2018-06-20 14:44


Băsescu o FACE PRAF pe Carmen Dan: ”Să-și facă bagajele și să plece la Videle”

 |  22:29
Băsescu o FACE PRAF pe Carmen Dan: ”Să-și facă bagajele și să plece la Videle”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că ministrul de Interne Carmen Dan trebuie să își dea demisia după ce procurorii au închis dosarul privind microfonul pe care aceasta a susținut că l-a găsit în priză, în locuința sa.

”E de un ridicol absolut doamna Carmen Dan și asta am spus-o de când a anunțat că a găsit microfoane în priză. Astea sunt povești care au fost orchestrate de PSD pentru a discredita instituțiile de forță ale statului și a justifica punerea lor sub control PSD.

A fost o înscenare de cea mai proastă calitate ceea ce a făcut doamna Carmen Dan, dar nu îi puteți reproșa ei că ea vine și ea de la Teleorman, astea sunt gândiri mai sofisticate decât Carmen Dan.

Doamna Carmen Dan trebuie să demisioneze pentru înscenarea pe care a făcut-o. Trebuie să demisioneze pentru că atunci când, să spunem, a avut o suspiciune, în loc să cheme aparatul specializat al MAI, a apelat la o firmă privată. Pentru asta, ministrul de Interne trebuie să-și ia bagajele și să se care la Videle”, a declarat Traian Băsescu. 

Dosarul închis de procurori privea o întâmplare de la sfârşitul anului trecut, când Carmen Dan a susținut că a descoperit în apartamentul său un dispozitiv de înregistrare. Ministrul a spus că a găsit microfonul  când a vrut să-şi pună telefonul la încărcat în priza, iar masca prizei s-a desprins.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-05

TAGURI: basescu, atac, carmen dan, dosar, microfon





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


@BASESCU
05 Mai 2018

AR FI O DOVADA DE BUN SIMT, DAR LA EI LA VIDELE NU SE STIE CE INSEAMNA ASTA ...
ANONIM
05 Mai 2018

Ce sa ti povestesc ,,la ei la Videle,, Bine ca ai tu bun simt la cata porcaiala si cretinitate ai in capul ala de postac nebun Esti di specia aceea de nebuni in delirum tremens Bine te ai mai potrivit cu javra aia de fost presedinte impostorAu ajuns rautatea si destrabalarea extrema ,dar si mafia si hotia sa dea lectii de morala Hai sictir !Dar fiicasa care se trezea citind in plenul Adunarii parlamentare de la BRUXEL bazaconii era buna cand i s a taiat microfonulEra europarlamentar totusi si n ai mai trimis o sa si dea demisoia Dar na era de a ta proasta ta
ANONIM
05 Mai 2018

Pentru stabilirea adevarului si a normalitatii in RO vis a vis de nenorocirile si atrocitatile ce se petrec in tara dupa decembrie 1989 E DE STRICTA NECESITATE INFIINTAREA CURTII MARTIALE SI/SAU SESIZAREA Curtii Penale Internaționale (Tribunalului Penal Internațional) de la Haga .
ANONIM
05 Mai 2018

Tu de unde esti chior parsiv ?Nici tu nu stii!Te ai nascut la Basarabi dar oamenii de acolo te detesta ,ai copilarit la IASI ,BACAU SI pe unde te a mai purtat comunistul inflacarat de tac tu Esti apatrid de aceea nu mai ai in cap nici morala nici bunsimt nimic Nu i mai iubesti pe comunisti ,foarte bine desi ar trebui pentru ca ei te au saltat inspre varf Gunoaiele se ridica la suprafata si fiind gunoi te stergi la fund cu cei ce te au ajutat Apoi ai fost huiduit si dat jos imediat dupa 89 ,dar tu gunoi fiind te ai ridicat iar si ai inceput sa faci ce stiai tu cel mai bine ai furat ai jecmanit ai persiflat Pana la urma am vazut ca nu esti decat o mare mizerie umana o eroare a naturii
ANONIM
05 Mai 2018

Ba da de ce te strofoci tu in privinta microfonului din priza ,bai matrafox . Te simti cu musca pe caciula?A ,,!! te gandesti ca din atatea microfoane instalate de tine pe cand erai tu presedinte impostor pus de servicii deabia acesta s a descoperit si ti e frica de o avalansa de microfoane descoperite Tu ai pus microfon si in fofoloanca la udrea bai nemernicule!
IDEAL
05 Mai 2018

Ia ,,STAT" : toată lumea să aibă video-microfon la ,, SERVICIU"; TARE-N PROBĂ ???
@ANONIM
06 Mai 2018

BAI DOBITOCULE , SE PARE CA SI TU ESTI VIN VIDELE , PATRIA EXCREMENTELOR UMANE .
ANONIM
06 Mai 2018

TOATE "PARTIDELE" CONSTITUITE DUPA 1989 CA FORMATIUNI POLITICE TREBUIE DISTRUSE DEOARECE SUNT GRUPARI INFRACTIONALE DE CRIMA ORGANIZATA . ELE NU S-AU CONSTITUIT CA AVAND LA BAZA VALORI UMANE (elite adevarate, demnitati umane si de caracter) , CREITERII DE PERFORMANTA SAU /SI DE INTEGRITATE.
@@ANONIM
07 Mai 2018

Da sunt din VIDELE dar tu de unde esti? mI se pare ca esti din Bucuresti patria primarului pnl ist LIS VIOREL babalacul ala pnl ist care a lasat o gaura in buget de 40miliarde de lei s au al celuilalt primar de la USR care a fost si el un hotTu cred ca esti din Bucuresti maturator la casa poporului cu un salar ca al unui primar din Videle Nu stii sa scrii ca dealtfel majoritatea dintre cei de teapa ta ,te droghezi si mananci la greu carne de babana batranaEXCREMENT DE BABANA BATRANA
RENDES LACI
10 Mai 2018

Spionaj, spionaj dar să știm și noi.
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova