2016-12-04 06:11

POLITICA


Avertismentul lui Lăzăroiu. Partidul Poporului la două procente în spatele PDL

 |  19:22
Avertismentul lui Lăzăroiu. Partidul Poporului la două procente în spatele PDL

Atacurile recente ale preşedintelui faţă de grupul dela Bruxelles au provocat panică în interiorul PDL, încercând să se descoperecine l-a înfuriat pe Zeus. Consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu,susţine că “PDL este un partid fără aripi”, care a pierdut foarte mult înîncrederea românilor, apropiindu-se de Partidul Poporului ce are 13% însondaje.

Declaraţiile preşedintelui TraianBăsescu privind excluderea din partid a vocalilor din PDL a provocat unadevărat tsunami pentru cei vizaţi. Ei încearcă să-şi apere individual pielea,arătând cu degetul spre alţi vinovaţi.Secretarul executiv al PDL, Roberta Anastase, a sărit în apărareaprietenului Sever Voinescu şi a susţinut că declaraţiile senatorului Radu F.Alexandru, referitoare la subordonarea lui Emil Boc faţă de Traian Băsescu,sunt cauza răului. „Este un gest de laşitate să încerci să cauţi vinovaţi înafara partidului cu privire la o situaţie pe care noi, membrii PDL, trebuie săo gestionăm”, a afirmat Anastase. Cristian Preda şi-a întrerupt vacanţa deşapte zile în care se află pentru a da un răspuns. “Cred că preşedintele a fostiritat de interviul acordat de Radu F. Alexandru revistei „22“. Altfel, menţin toate reproşurile aduse Guvernului sauPDL de-a lungul timpului”, a scris peblogul său Preda. Rămas în ofsaid, Radu F. Alexandru spune că el nu a adusprejudicii de imagine partidului, spre deosebire de Cristian Preda şi de SeverVoinescu, care au declarat că “premierul face jocurile PSD sau că ne duce pelună cu bicicleta”.

“Înlocuirea lui Boc nu este o dramă”

"Câte aripi suntîn PDL, nu ştiu. E un partid care a ajuns la 15%, să mai aibă şi aripi e uşorridicol”, a declarat ironic consilierul prezidenţial SebastianLăzăroiu pentru ziare.com. În acelaşi timp, consilierul lui Băsescu se întreabădacă PSD îşi doreşte cu adevărat să guverneze, deoarece ar înregistra automat oscădere în sondaje. În ceea ce priveşte înlocuirea lui Emil Boc din funcţia deşef al Executivului, Sebastian Lăzăroiu spune că acest lucru ar putea să nuţină neapărat de calităţile sau defectele acestuia, ci de anumite calculeelectorale, aşa că “nu trebuie să facem o dramă din asta”. Totodată, el este depărere că sunt unele personaje politice care au calităţi de premier, dar nucrede că au curajul să se implice într-o asemenea perioadă dificilă. Lăzăroiususţine că probleme economice cu care se confruntă ţara au fost cauzate de PSDşi PNL, care au guvernat împreună şi l-au suspendat pe preşedintele Băsescu înprimăvara lui 2007. Consilierul prezidenţial i-a pus pe gânduri pe cei de laPDL, după ce a anunţat că Partidul Poporului, creaţia lui Dan Diaconescu, urcăvertiginos în sondaje, fiind cotat la 13% în acest moment.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-05-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image