2016-12-07 18:34

POLITICA


A şasea grevă generală din 2010

 |  17:15
A şasea grevă generală din 2010
Grecia este din nou paralizată astăzi de o grevăgenerală. Sindicatele au hotărât organizarea grevei în semn de protest faţă dereforma sistemului de pensii şi de măsurile de austeritate impuse de Guvern.Este cea de-a şasea grevă generală organizată în acest an. Aceasta va afectatransporturile feroviare, aeriene şi maritime şi îi va împiedica pe turişti săajungă în insulele greceşti. Cele două principale companii aeriene elene,Olympic Air şi Aegean, au anunţat anularea a 34 de zboruri şi amânarea altor 45de curse, printre care se numără şi curse internaţionale. O grevă de patru orea controlorilor aerieni, începând cu ora 7.00 GMT, va afecta şi alte companiiaeriene care operează în Grecia. "În aceste patru ore, nu va zbura nici unavion", a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului din Atena. Grevava bloca şi transportul urban la Atena. De asemenea, mişcarea de protest vaafecta administraţia, spitalele, care vor primi doar urgenţele, companiilepublice precum şi presa, după ce sindicatul ziariştilor a anunţat că vaparticipa la mişcarea de protest. Greva a fost convocată de două mari centralesindicale - GSEE pentru sectroul privat şi Adedy pentru funcţionarii publici -şi de Frontul sindical comunist Pame. În cursul dimineţii, în marile oraşeelene sunt programate şi marşuri de protest. Greva coincide cu un vot înparlamentul elen, vizând tăierea pensiilor şi creşterea vârstei de pensionarela 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Măsurile de austeritate au fost adoptate de guvernulsocialist la solicitarea UE şi FMI, în schimbul unui ajutor financiar masiv, învaloare de 110 miliarde de euro, pentru o perioadă de trei ani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-01-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image