2016-12-03 00:32

POLITICA


Balamucul din şedinţele de dezbatere

 |  18:10
Balamucul din şedinţele de dezbatere

Dezbaterea bugetului în Parlament  a întâmpinat o serie de amânări cauzate de lipsa de cvorum şi totodată de un dezinteres al celor din sală care erau preocupaţi de iPhone, telefoane sau discuţii cu alţi parlamentari.

Luni şi marţi, parlamentarii s-au încurcat în a vota bugetul pe 2012. În ziua de luni, şedinţa Plenului a fost programată pentru ora 16.00. A început  cu o întârziere de jumătate de oră, iar pe parcursul declaraţiilor politice, parlamentari, dar şi miniştri erau mult mai interesaţi de tabletele electronice, telefoane sau moţăit în fotolii. Ulterior, sala a început să se golească, chiar înainte de dezbateri. Astfel, Opoziţia a sesizat lipsa de cvorum. Cererea de verificare a cvorumului a fost formulată de liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, care a susţinut că în sala de şedinţă nu se mai regăseşte un număr suficient de parlamentari, respectiv 234, care să permită continuarea dezbaterilor conform regulamentului.

Ioan Oltean, preşedintele de şedinţă, a confirmat lipsa de cvorum şi a suspendat şedinţa pentru marţi.Marţi, parlamentarii au reluat dezbaterile. Iniţial s-a acuzat iar o lipsă de cvorum de către Opoziţie. Ulterior, Vasile Blaga, preşedintele Senatului, a declarat: ”Este asigurat cvorumul deja de Camera Deputaţilor”, iar dezbaterile au început. Până la ora 14.00 au fost adoptate  primele două capitole din buget, respectiv 37 de articole. Apoi au fost acceptate două amendamente. Unul dintre ele care privea o redistribuire de fonduri din TVA pentru bugetele locale. Celălalt a avut în vedere majorarea sumei ce va fi utilizată de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, aflată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), exclusiv pentru constituirea, în condiţiile legii, a stocurilor rezervă de stat de apă grea şi octoxid de uraniu.

Bugetul este fundamentat pe un Produs Intern Brut (PIB) de  579 miliarde de lei şi pe o inflaţie de 3,4%.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-12-22



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image