2016-12-07 16:32

POLITICA


Baconschi şi Paleologu se contrazic despre viitorul PDL

 |  19:32
Baconschi şi Paleologu se contrazic despre viitorul PDL

Vicepreşedinţii PDL, Teodor Baconschi şi Theodor Paleologu, au participat, joi, la o dezbatere organizată de Fundaţia Creştin Democrată, pe tema ideologiei potrivite în contextul crizei. Cei doi se contrazic, însă în privinţa viitorului partidului pe care îl reprezintă.

Invitatul întâlnirii a fost profesorul de istorie contemporană la Universitatea Jean Moulin (Lyon), Jean-Dominique Durand. Acesta a observat că situaţia actuală arată o “criză a omului”. “Toate ideologiile evoluează până ajung la absurd”, iar capitalismul a ajuns în aceeaşi criză ca şi comunismul, în ‘89-’90. Liberalismul nu mai are ce oferi, pentru că “a produs o economie virtuală, pe care nu o mai controlează nimeni şi care nu ţine cont de om şi de munca lui”. Nici stânga nu mai are ce oferi, pentru că o întoarcere la Marx, “ştim ce rezultate are”. Viitorul e, pentru profesorul francez, “reînnoirea interesului pentru democraţia creştină”, iar pentru asta e nevoie de o “reînsuşire a doctrinei şi a tradiţiei politice creştine”. Baconschi l-a aprobat pe profesorul francez, spunând că “avem nevoie în acelaşi timp de inteligenţă politică şi de morală creştină”, fiindcă din păcate, “deşi România trăieşte în cadrul structurilor occidentale, încă nu e acolo şi cultural.” Baconschi comentează discuţiile „cifrate” despre Albă ca Zăpada, şi pe noul său blog, spunând că doctrina creştin democrată necesită un “vehicul politic puternic”: oamplă "mişcare populară”.

Prezent la întâlnire, Theodor Paleologu a ironizat, însă, discuţiile despre viitoarea formaţiune Albă ca Zăpada precizând: “Scufiţa Roşie e mai isteaţă şi mai drăgălaşă, nu? Mai simpatică”. El se declară împotriva creării unui pol de centru-dreapta. “A agrega ce e în plus faţă de PDL? Înseamnă să recunoaştem singuri că, de fapt, PDL nu mai este în stare să atragă nici o persoană de valoare. Eu nu cred că trebuie să ne resemnăm atât de repede în ce priveşte atractivitatea”, a mai spus Paleologu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-07-14



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image