2018-12-18 20:09


Băsescu, ANUNŢ despre moţiunea de CENZURĂ: O votăm şi dacă nu are şansă de reuşită, că doar nu o să votăm cu Dăncilă

 |  10:01
Băsescu, ANUNŢ despre moţiunea de CENZURĂ: O votăm şi dacă nu are şansă de reuşită, că doar nu o să votăm cu Dăncilă

Fostul preşedinte Traian Băsescu a susţinut duminică seară la România TV că toate partidele mici vor să îşi "rotunjească" numărul de parlamentari şi spune că paridul lui Victor Ponta, ProRomânia, nu va intra în Parlament. Băsescu a afirmat că PMP va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, dar speră ca opoziţia să nu se facă de râs şi să-l vadă apoi pe lierul PSD, Liviu Dragnea, cum "mustăceşte pe sub mustaţă".

"Toţi trag de partidele mai mici ca să-şi rotunjească numărul de parlamentari, numai că numai fraierii pleacă, după mine. Cei care se uită către partidul lui Ponta - nu cred că va intra în Parlament. Uitaţi-vă cum şi-a pus emblema cu partenerul lui, marele Bănicioiu (fostul ministru al Sănătăţii – n.r.) care ne spunea la toate televiziunile că avem mijloace să îi salvăm (pe cei răniţi în Colecitv – n.r.), în loc să declanşeze mecanismul european. Acesta e penal împreună cu premierul.( …) Cu acesta vrea să defileze Ponta? O votăm (moţiunea - n.r.) şi dacă nu are şansă de reuşită, că doar nu o să votăm cu Dăncilă. Marea problemă e să nu ne facem de râs”, a spus Băsescu.

Întrebat dacă Orban a vorbit cu el pentru a susţine moţiunea de cenzură, Băsescu a replicat: “Nu. Nu PMP este problema. O votăm fără să negocieze nimeni cu noi. Nu suntem de acord să ne aruncăm într-o aventură în care să ieşim iar bătuţi. Am decis să facem moţiune, dar nu avem şanse să treacă. Vreau să avem o minimă şansă, nu să ieşim iar bătuţi şi să-l văd pe Dragnea cum mustăceşte pe sub mustaţă”.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că partidul a decis să înceapă discuţiile în Parlament pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului

"Am luat decizia in Biroul Executiv de a începe toate tratativele, toate eforturile de lobby pentru a asigura maximum de şanse pentru reuşita moţiunii de cenzură", a anunţat Orban.

El a spus că liberalii vor discuta despre o eventuală susţinere a moţiunii de cenzură cu toate grupurile parlamentare, "cu toţi parlamentarii care mai au o urmă de raţiune şi o urmă de bun simţ şi care-şi dau seama că România este împinsă în prăpastie de conducerea clanului lui Dragnea".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-28

TAGURI: traian basescu, motiune de cenzura,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...