2018-09-19 08:51


Alina Gorghiu: PNL susţine Guvernul Cioloş. Nu am făcut nicio propunere

 |  13:21
Alina Gorghiu: PNL susţine Guvernul Cioloş. Nu am făcut nicio propunere

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat luni, înaintea şedinţei BPN, că liberalii nu au făcut nicio propunere în Guvern. Aceasta a ţinut să precizeze că liberalii vor susţine Guvernul Dacian Cioloș deoarece au încredere în premierul desemnat.

”Noi nu am făcut nicio propunere. Dumneavoastră știți, de la momentul la care Ponta și-a dat demisia, că PNL a avut o altă opțiune. În continuare, vă amintesc că ne-am dorit alegeri anticipate pentru a avea un Parlament legitimat din nou prin vot de alegători, care astăzi au o problemă cu clasa politică. Sper ca partidele într-un termen rezonabil să facă demersurile necesare astfel încât să se recredibilizeze. (...) Nu este propunerea PNL nici la Sănătate, nici la Economie, nici la Administrație. Nu a făcut niciun fel de propunere PNL", a precizat Alina Gorghiu, potrivit Agerpres.

Copreşedintele PNL a mai spus că liberalii vor susţine Guvernul Dacian Cioloș.

"Vom susține acest Guvern al lui Dacian Cioloș, fiindcă avem încredere în premierul desemnat. Vom monitoriza foarte atent absolut orice măsură pe care acest Guvern o va lua. Urmărim îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare. Partea bună este că se suprapune acest program de guvernare peste multele puncte din proiectul de program de guvernare al PNL, de aceea ne va fi destul de ușor să susținem acest program de guvernare. Cât despre membrii Cabinetului, vom constata în timp dacă sunt sau nu competenți să ocupe aceste funcții", a subliniat Alina Gorghiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-16

TAGURI: alina gorghiu, pnl, sustine, guvern, ciolos, propunere
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...