2016-12-07 20:37

POLITICA


Alegeri locale în iunie

 |  21:00
Alegeri locale în iunie

Curtea Constituţională a decis că Legea privind comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale în 2012 este neconstituţională, admiţând cu majoritate de voturi sesizarea USL.

Alegerile electorale de anul acesta nu vor mai avea loc concomitant, la finalul anului, ci separate – cele locale în primăvară, cele generale spre iarnă. Aceasta este decizia luată ieri de judecătorii Curţii Constituţionale, care a declarat ca neconstituţională legea pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea, în decembrie 2011, în faţa Parlamentului, anume cea privind organizarea alegerilor parlamentare şi locale din anul 2012 în aceeaşi zi.

Legea nu a fost declarată neconstituţională în integralitate, ci doar câteva articole, urmând să se întoarcă în Parlament. CCR va publica săptămâna viitoare motivarea acestei decizii.

Unul dintre liderii PDL, principalul partid de guvernămînt, a reacţionat ieri spunând că alegerile locale vor trebui să aibă loc în iunie, mai exact în prima duminică a lunii. „Vom respecta această hotărâre a Curţii Constituţionale. Această hotărâre determină foarte clar că alegerile locale vor avea loc în prima duminică din luna iunie”, a arătat prim-vicepresedintele PDL, potrivit Mediafax.

Sesizarea privind neconstituţionalitatea legii a fost depusă la CCR pe 22 decembrie 2011 de către parlamentari ai PSD şi PNL. Liderul deputaţilor social-democraţi, Mircea Duşa, susţinea atunci că prin Legea pentru comasarea alegerilor se încalcă articolul 1 din Constituţie privind separarea puterilor în stat, articolul 11 legat de respectarea tratatelor internaţionale - respectiv Codul bunelor practici în materie electorală, dar şi articolele 15, 36, 37, 124 şi 126 referitoare la prelungirea mandatelor primarilor, consilierilor şi preşedinţilor de consilii. Cabinetul Boc a motivat necesitatea comasării alegerilor prin faptul că astfel s-ar evita derapajele electorale din anul 2012 şi s-ar economisi bani la bugetul de stat.

Opoziţia: Guvernul ar trebui să demisioneze

Uniunea Social Liberală (USL) consideră că decizia Curţii Constituţionale a României cu privire la comasarea alegerilor locale şi parlamentare este singura normală şi că în acest context Guvernul trebuie să demisioneze de urgenţă, potrivit unui comunicat remis, miercuri, Agerpres. „Uniunea Social Liberală consideră că decizia Curţii Constituţionale a României cu privire la comasarea alegerilor locale şi parlamentare este singura normală. USL consideră că actualul Guvern trebuie să demisioneze de îndată, ca urmare a modului în care a tratat problema comasării alegerilor, dincolo de toate celelalte păcate ale acestei guvernări, care solicită o astfel de decizie”, se arată în comunicat. USL susţine că Partidul Democrat Liberal a respins cu „agresivitate şi desconsiderare” toate semnalele venite din partea societăţii civile şi a Opoziţiei şi a ignorat recomandările europene în materie de alegeri. „Decizia Curţii Constituţionale ar trebui să ducă la demisia de urgenţă a acestui Guvern”, completează reprezentanţii USL.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639551-06-02

TAGURI: alegeri 2012, CCR, neconstitutional, alegeri locale



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cioloș îi transmite un mesaj dur lui Dragnea: Sădiți teama și îndoiala Premierul Dacian Cioloș i-a transmis, luni, un mesaj președintelui PSD, Liviu Dragnea, în care... 21 Noi 2016 | (0)
Dragnea: Premierul PSD nu va fi ofițer acoperit, nici descoperit Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă seară, la RTV, că, dacă PSD va câştiga... 27 Noi 2016 | (13)