2016-12-10 07:03

POLITICA


Anastase a modificat cvorumul

 |  19:53
Anastase a modificat cvorumul

Parlamentarii PDL, UDMR, UNPR şi reprezentanţii minorităţilorau modificat ieri Regulamentul de funcţionare al Camerei Deputaţilor. Conform acestuia,Biroul Permanent va putea să-şi desfăşoare activitatea fără a fi necesarăprezenţa Opoziţiei. Modificarea prevede că deciziile se pot lua cu votulmajorităţii celor prezenţi. Practic, dacă sunt prezenţi la şedinţă doar ceişase reprezentanţi ai Puterii, ei pot decide prin vot ordinea de zi pentru plenşi trimiterea proiectelor de lege la comisiile de specialitate. Pânăacum, era nevoie votul majorităţii membrilor Biroului, adică a şapte membri. Totodată,deputaţii din arcul guvernamental au adoptat un proiect de hotărâre, care lepermite să deţină majoritatea în Comisia de Muncă. Pentru căparlamentarii Opoziţiei au boicotat şedinţa unde s-au luat aceste decizii,Roberta Anastase a anunţat că deputaţii care au absentat de la lucrări vor fi sancţionaţila diurna de şedinţă cu 21%. PNL şi PSD vor contesta la Curtea Constituţionalămodificările aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638949-01-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image