2016-12-07 16:43

POLITICA


„Ameninţarea Lehman Brothers”. Punctul extrem al solidarităţii UE în criza grecească

 |  18:19
„Ameninţarea Lehman Brothers”. Punctul extrem al solidarităţii UE în criza grecească
Zonaeuro a intrat în fibrilaţii pentru a găsi o soluţie la criza grecească. Înainteaîntâlnirii miniştrilor de finanţe din zona euro de duminică, cancelarul german,Angela Merkel, a cerut creditorilor privaţi să contribuie la ieşirea Grecieidin criza financiară, în contextul protestelor care continuă la Atena. Germaniaşi Franţa au subliniat că o astfel de implicare ar trebui să fie voluntară, darcă aceşti creditori privaţi ar trebui să arate solidaritate. Însă şefulminiştrilor de finanţe din zona euro se opune propunerii lui Merkel. El aatenţionat că Germania se „joacă cu focul”, deoarece criza datoriilor ar puteaafecta alte cinci ţări europene.

Un nou împrumut extern pentru Grecia ar trebui să conţină ocontribuţie substanţială din partea băncilor private, a spus Angela Merkel.Cancelarul trebuie să facă faţă nemulţumirii germanilor faţă de faptul că ţaralor este un important contributor la ajutorarea statelor europene cu probleme.Merkel spune că deşi contribuţiile din sectorul privat ar trebui să fievoluntare, este nevoie, totuşi, ca ele să fie substanţiale. Potrivitcancelarului german, orice discuţii pe acest subiect trebuie să aibă loc înprivat, pentru a îndepărta temerile investitorilor şi a agenţiilor de rating înprivinţa incapacităţii de plată a Greciei pentru datoriile ei suverane, care seridică la 340 de miliarde de euro. „Am trăit experienţa Lehman Brothers. Nu vreau ca astfel de ameninţărisă emane din Europa. Nu vom fi în măsură să controlăm o insolvenţă”, a spusMerkel. Falimentul Lehman Brothers a rămas un moment memorabildupă ce a declanşat o reacţie în lanţ de evenimente financiare dramatice. Iniţiativacancelarului german se loveşte de opoziţia preşedintelui Eurogroup, Jean-ClaudeJuncker. Potrivit acestuia, criza datoriilor din Grecia poate pune în pericol economiile a cel puţincinci alte ţări din UE. „Falimentul poate contamina Portugalia şi Irlanda, darşi Belgia şi Italia, chiar înainte de Spania, din cauza datoriilor mari ale acestorţări”, a declarat Juncker într-un interviu acordat cotidianului germanSueddeutsche Zeitung. Potrivit preşedintelui Eurogroup, implicareainvestitorilor privaţi în salvarea Greciei ar putea face, în cel mai nefastscenariu, ca agenţiile de rating să retrogradeze Atena până în categoriainsolvabil, fapt ce va avea consecinţe catastrofale pentru moneda unicăeuropeană. În cazul în care Grecia va fi plasată în această categorie, acestlucru ar putea avea consecinţe dramatice şi asupra altor ţări din zona euro,întâi Portugalia şi Irlanda, apoi Belgia şi Italia, a spus preşedinteleEurogroup.

Estimările UE pentrua finanţa deficitul Greciei pe perioada 2012-2014 se ridică la 170 miliarde deeuro. Aceasta ar putea fi acoperit cu 45 miliarde de euro din împrumuturi, plus57 miliarde de euro ca ajutor de salvare necheltuit din 2010, aproximativ 30miliarde de euro din activele de vânzare şi circa 30 miliarde de euro de lacreditori. Grecia este în aşteptarea aprobării următoareitranşe din împrumutul de 110 miliarde de euro pe care l-a luat anul trecut dela UE şi FMI. Are nevoie de cele12 miliarde de euro pentru a evitaintrarea în incapacitate de plată, din cauza datoriilor pe care trebuie să leplătească în următoarele luni. Împrumutul depinde însă de implementarea unorreforme interne dureroase ce prevăd economii de 28,4 miliarde de euro până în2015. Premierul grec, Giorgios Papandreou, a cerut „un acord naţional” alpartidelor politice şi un vot de încredere din partea Parlamentului în scopuldepăşirii crizei într-un moment crucial pentru ţară, dar grecii cer „revoluţie”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-02-25



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image