2018-09-25 22:40


Armament străin în războiul din Siria

 |  16:07
Armament străin în războiul din Siria

Tot mai multe dovezi vin în sprijinul ipotezei că diferite state se amestecă direct în conflictul sirian. Atât forțele militare ale guvernului lui Bashar al-Assad, cât și rebelii opoziției primesc armament modern, ceea ce riscă să escaladeze situația până la nivelul unui război civil.

Secretarul de Stat al SUA Hillary Clinton a afirmat marți că se află în posesia unor informații potrivit căror Rusia ar exporta către regimul al-Assad elicoptere de asalt, folosite cu succes în luptele contra insurgenților. „Am cerut Rusiei să stopeze trimiterile de armament spre Siria, iar Moscova a spus, în repetate rânduri, că nu avem niciun motiv de îngrijorare, deoarece exporturile sale militare spre Damasc nu pot fi folosite în conflictul intern. Fapt care nu corespunde realității”, a afirmat, în cursul unei întâlniri cu președintele israelian Shimon Perez, șeful diplomației americane.

Arme tot mai sofisticate

Recent, observatori sirieni ai unei organizații de monitorizare a respectării drepturilor omului, cu sediul în Marea Britanie  au declarat că trupele guvernamentale au deschis focul, de la bordul mai multor elicoptere de luptă, asupra unei enclave a rebelilor, din nord-vestul Siriei. În luptă ar fi murit circa 60 de persoane, dintre care o treime, din rândul atacatorilor. De asemenea, într-un raport al ONU se spune că soldații lui Bashar al-Assad și milițiile pro-guvernamentale ar fi folosit civili, inclusiv copii, drept scuturi umane. În opinia experților militari, recursul la elicoptere ar fi consecința dotării forțelor rebelilor cu puternice arme antitanc, primite din Turcia, operațiune finanțată de Arabia Saudită și Qatar. Surse din cadrul Consiliului Național Sirian, principalul oponent al regimului de la Damasc, au declarat că aceste „aprovizionări” au fost făcute cu acordul Statelor Unite, care au vrut să aibă certitudinea că armamentul nu va ajunge la Al-Qaeda sau alte grupări teroriste. Aprovizionarea trupelor insurgente cu arme a fost confirmată chiar de membri ai Consiliului Național Sirian care au declarat că acestea sunt aduse cu camioane turcești până la frontieră, de unde sunt preluate de contrabandiști care le răspândesc în toată Siria. Istanbulul a dezmințit imediat aceste informații, afirmând că este vorba doar de ajutoare umanitare, cărate cu camioane militare la taberele de refugiați sirieni.

Un secret știut de toată lumea

Scandalul elicopterelor pare o „găselniță” descoperită în arsenalul de trucuri al serviciilor secrete americane. În mod surprinzător, dacă oficiali ai Administrației Prezidențiale spun că informațiile referitoare la acest subiect sunt „strict secrete”, Pentagonul, sursa cea mai autorizată să facă evaluări militare, afirmă că Hillary Clinton s-a referit la aparate de zbor de tip Mi-24, importate din Rusia, aflate deja în dotarea armatei siriene, cărora Moscova le mai asigură întreținerea și piesele de schimb. În încercarea de a mai drege bâlbele doamnei Clinton, un purtător de cuvânt al Pentagonului, cpt. John Kirby, a declarat că nu este importantă originea elicopterelor, cât capacitățile destructive ale armamentului folosit de armata siriană împotriva insurgenților.

Schisma din lumea arabă

Separarea între cele două grupări religioase a survenit imediat după moartea profetului Mahommed și a fost produsă de controversa asupra persoanei care să preia conducerea spirituală a Islamului. Musulmanii sunniți au fost de părere ca noul lider să fie ales dintre cei mai capabili adepți ai profetului și așa a ajuns Abu Bakr, prietenul și consilierul lui Mahommed, primul Calif al lumii musulmane. De fapt, „sunni” înseamnă „cel care urmează tradițiile Profetului.”

Citiţi mai multe pe


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-11-18

TAGURI: armament, razboiu, siria
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...