2018-04-21 08:29


Astronauţii chinezi vor pleca în spaţiu la mijlocul lunii iunie

 |  12:47
Astronauţii chinezi vor pleca în spaţiu la mijlocul lunii iunie

Autorităţile de laBeijing au informat, sâmbătă, că următorul zbor spaţial cu echipaj uman, Shenzhou IX, pentru prima sa conectare pe orbită, va fi lansat la mijlocul lunii iunie, însă nu au precizat şi data exactă a evenimentului.

În octombrie 2011, misiunea Shenzhou VIII le-a permis chinezilor să realizeze pentru prima dată o conectare între două nave care orbitau în jurul Terrei, dar fără astronauţi la bord. În septembrie 2008, a fost lansat Shenzhou VII, precedentul zbor chinez cu echipaj uman.

Potrivit unui purtător de cuvânt al programului spaţial chinez, Shenzhou IX ('Nava divină') şi lansatorul său, o rachetă Longue Marche 2F, au fost pregătite pentru lansare la baza de la Jiuquan, în deşertul din nord-vestul Chinei. "În prezent, toate pregătirile pentru o amarare între modulul Tiangong-1 ('Palatul celest') şi Shenzhou IX cu persoane la bord sunt pe drumul cel bun", a transmis agenţia oficială Xinhua.

Trei astronauţi se vor afla la bordul Shenzhou IX, au anunţat responsabilii programului spaţial chinez. Printre astronauţi s-ar putea afla şi o femeie, cea ce ar fi o premieră în China, a relatat, în martie, agenţia oficială. De asemenea, potrivit comandantului adjunct al acestui program, Niu Hongguang, un număr neprecizat de femei se află printre astronauţii care se pregătesc pentru această misiune.

Tiangong-1, primul modul de staţie orbitală chineză a fost lansat de către o rachetă Longue Marche 2F, la 29 septembrie 2011. O lună mai târziu, China a efectuat primul său 'sărut spaţial', reuşind să conecteze Tiangong-1 şi nava Shenzhou VIII, care nu avea echipaj uman la bord.

Acest program urmăreşte dotarea Chinei, într-un deceniu, cu o staţie orbitală în care echipajul să poată trăi autonom timp de mai multe luni, ca fosta staţie rusă Mir sau ca Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Una dintre etapele cruciale în cucerirea spaţiului o reprezintă controlul asupra conectării pe orbită, reuşită deja de ruşi şi americani în anii '60, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-10-03

TAGURI: Shenzhou IX, astronaut, chinez





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova