transatlantic link”, la care vor participa preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, nouă şefi de stat, doi preşedinţi de Parlamente naţionale, un prim-ministru şi un ministru al Afacerilor Externe.

De la ora 13.00, preşedintele Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă alături de preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi secretarul pentru Energie al SUA, Rick Perry, iar de la ora 13.45 va avea loc un dejun oficial.

La ora 15.15, preşedintele Iohannis îl va primi pe secretarul pentru Energie al SUA, Rick Perry.

Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, a început luni la Bucureşti cu prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, la care au participat companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, luni seară, în deschiderea primului Forum de afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, despre importanţa sprijinului oferit de instituţiile europene economiilor celor mai noi state membre UE, dar şi despre menţinerea unei relaţii transatlantice "robuste”.

"În ultima perioadă a avut loc o acumulare de tensiuni în economia globală, care a venit pe fondul unui mediu securitar în erodare. Suntem expuşi unor riscuri majore, care afectează toţi participanţii la comerţul internaţional, bunuri şi servicii. Sunt de părere că viitorul economiei mondiale trebuie susţinut mai degrabă prin eforturi de a consolida dialogul între toate părţile implicate şi de a întări reglementările multilaterale, pentru ca acestea să fie cu adevărat eficiente”, a afirmat Iohannis.

El a precizat că ideea înfiinţării Iniţiativei celor 3 Mări a pornit de la „constatarea menţinerii unui decalaj de dezvoltare economică între vechile şi noile state membre ale UE şi din dorinţa de atenuare a acestuia”.

"Un astfel de eveniment este cu atât mai oportun cu cât, în lumea în care trăim, cele mai importante obiective de politică externă ale statelor, şi chiar obiectivele de securitate naţională sunt legate de promovarea intereselor economice şi a aspiraţiilor de bunăstare ale cetăţenilor noştri”, a spus şeful statului.

Corina Creţu, comisar european pentru dezvoltare regională, a transmis luni un mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care şi-a arătat speranţa faţă de menţinerea legăturii puternice dintre statele membre, dar şi a celei transatlantice.

La rândul său, Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a vorbit despre priorităţile economice pe care statele membre trebuie să le stabilească şi urmărească şi a spus că succesul economiilor lor nu poate fi gândit în afara spaţiului european şi nici a celui transatlantic.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a Summitului "Iniţiativa celor Trei Mări”, un mesaj adresat participanţilor la Summitul de la Bucureşti, în care spune că că SUA rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale, arătând că Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare.

La Summitul "Iniţiativa celor Trei Mări", care are loc luni şi marţi la Bucureşti, participă şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, summitul de la Bucureşti reprezintă oportunitatea politică de a valida liniile directoare strategice care stau la baza dezvoltării viitoare a Iniţiativei celor Trei Mări. Astfel, această platformă politică flexibilă are ca prim obiectiv dezvoltarea economică a statelor din regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est, prin creşterea interconectivităţii, în special pe axa Nord-Sud, dar nu numai, în trei domenii principale - transport, energie, digital - şi stimularea competitivităţii economiilor statelor participante. Al doilea obiectiv vizează creşterea convergenţei reale între statele membre ale UE, contribuind astfel la întărirea unităţii şi coeziunii în cadrul Uniunii, pentru a permite continuarea politicii de integrare europeană, ca bază pentru relansarea proiectului european. În al treilea rând, Iniţiativa are rolul de a contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, prin încurajarea prezenţei economice a SUA în regiune ca un catalizator pentru o cooperare consolidată şi ca parte a parteneriatului transatlantic.

"Summitul găzduit la Bucureşti de preşedintele Klaus Iohannis va contribui, totodată, într-o manieră concretă, la procesul de dezvoltare a cooperării regionale, marcând trecerea Iniţiativei în faza rezultatelor tangibile. Astfel, Summitul urmăreşte exprimarea susţinerii politice a statelor participante la Iniţiativă cu privire la o listă regională de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transporturilor şi digital, propuse de guvernele statelor participante, crearea unei reţele a Camerelor de Comerţ din statele participante la Iniţiativă, demararea demersurilor pentru înfiinţarea unui Fond de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări şi lansarea oficială a site-ului Iniţiativei", a transmis Administraţia Prezidenţială.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-18

TAGURI: summit, initiativa celor trei mari, sesiune plenara, palatul cotroceni
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...